Nicolae Ceauşescu site oficial

Ion Cristoiu: La Târgovişte s-a dezvăluit adevăratul Ceauşescu. Nicolae Ceauşescu cel adevărat, cel din primii ani de Putere, şi-a dovedit extraordinarele calităţi de bărbat politic. asasinarea lui Nicolae Ceauşescu e o crimă cu sânge rece!

2011-12-21T21:58:00.001+02:00

Ca şi momentul 22 decembrie 1989, de la Bucureşti, momentul 25 decembrie 1989, de la Târgovişte, cunoaşte, în cei 22 de ani care s-au scurs de atunci, o Istorie a receptării şi a fixării în posteritate.

Pasionantă ca şi momentul propriu-zis, această Istorie are cel puţin două planuri:

1) Primul: stabilirea exactă, fără zorzoane stilistice, dar mai ales fără note tendenţioase, a ceea ce s-a întâmplat în prima parte a teribilei zile de Crăciun.

2) Al doilea: definirea a ceea ce a fost la Târgovişte în 25 decembrie 1989.

În primul plan, cele două decenii postdecembriste au însemnat apariţia unor documente şi mărturii în stare să contracareze formidabila manipulare prin media şi prin zvonistică a momentului 25 decembrie 1989. Pe măsura depărtării de eveniment, dar şi pe măsura înaintării în democraţia autentică, opusă „democraţiei originale“ cultivate de regimul Iliescu, opinia publică a devenit tot mai interesată de Adevărul despre evenimentele din decembrie 1989. Răspunzând acestei nevoi, numeroşi istorici şi publicişti au căutat noi documente şi mărturii, au supus verificării critice pe cele propuse şi impuse de autorii Loviturii de stat din decembrie 1989, au convocat pe cei implicaţi în momentul Târgovişte pentru a-i face să spună adevărul acolo unde au minţit în primii ani postdecembrişti sau să dezvăluie amănunte pe care le-au trecut sub tăcere.

Mai citeşte Stănculescu: Cum l-am condamnat pe Ceauşescu la moarte

S-au stabilit, astfel, în conflict cu versiunea din 1990, câteva lucruri precise: Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost retezaţi nu de militarii garnizoanei Târgovişte, revoltaţi de regimul dictatorial, ci de paraşutiştii aduşi de Victor Stănculescu în cadrul misiunii sale; Decretul de înfiinţare a Tribunalului Militar Extraordinar, iscălit de Ion Iliescu, e nul şi neavenit; arestarea Ceauşeştilor era ştiută la Bucureşti încă din seara lui 22 decembrie 1989.

Călăilor le e frică!

În al doilea plan – cel al definirii exacte a momentului –, pe parcursul a două decenii, formulei Procesul Ceauşeştilor i-au luat locul formulele: Mascarada de Proces al Ceauşeştilor, Parodia de Proces al Ceauşeştilor. Apariţia şi afirmarea noilor formule au corespuns unei mutaţii spectaculoase în receptarea momentului de către opinia publică. Dacă în primele luni după 25 decembrie 1989, ca urmare a incredibilei manipulări practicate de presa regimului FSN-ist, s-au mai găsit români dispuşi să creadă că la Târgovişte a avut loc un act justiţiar sau cel puţin măcar necesar, pe măsura trecerii timpului, numărul naivilor s-a redus până la zero. Azi, nu cred să existe cetăţean al României – cu excepţia celor implicaţi în Lovitura de stat din decembrie 1989, fireşte – care să nu urmărească şocaţi secvenţele de la Proces, ori de câte ori ele sunt difuzate pe posturile TV. Semnificativ pentru această stare de spirit rămâne următorul fapt: în timp ce vorbeam cu Victor Stănculescu, în direct, pe micul ecran se difuzau secvenţe de la Proces. Numeroşi telespectatori au sunat cerându-ne să nu mai difuzăm secvenţele respective. Erau atât de şocante în violenţa lor, încât dialogul propriu-zis nu mai putea fi receptat cum se cuvine.

Secvenţa din emisiunea din 11 octombrie 2011 în care Victor Athanasie Stănculescu se străduieşte să facă în direct un avion de hârtie, într-o repetare peste decenii a secvenţei de la Târgovişte, va rămâne – sunt singur – în antologia televiziunilor nu numai româneşti, ci şi europene. L-am întrebat pe general de ce s-a apucat să facă avionul în timpul Procesului. Mi-a răspuns – aşa cum se vede din Stenograma emisiunii – că voia să-şi risipească tensiunea. Dezvăluirile făcute de Victor Stănculescu sunt menite a răsturna tot ce s-a ştiut până acum despre atmosfera din încăperea de cazarmă.

Toţi cei prezenţi acolo sunt devastaţi de emoţie. Membrii Completului, de emoţia că nu vor reuşi să reziste presiunii exercitate de Nicolae Ceauşescu prin strădania de a le reaminti că sunt, totuşi, slujitori ai Justiţiei şi nu ai Crimei comandate. Generalul Victor Stănculescu e dominat de teama că membrii Completului ar putea claca. Ştabii de la Bucureşti, în frunte cu Ion Iliescu, dau telefoane peste telefoane la Târgovişte, neliniştiţi la gândul că Nicolae Ceauşescu ar putea să scape. Oricât de ciudat ar părea, singurul lucid de acolo, singurul care nu se pierde cu firea e Nicolae Ceauşescu. Deşi păziţi de zidurile cazărmii, de paraşutiştii înarmaţi, de Moscova, călăilor le e frică. Le e frică de Nicolae Ceauşescu! Lui Nicolae Ceauşescu, deşi aflat după avatarurile halucinante ale prăbuşirii de la Putere, nu-i e frică.

Generalul Iulian Vlad impreuna cu Traian Basescu

El are tăria de a-şi stabili o strategie (nerecunoaşterea juridică a Completului), de a o linişti pe Elena Ceauşescu, de a-i trata cu dispreţ pe cei din sală, dar mai ales, de a răspunde calm, sigur pe sine, la acuzaţiile propagandistice aduse de Judecător şi Procuror. Din acest punct de vedere, dintre toţi cei prezenţi la Târgovişte, singurul care ia în serios Justiţia română e Dictatorul Nicolae Ceauşescu. Din start, aşa cum a stabilit şi dialogul cu Victor Stănculescu, fostul Conducător pune la îndoială constituţionalitatea Procesului. Când vrea să răspundă acuzaţiilor propagandistice, Nicolae Ceauşescu ţine să precizeze că o face în afara cadrului juridic, adresându-se membrilor Completului ca unor simpli cetăţeni.

Stenograma emisiunii din 11 octombrie 2011 apare astfel drept un moment major în istoria apropierii de Adevăr în cazul 25 decembrie 1989. E întâia oară în ultimii 22 de ani când regizorul şi supervizorul momentului relatează cu lux de amănunte cele întâmplate la Târgovişte. Dezvăluirile sale sunt astfel o contribuţie decisivă la stabilirea o dată pentru totdeauna a Adevărului despre momentul judecării şi asasinării fostului conducător. Dintre aceste dezvăluiri, importante mi se par cele referitoare la prestaţia lui Nicolae Ceauşescu. Întâia oară după 25 decembrie 1989, avem dovada – excepţională, dacă ne gândim că o oferă cel care nici azi nu regretă ce a făcut la Târgovişte – că Nicolae Ceauşescu şi-a păstrat luciditatea, de la debutul Procesului şi până în clipa Execuţiei, în încăperea sordidă a cazărmii.

De la început – recunoaşte Victor Athanasie Stănculescu – Nicolae Ceauşescu şi-a propus să conteste Procesul din punct de vedere juridic şi nu politic. Avem astfel explicaţia corectă a referirilor sale la Constituţie şi a negării Completului de judecată. Dar, mai ales, avem astfel explicaţia gesturilor de a o linişti pe Elena Ceauşescu. Ele nu exprimau atât tandreţea unui soţ, cât efortul unui bărbat politic de a contracara pe Elena Ceauşescu în deraierile acesteia de la planul asumat de Nicolae Ceauşescu.

O şedinţă de demascare

Mărturiile lui Victor Stănculescu din Stenograma tipărită de noi în acest număr constituie însă o contribuţie spectaculoasă şi la definirea a ceea ce s-a întâmplat la Târgovişte. Pe parcursul întregii emisiuni, generalul n-a obosit a susţine că s-a deplasat la Târgovişte cu misiunea primită de la Ion Iliescu şi asumată de el de bună voie de a-i lichida pe Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu. Că aşa şedeau lucrurile ne-o dovedeşte şi mărturisirea despre telefoanele pe care le primea generalul de la Bucureşti, toate exprimând nerăbdarea de a vedea „problema rezolvată“. În aceste condiţii, nu mai putem considera, ca până acum, momentul Târgovişte drept un Proces, fie el şi trucat până la nivelul Mascaradei.

Elena şi Nicolae Ceauşescu în timpul procesului de la Târgovişte

La Târgovişte a avut loc – putem spune cu tărie – o tipică şedinţă de demascare în genul celor din timpul stalinismului românesc. Se ştie că astfel de şedinţe, desfăşurate nu numai la nivelul organizaţiilor de partid, dar şi la nivelul organizaţiilor de tineret, de sindicat sau pur şi simplu de întreprindere, aveau loc după o schemă prestabilită: Victima – deja condamnată – era supusă unui violent rechizitoriu public de activistul venit de la raion, supervizat de ofiţerul de Securitate din sală. De ce mai era nevoie de o asemenea şedinţă, dacă oricum victima era exclusă deja din partid, anticamera trimiterii la puşcărie sau la plutonul de execuţie? Pentru ca auditoriul – colegii victimei – să afle ce erori şi crime comisese condamnatul. Momentului Târgovişte i s-a zis Proces. În realitate, a fost o şedinţă de demascare a lui Nicolae Ceauşescu, în faţa asistenţei, mai întâi şi, prin intermediul casetei video, a întregii ţări, mai apoi.

Rechizitoriul Procurorului nu s-a ocupat de stabilirea infracţiunilor comise de cetăţeanul Nicolae Ceauşescu, ci de denunţarea regimului Ceauşescu. Judecătorul s-a lansat, la rându-i, într-un discurs propagandistic. Înregistrat pe bandă, momentul avea să fie difuzat la TVR pentru ca oamenii muncii să se convingă că regimul Ceauşescu trebuia răsturnat. Studiile dedicate lui Ceauşescu din ultimii ani de domnie au insistat pe pierderea lucidităţii de către fostul Conducător. Nu-i exclus ca Nicolae Ceauşescu să-şi fi pierdut luciditatea în condiţiile zidului de linguşiri care-l înconjura şi a valului de dezinformări care-l lua cu asalt. Când a scăpat de condiţia de Conducător, când a devenit, în fine, Nicolae Ceauşescu cel adevărat, cel din primii ani de Putere, şi-a dovedit extraordinarele calităţi de bărbat politic.

Momentul de la Târgovişte, sfârşit cu moartea fizică, a fost pentru Nicolae Ceauşescu momentul crucial de destin, cel prin care ne-a convins pe noi, spectatorii filmului cu Procesul, că a fost un mare bărbat de stat. Unul care nu face compromisuri nici măcar în faţa morţii.

Comparându-l pe Nicolae Ceauşescu de la Târgovişte cu Ion Iliescu din fruntea României – un om gata la orice compromis pentru a rămâne la Putere – avem explicaţia celor peste zece ani de orbecăire a României prin mlaştina tranziţiei sub mandatul lui Ion Iliescu.

O crimă comisă cu sânge rece

Nicolae Ceausescu, Alexandrina, Elena, Alexandra Petrescu

Asasinarea lui Muammar Gaddafi într-o pretinsă bulibăşeală a făcut pe unii comentatori români să afirme că momentul Târgovişte a fost superior celui din Libia. Nimic mai fals. Momentul Târgovişte, care putea fi rezolvat prin împuşcarea lui Ceauşescu fără şedinţa de demascare, a dat o lovitură cumplită Justiţiei române, prin constrângerea de a fi sălbatică. Din acest punct de vedere, noi, românii, am fost mult mai primitivi decât libienii. Pe Muhamar Gaddafi l-au asasinat nişte analfabeţi, membri ai lumpenului. Pe Nicolae Ceauşescu l-au asasinat nişte intelectuali, membri ai elitei româneşti: un activist PCR – Ion Iliescu, un ziarist – Silviu Brucan, un procuror – Dan Voinea, un judecător – Gică Popa şi un general al Armatei Române – Victor Athanasie Stănculescu. Asasinii liderului libian au acţionat într-un moment de pierdere a lucidităţii. Asasinii lui Nicolae Ceauşescu au acţionat pe deplin conştienţi de ceea ce făceau. De aceea, spre deosebire de asasinarea lui Muammar Gaddafi, asasinarea lui Nicolae Ceauşescu e o crimă cu sânge rece.

EvZ: Ce părere aveţi despre fenomenul revoluţionarilor?

Ion Cristoiu: A fost cea mai mare escrocherie pusă la cale de Ion Iliescu pentru a-şi conserva puterea. Îmi este tot mai clar acum, şi probabil că va veni un moment al bilanţului, că Ion Iliescu a fost o catastrofă pentru România, şi asta nu pentru că era comunist. Ci pentru că era oportunist. Ar fi făcut orice. De altfel, el a inventat chiar şi Revoluţia ca să-şi ascundă morţii! Dacă ar fi fost un comunist autentic, el ar fi demisionat în aprilie – mai ’90 când se profila deja venirea democraţiei şi la noi. Pentru a rămâne la putere el a acceptat orice compromis. Nu am fost nici comunişti, nici cu ruşii, nici cu Occidentul, totul a fost subordonat dorinţei lui Iliescu de a rămâne la putere. Iar una dintre categoriile care a fost de la început privilegiată, ca să nu-l doară capul, a fost cea a revoluţionarilor. De fiecare dată ei ieşeau în stradă, spărgeau geamuri, ocupau Piaţa Universităţii.

EvZ: “Revoluţie sau lovitură de stat?”

Ion Cristoiu: “O revoluţie presupune un grup care se organizează, care antrenează masele să iasă în stradă după un plan stabilit, are un program, pune mâna pe putere şi înlătură un regim şi îl înlocuieşte cu altul. În cazul lui Decembrie ’89 nu s-a întâmplat aşa, regimul comunist a rămas în formă neocomunistă. Ulterior a fost un fel de revoluţie spre capitalism, dar la început a fost o lovitură de stat pusă la cale de Moscova care l-a înlăturat pe Ceauşescu şi l-a pus, în locul lui pe un perestroikist, pe Ion Iliescu. Eu cred că în Decembrie ’89 a fost o lovitură de stat mascată de o aşa zisă revoltă
©Atentie! Textele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor şi pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală se pedepseşte conform Codului Penal.

Nicu Ceauşescu a ajutat-o pe Nadia Comăneci sa-şi cumpere casa de pe cheiul Dâmboviţei. Ii placeau fetele si bautura, dar carui barbat nu-i plac? Nicu rezolva totul

2011-10-02T21:02:00.000+03:00

Nadia Comăneci

George Gorgoi, unul dintre primii antrenori ai Nadiei, isi aminteste episoade inedite din cariera marii gimnaste: covor rosu la antrenamentele la care asistau regele Iordaniei si Ilie Verdet, primele iesiri publice la teatru si opera sau cine “romantice” cu Nicu Ceausescu.

George Gorgoi vorbeste cu detasare despre subiecte tabu din istoria gimnasticii romanesti
Nadia Comaneci, Emilia Eberle, Anca Grigoras, Mihaela Riciu sau Liliana Balan sint doar citeva dintre gimnastele care i-au trecut “prin mina”. Multora, numele lui George Gorgoi nu le spune nimic, dar pentru apropiatii gimnasticii, el este nu doar unul dintre pionierii scolii romanesti de la Onesti, ci si un adevarat slefuitor de talente.
Intrat in conflict cu regimul comunist si trimis sa faca munca de salahor, antrenorul a emigrat in Israel, a ajuns in Canada si s-a stabilit in cele din in urma in SUA. Zilele trecute, Gorgoi a revenit la Onesti impreuna cu un grup de gimnaste dornice sa afle de unde a plecat Nadia Comaneci, sportiva careia Gorgoi sustine ca i-a pus prima carte in mina.

Dana Radu Nicu Ceauşescu

“Am practicat gimnastica in liceu, dupa care am urmat cursurile Institutului de Educatie Fizica, pe care l-am absolvit in 1964. Ca tehnician, am luat-o de jos, am lucrat intii cu incepatorii. Am antrenat la CS 23 August din Bucuresti, apoi la Cluj, la CSM. In 1969, cind a luat fiinta centrul de gimnastica de la Onesti, am fost printre antrenorii selectionati sa lucreze acolo. Din grupa pe care am pregatit-o, am dat fete la Olimpiadele din 1972 (Munchen), 1976 (Montreal), 1980 (Moscova), la Mondialele din 1978 (Salzburg) sau la Mondialele Universitare din 1979 (Mexico) si 1983 (Edmonton)”, povesteste tehnicianul roman.
Cariera de antrenor in Romania a lui Gorgoi avea sa se incheie insa brusc la sfirsitul anului 1983. In urma unui conflict cu seful sportului de atunci, generalul Marin Dragnea, tehnicianul a fost trecut la munca de jos. “Aranjasem un cantonament de o luna pentru lotul national la Toronto. Voiam ca fetele sa se adapteze la fusul orar inaintea Mondialelor Universitare de la Edmonton, din 1983. Cu doua zile inainte de plecare, mi-a fost ridicata viza. Motivul: un conflict cu generalul Dragnea. Nu numai ca nu am plecat in Canada, dar la intoarcerea delegatiei am avut iar contre cu acesta. Vamesii de la aeroport ma cunosteau si mi-au dat voie sa intru in sala de protocol a aeroportului.

Cand m-a vazut acolo, Dragnea a luat foc: “Ce cauti aici?”
I-am replicat imediat: “Ce cauti tu aici, ca eu am venit sa-mi astept fetele”. A inceput sa urle ca ma aresteaza, ca ma da afara. L-am ignorat, dar toate aceste sicane m-au determinat sa plec din tara. Sotia mea era evreica, astfel ca am solicitat sa emigram in Israel. La patru zile dupa ce am depus actele, am fost trimis sa muncesc la IABS Bucuresti ( actualul Complex Sportiv National “Lia Manoliu”) ca muncitor necalificat. Am carat materiale cu circa timp de doi ani si jumatate, pina mi s-a aprobat plecarea, in 1986″, isi aminteste tehnicianul.
Nu a ramas pentru mult timp in Israel, ci a plecat in Canada, unde a lucrat ca antrenor de gimnastica. Mai intii la un club, dupa care la lotul national masculin. “Sub indrumarea mea, canadienii au obtinut prima medalie mondiala din istoria gimnasticii masculine, prin Kurt Thomas – bronz la bara”. Dupa trei ani petrecuti in Canada, romanul a ales sa plece in SUA. A cumparat un club in New York, Buffalo One Gymnastics, pe care, din motive personale, l-a vindut anul trecut. Din octombrie 2006, George Gorgoi s-a mutat in Minesotta, lucrind ca antrenor la Jets Gymnastic din Rochester. “In curind voi cumpara clubul pentru care lucrez. Singur sau cu partener”, spune Gorgoi, care a reusit, in doar citeva luni, sa schimbe mentalitatea fetelor pe care le pregateste. “Eu sint cowboy. Idei putine, dar fixe. Nu pot lucra intr-un club fara sa dau gimnaste la loturile nationale. Aici nu se facea gimnastica pentru nivel de performanta, ci mai mult de placere. Usor-usor, am convins parintii sa facem cu copiii doua antrenamente pe zi. Unul de la ora 7.00 la 10.00 si al doilea, de la 16.00 la 20.00. Ca in Romania. Mai mult, am reusit sa mai aduc in Statele Unite inca doi antrenori romani: Valentin Buse si Jenica Cerciu. Gimnastica americana este acolo unde este pentru ca e facuta de romani si rusi”, spune Gorgoi.
Si, pentru a fi si mai convingator in fata americanilor, a decis sa aduca 12 gimnaste de la clubul din Rochester, impreuna cu mame si bunici, in Romania. Timp de doua saptamini, micutele americance se antreneaza alaturi de lotul de junioare din Onesti. “Am avut parte de o primire mai mult decit calduroasa. Pe linga intilnirea cu primarul, gazdele noastre ne-au facut o multime de alte surprize: o excursie la pestera de la Tirgu Ocna si alta la manastirile din nordul Moldovei. Fetelor le-a placut foarte mult la Agapia, unde au putut admira maiestria pictorului Nicolae Grigorescu. Cu toate astea, punctul culminant l-a constituit vizita la castelul lui Dracula. Toti americanii sint innebuniti dupa mitul Dracula, astfel ca nu puteam sa nu le ofer aceasta placere. In Brasov am mers si am vizitat si Biserica Neagra. Una peste alta, am impletit utilul cu placutul”, a mai spus George Gorgoi.

Gimnastele din Rochester, desi departe de casa, au sarbatorit si ele ziua SUA. “Cei din Onesti le-au oferit fetelor torturi cu steagurile Statelor Unite si Romaniei, dar si mici cadouri simbolice. Sala de gimnastica era ornata si ea cu drapelele celor doua tari. Toata lumea este extrem de incintata de vizita in Romania”, a adaugat antrenorul roman. Daca acum s-au aflat in postura de gazde, componentele lotului de junioare al Romaniei vor avea ocazia sa le intoarca vizita gimnastelor americane. “In ianuarie, intregul lot al Romaniei va veni in SUA, la invitatia mea. Mai mult, imi doresc sa reusesc o infratire a orasului Onesti cu Rochester. Si in acest sens vreau sa pun in legatura primarii celor doua orase”, a afirmat Gorgoi.

Nadia Comaneci Nicolae Ceauşescu

Visul oricarui antrenor de gimnastica este sa aiba o eleva ca Nadia Comaneci. Gorgoi a avut privilegiul de a lucra chiar cu Zeita de la Montreal. El a incercat sa o indrume pe Nadia nu doar in cariera, ci si in viata. “Nadia a fost un copil cuminte. Sigur, ca toate gimnastele, mai fugea si ea din cantonament sa manince niste mici, se ducea sa se vada cu Dolanescu, mai minca o ciocolata, dar nu exagera cu nimic. Eu am fost cel care am dus-o pe Nadia la opera, la teatru. I-am dat carti sa citeasca. Prima carte pe care a citit-o Nadia a fost romanul “La Medeleni” al lui Ionel Teodoreanu”, isi aminteste George Gorgoi.

Gratie Nadiei, pe care a pregatit-o dupa ce aceasta s-a certat cu antrenorul Bela Karoly, Gorgoi a avut prilejul sa-l cunoasca pe mezinul familiei Ceausescu. “L-am cunoscut pe Nicu Ceausescu pentru ca el dorea foarte tare sa o intilneasca pe Nadia. Ea facuse furori in lumea intreaga dupa Montreal. Americanii deschideau stirile cu figura ei, toata lumea isi dorea sa o cunoasca. La fel si Nicu. Era extrem de politicos si uman, nu asa cum se zvonea. Nu era masochist, nu omora femei. Ii placeau fetele si bautura, dar carui barbat nu-i plac? Se purta foarte frumos cu Nadia. Pentru a nu se simti prost, cand o invita la restaurant, ne chema si pe Anca Grigoras, si pe mine. Nicu a ajutat-o pe Nadia sa-si cumpere casa de pe cheiul Dimbovitei. El i-a adus avocata, tot el a aranjat cu fosta proprietara, doamna Topalescu, sa plece in Suedia. Ba, imi amintesc ca au dus-o cu politia la aeroport. Totul s-a rezolvat intr-o saptamina. O aprecia foarte tare pe Nadia, pentru tot ce facuse ea pe pamintul asta”, spune George Gorgoi.

Pentru ca a avut prilejul sa-l cunoasca indeaproape pe mezinul familiei Ceausescu, antrenorul roman incearca sa demonteze zvonurile care circulau pe seama acestuia inainte de 1989. “Era un baiat de bun-simt, nu asa cum a fost el catalogat de lume dupa Revolutie. Ce a facut Nicu la Costinesti, as vrea sa vad, sint in stare politicienii de astazi? La fel cu Sibiul. Lumea nu stie, Nicu a oprit masinile cu carne pe care le aducea taica-su din strainatate si a scos-o la vinzare pe piata din Sibiu. Pe urma, taica-su schimbase traseul si aducea carnea prin Timisoara. Si cu lotul de gimnastica se purta extraordinar de frumos. Cand mergeam in cantonament la Costinesti, stateam la vilele lui Birladeanu si nu la Flaminda. Mincarea, la fel, aveam ce ne doream. Nicu rezolva totul”, isi aminteste Gorgoi.

Chiar daca spune ca nu se numara printre prietenii lui Nicu Ceausescu, antrenorul roman era preferat de mezinul dictatorului atunci cind venea vorba despre o partida de table. “Eram la Costinesti cu fetele. Intr-o zi, la prinz, ma intinsesem sa dorm putin. La masa din sufragerie, doctorita lotului lucra. La un moment dat, vine Nicu Ceausescu si o intreaba: “Unde e Gorgoi?” Ea, care nu-l cunostea, i-a replicat: Poate vreti sa spuneti domnul profesor Gorgoi. La care Nicu a inceput sa rada si a trimis-o sa ma trezeasca. “Spune-i ca il cauta Nicu Ceausescu”. La care biata doctorita a inlemnit. Nicu venise sa jucam o partida de table”, isi aminteste antrenorul.

Mare amator de sport, regele Hussein al Iordaniei a fost totodata si un mare admirator al Nadiei. Cu ocazia vizitei in Romania, acesta si-a manifestat dorinta de a o vedea la lucru pe fetita care a revolutionat gimnastica mondiala la Montreal.
“Numele Nadiei a facut o mare vilva in lume dupa Montreal. Cind a venit in vizita in Romania, asta se intimpla prin anii ’80-’81, regele Hussein al Iordaniei i-a cerut lui Ceausescu sa-l invite la un antrenament al Nadiei. Imi amintesc ca ne pregateam la sala de la 23 august. La un moment dat, au inceput sa se auda sirene ale politiei, iar in sala au intrat specialistii antitero care verificau daca sint bombe. Altii au adus citeva fotolii de la centrul de cercetare stiintifica de vizavi, a fost intins un covor rosu. Hussein a venit insotit de Ilie Verdet, care era prim-ministru in acea perioada. A fost atit de incintat de ce a vazut ca ne-a invitat in Iordania. Fetele au demonstrat pentru el si pentru sotia sa, care nascuse cu o zi inainte”, isi aminteste tehnicianul roman.

Antrenorul George Gorgoi, chiar daca se afla departe de tara, este la curent cu toate informatiile despre gimnastica romaneasca. Si nu numai. “Acasa, in Rochester, am un calculator care este fixat pe citeva posturi de televiziune romanesti. Il tin deschis tot timpul, astfel ca sint la curent cu tot ce se intimpla in tara. In plus, ori de cite ori gimnastica romaneasca este pe pamint american, ma duc si eu acolo sa-mi salut prietenii”, spune antrenorul roman, care nu este de acord cu cei care afirma ca gimnastica feminina romaneasca a murit o data cu plecarea cuplului de antrenori Bellu si Bitang: “Gimnastica romaneasca nu au facut-o nici Bela si nici Bellu. Cei doi sant doar produse ale scolii romanesti de gimnastica, aparuta sub indrumarea Mariei Simionescu si a lui Nicolae Vieru. Sigur, nimeni nu le contesta calitatile celor doi antrenori. Bellu este extraordinar, este foarte destept, are simtul de dezvoltare a calitatilor gimnastelor, dar si el este rezultatul acestei scoli. Nu se darima gimnastica romaneasca o data cu plecarea unui antrenor”.

Desi este constient ca, la Olimpiada din China, romancele vor avea o misiune dificila, Gorgoi spune ca fetele antrenate de Nicolae Forminte se vor bate pentru medalii cu americancele si chinezoaicele. “La Beijing, lupta se va da intre China, SUA si Romania. Acestea sint fortele care se vor bate pentru medalii si sigur va mai aparea cite o frantuzoiaca, italianca sau mai stiu eu ce. Va fi foarte greu atit pentru romance, cit si pentru americance, intrucit Olimpiada este la chinezi acasa. Iar in gimnastica, factorul subiectiv este primordial. Chinezii, la ei acasa, daca reusesc sa stea pe aparate, nu au nici o problema. Norocul nostru este ca au o calitate: rateaza”.

A adus a doua birna in Romania

Regele Hussein Nicolae Ceausescu

Birna – aparatul preferat al romancelor – era de negasit in cluburile din tara inainte de JO din Canada. “Inainte de Olimpiada din 1976, in Romania exista doar o birna. Si cu toate astea, la Montreal, Nadia reusea sa ia 10 la acest aparat. Mai tirziu am tinut un curs la Bruxelles si am primit o a doua birna. Numai ca, la intoarcerea acasa, m-au pus sa platesc vama pe ea. Degeaba le explicam ca nu o montez in sufragerie si ca am luat-o pentru Romania, ca vamesii nu voiau sa inteleaga. O saptamina am umblat pe la Directia Vamilor si doar gratie interventiei lui Emil Bobu am reusit sa rezolvam aceasta problema”.

©Atentie! Textele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor şi pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală se pedepseşte conform Codului Penal.

Horia Tabacu 58 de ani de la EvZ "colaboreaza cu fosta Securitatea", si mai ales cu analfabetul securist generalul Nicolae Stan. Evenimentul Zilei e disperat de raitingul ridicat la ziarul Adevarul si scazut la EvZ, si ca sa-l ridice calca pe cadavre fara mila, pe Elena Ceausescu Cine este Horia Tabacu aflati aici.

2011-10-01T08:04:00.012+03:00

Sorin Rosca Stanescu impreuna cu Horia Tabacu ani '90

Cine este Horia Tabacu? a fost directorul general al ziarului „Atac“. „Da, sunt consilierii lui Marius Locic. Oamenii s-au pensionat. I-a angajat Locic care se extinde, îşi ia acum o tipografie… Eu îi cunosc personal“. Personaj controversat, Horia Tabacu s-a specializat în presa de tip tabloid fost director al Cancan, deşi face parte din generaţia jurnaliştilor proveniţi din comunism. El a atins un vârf al carierei sale conducând revista porno „Hustler“ patronata de Larry Flint. Acum, coordonează ziarul de scandal „Atac“ din 2007, patronat de Marius Locic apropiat a lui Gigi Becali. În ultimii ani ai dictaturii ceauşiste, Tabacu l-a angajat în presă pe prietenul său, Sorin Roşca Stănescu, poreclit „Naşul“. Tot Horia Tabacu l-a salvat pe Roşca Stănescu, readucându-l în media, după ce acesta din urmă a fost deconspirat de Virgil Măgureanu (ex-director SRI) că a colaborat cu Securitatea.

Horia Tabacu: "M-am gandit ieri la Nicolae Ceausescu. Nu stiu exact de ce." Am Votat cu Traian Basescu.

Autorul articolului Horia Tabacu ne dezvaluie abia dupa publicarea articolului urmatoarele: ”În momentul când a ajuns Nicolae Stan aghiotantul lui Nicolae Ceauşescu, a intrat în conflict cu soţia acestuia [Elena Ceausescu]. Ea l-a urmărit până la moarte. Domnul Horia precizeaza ca securistul Nicolae Stan i-a fost credincios Eenei şi care s-a opus cu consecvenţă Elenei Ceauşescu [pai nu-i paradox?] Elena Ceausescu a reuşit să îl marginalizeze în securitate şi l-a trecut în rezervă. Generalul Nicolae Stan i-a fost alături Dictatorului încă din anul 1951 când împreună făceau ceva demn de James Bond, cu nişte refugiaţi balcanici, într-o locaţie din Dorohoi.

Horia Tabacu

Nicolae Stan a ajuns preşedintele federaţiilor de tenis de câmp şi fotbal chiar în perioadele când sportivii din aceste domenii au obţinut cele mai bune performanţe din istorie”. (Concluzia mea si a unui om normal este ca securistul Nicolae Stan a cautat “razbunarea” dupa 23 de ani cu ajutorul “EvZ”, a tacut 23 de ani de ce?, e cam ridicol sa crezi ca o femeie la 60 de ani ar avea amanti chiar as zice ca e vorba de o fantezie bolnava din punct de vedere mental. Elena Ceausescu s-a nascut in 1916 adica in 1965 cand Ceausescu a devenit presedinte Elena avea 49 de ani. Cand el (Nicolae Stan) a devenit aghiotantul lui Ceausescu in 1973 sau 1974 (asa zice el ca nu tine minte exact cand) Elena Ceausescu avea 57 de ani iar in 1979 avea 62 de ani . Singurele argumente : “stiu sigur, e adevarat”, ce fel de credibilitate poate avea un securist care a terminat 4 clase primare, si care a urmarit mii de romani, a instalat microfoane chiar si la Zoe Ceausescu, si ia stricat si masina. Se mandreste ca conform statisticilor, unul dintre cele mai citite articole de când există Evenimentul Zilei în varianta electronică şi de când vizitele cititorilor se înregistrează. Felul în care sunt puse întrebările, special concepute spre a fi interpretabile. Aceasta spucatura este asemeni slugilor care musca mana care i-a hranit. Babuesc ca faptul ca Adevarul.ro a inceput serialul "Adevaratul Ceausescu" si vazand ca raitingul e mare, au gasit calea, numai ca-i murdara nebazata pe nimic fara documente fara martori.

Iata ce ne povesteste marginalizatul Nicolae Stan despre alt marginalizat Ion Iliescu: “Vă pot spune că l-am avertizat, încă din octombrie 1989, că îi va lua locul lui Ceauşescu. Şi am făcut şi un pariu pe o sticlă de whisky. La etajul şase, în Casa Scânteii. El era cu biroul acolo, la Editura Tehnică, şi eu o însoţeam pe doamna Şuteu, care venise cu fiul ei la Direcţia de Muzică. Am stat o oră şi jumătate de vorbă cu Iliescu. îl cunoşteam de dinainte… Chiar şi aici, în stradă, în faţa bisericii care a fost strămutată pe roţi, i-am zis, odată, că o să vină în locul lui Ceauşescu. “Madam” Ceauşescu, la Iaşi, la inaugurarea lucrărilor unui combinat, i-a zis, de faţă cu mine:”Nicule, degeaba construieşti tu un combinat aicea, că ăsta, Iliescu (era prim – secretar), n-o să facă nicio brânză. Ăsta se ocupă aici numai de curve şi de construit capele!” Şi Ceauşescu i-a zis: «Vezi de treaba ta, că o să se construiască». Dar l-a mutat la Timişoara. Totuşi, când v-aţi văzut cu Iliescu până la urmă?
După ce m-a pensionat, la 51 de ani, am lucrat la o farmacie, undeva pe Batiştei. Acolo, în zonă, a avut loc o expoziţie de pictură, ceva, nu mai ţin minte a cui… Eu am aflat, eram în preajmă, şi m-am dus să-mi dea sticla aia de whisky. Ce să vezi? Au sărit ăştia de la garda personală pe mine. M-au luat în braţe, iar Iliescu le-a spus să mă lase să vorbesc cu el. “Ce e Stane?”, zice. “Tovarăşe Iliescu, nu mi-ai dat sticla aia de whisky, pe care am facut pariu”. Cică: “Lasă că vorbesc eu cu colonelul Croitoru”, parcă a zis, şi s-a dus.

Generalul Locotenent(r) Nicolae Stan: “Elena mai trăia cu trei înalţi activişti. Doi sunt în viaţă”

Evenimentul Zilei: Unde v-aţi născut, unde aţi lucrat prima oară?
Nicolae Stan: M-am născut la Ploieşti. Am terminat patru clase primare şi am lucrat ca piccolo. Închideam şi deschideam uşa la clienţi, în cofetărie la Zamfirescu, unde patron era Gueritee. Primeam bacşiş şi 50 de lei, o monedă cu chipul lui Carol, în timp ce tata câştiga 80 de lei pe lună.
După doi ani de zile, domnul Gueritee avea o amantă care mă punea să curăţ găini şi am plecat la altă cofetărie – Angelescu – tot de lux, unde am mai lucrat doi ani. După ce oraşul Ploieşti a fost bombardat, am lucrat la familia Teşileanu, în Predeal, la un restaurant, începând din ianuarie 1946. Până m-am înscris în Partidul Comunist.

General Nicolae Stan

Când?

În vara lui 1946. M-am înscris pentru că şi tata era în acest partid şi a fost condamnat în Procesul din Dealul Spirii, din 1921, şi i-a dat drumul. De aici aveam eu simpatie.
Cum l-a cunoscut pe Ceauşescu şi cum a ajuns aghiotantul lui

Când l-aţi cunoscut pe Nicolae Ceauşescu?

Târziu, în 1951. Intrasem deja în Securitate, unde aveam o funcţie importantă. Am avut o misiune pe linie de contrainformaţii militare, la Dorohoi.Totul îi raportam lui, la două săptămâni odată.
Care a fost prima impresie?
Un om inteligent, cumsecade, foarte influent în armată.

Cum aţi ajuns aghiotantul lui?
Au fost inundaţii pe la Ciurel. Eu eram şeful Securităţii Capitalei. Cred că era prin anul 1973 sau 1974. Soţii Ceauşescu au venit în vizită de lucru la acest baraj, cu toată conducerea de partid. Madam Ceauşescu a coborât unde era un stăvilar, să vadă ea cum se duce apa. Acolo era un bold de fier şi ea s-a împiedicat şi era să cadă jos. Eu am prins-o de tâţe, mă scuzaţi, şi am tras-o înapoi. Ea s-a dus la Bobu şi a întrebat: “Cine-i ăsta?”. După trei zile m-a chemat Bobu şi mi-a spus să dau nişte poze. După încă trei zile m-a chemat Ceauşescu şi mi-a spus că mă numeşte şeful Direcţiei 5. Şi mi-a spus că mă subordonez numai lui.

Aţi fost emoţionat?

Am fost foarte emoţionat. Am aflat că dorea să îl schimbe pe Marinescu, care era nepotul lui Emil Bodnăraş, şi că fusesem selecţionat din 40 de dosare.

Şi-a adus aminte că v-aţi cunoscut?

Nu, atunci nu a dat niciun semn. Am fost ani de zile în această funcţie şi am făcut mult bine. Pe mulţi, Pană, Verdeţ, Burtică, Fazekaş…i-am prevenit că sunt urmăriţi… Şi am avut multe discuţii cu ei împotriva tovarăşei Elena Ceauşescu…

General Nicolae Stan

“Urmăreşte-i pe ăştia 179 de demnitari”

Păi nu erau urmăriţi de dumneavoastră?

La un moment dat, Elena Ceauşescu m-a chemat şi mi-a dat o listă cu 179 de persoane din conducerea superioară a Partidului, ca să le urmăresc. Să le pun tehnică în casă. Erau membri în conducerea superioară. Ea nu suporta în special soţiile demnitarilor.
Dar era şi foarte curioasă despre ce fac aceşti oameni în patul lor. Avea boală pe Violeta Andrei. Ea nu putea să suporte pe nimeni în jurul lui Ceauşescu. Pe una care venise de la APACA , promovată de Ceauşescu în CPEX, a trimis-o ambasador în Filipine. Eu i-am spus că nu mă subordonez decât tovarăşului. Atunci mi-a luat lista înapoi şi i-a dat-o lui Postelnicu. Mai târziu m-a chemat Postelnicu şi mi-a spus să pornesc urmăririle.

V-aţi speriat?

Nu m-am simţit confortabil pentru că ştiam ce putere are ea. Dar i-am spus lui Postelnicu că asistasem la o şedinţă în care Ceauşescu îl acuzase pe Drăghici, fostul şef al Securităţii, că a urmărit membrii de partid şi chiar membrii din conducerea partidului. Am avut de suferit.

Postelnicu ce funcţie avea?

El un intrigant. Fusese secretar cu probleme organizatorice la Buzău şi se remarcase atunci când a făcut Nicu armata acolo, în zonă, unde Postelnicu îl alimenta cu femei şi băutură.

CODOAŞELE

Accidentul Elenei Ceauşescu şi coafeza Lili
S-a întâmplat să ţină şi cont de rapoartele dumneavoastră?

Oarecum da, prin 1979. Când am fost instalat, am constatat că şoferul ei, unul Vasile, pe care-l avea de 25 de ani şi-l făcuse şi colonel, era beţiv şi avea şi legătură cu Ambasada sovietică. Locuia lângă un funcţionar de acolo, care îi dădea vodcă să bea şi-l trăgea de limbă. Nu era spion, dar vorbea prea mult.

L-a dat afară?

Cum am plecat eu, în decembrie 1979, l-a reprimit. A făcut cu ea un accident groaznic. Ceauşescu era la Sinaia, unde se întâlnea cu Anwar El Sadat, şi a chemat-o şi pe ea. Pe la Băneasa, în zona drumului care duce la Grădina Zoologică, s-au ciocnit frontal cu unul din Bacău. Ea a fost internată la Elias pentru că fusese grav accidentată.

Ce maşină avea ea?

Un Renault 16. Accidentul s-a muşamalizat.

Dar altă dată a mai ţinut cont de observaţiile dumneavoastră?

Oarecum. Avea o coafeză, una Lili, care era codoaşa ei. Aia umbla tot timpul prin casă şi peste tot spunându-i vrute şi nevrute. Eu i-am spus că Lili are TBC (chiar avea) şi că îi poate pune în pericol sănătatea. A dat-o afară şi Lili a plecat în Italia.

Ceauşescu nu a avut amante, dar Elena i-a pus microfon în birou

Dar Ceauşescu a avut aventuri?

Nu am nicio cunoştiinţă despre aşa ceva. Se spunea, în cadrul conducerii superioare de partid, că Ceauşescu ar fi avut relaţii intime, în închisoare, cu Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Dar Dej nu era afemeiat?

Nu, nu era. Ei doi au fost colegi de celulă şi aşa vorbeau toţi activiştii din perioada respectivă. Nimeni nu poate şti cu certitudine, dar toată lumea era convinsă că aşa a fost.

Probabil şi Elena Ceauşescu?

Cu siguranţă. Din acest motiv ea avea un ascendent teribil asupra lui.

Care, cum se manifesta?

În primul rând, ea a ocupat toate funcţiile posibile în partid şi în stat şi era nelipsită de la toate şedinţele. Ea avea ultimul cuvânt şi , când el se ducea să se odihnească, la prânz îi punea pe Mănescu şi pe Curticeanu să-i umble prin dosarele de pe biroul lui. Mai mult, i-a băgat microfon în biroul lui.

Elena lui Ceauşescu? Cine a pus microfonul?

Da, Postelnicu a pus microfonul. Chipurile, Elena spunea că Tovarăşul este bolnav şi trebuie supravegheat să nu i se facă rău.

ÎN UMBRA LUI CEAUȘESCU. Generalul Nicolae Stan

CUIBUŞOR DE NEBUNII

Prima chimistă a ţării se iubea cu tovarăşii, departe de ochii lumii, în vilele de la Olăneşti.

Ştiau doar câţiva ofiţeri de încredere Dar Elena Ceauşescu a avut iubiţi?

Sigur că da, era renumită. Printre apropiaţii ei toată lumea ştia că este, cum se spune în popor, “rea de muscă”.

Se vorbea de legături cu ofiţeri germani?

Este foarte adevărat. Iar, mai târziu, a avut legături cu tovarăşi din conducerea partidului. Pe unii dintre ei nu vreau să-i pomenesc pentru că sunt în viaţă.

Când aţi aflat prima oară?

Câte ceva auzisem eu, dar nu ştiam sigur. La un moment dat, în timpul vizitei lui De Gaulle, la Craiova, cred că prin 1968, Pleşiţă a ajutat-o să se urce în elicopter şi nu numai că i-a pus mâna pe fund, dar parcă a şi pipăit-o puţin. Eu am încremenit, pentru că totul s-a întâmplat sub ochii mei, şi l-am întrebat cum de îşi permite aşa ceva. El mi-a răspuns ceva vulgar, ca între bărbaţi, în sensul că nu numai cu mâna ar fi atins-o în zona respectivă.

Să ne întoarcem mai aproape de 1989…

Da, a avut legături intime strânse cu Ioan Ursu (academician, specialist în fizică atomicăn. r.) şi, aşa cum am precizat, cu cu încă doi , care trăiesc şi nu este frumos să îi pomenesc.
Unde se întâlneau?
Erau întâlniri dese, era cu pasiune? Erau întâlniri dese cu mai mulţi tovarăşi. Eu v-am spus doar ceea ce ştiu sigur. Se întâlneau numai la Olăneşti.

Unde la Olăneşti?

La casa de oaspeţi a partidului. Nu ştiu de ce îi plăcea ei acolo.

Ceauşescu ştia?

Nu cred. Ştiau câţiva ofiţeri de încredere din jurul ei (angajaţi deai mei), ştiau cei care suprave gheau şi păzeau obiectivul respectiv şi, desigur, şoferul Vasile.

Nicolae Stan: Elena Ceauşescu o admira pe Evita Peron. Elena Ceausescu a vrut sa fie a doua doamna Peron dupa ce moare Ceausescu, a fost in Argentina si a luat contact cu doamna Peron si a invatat cum sa devina presedinte de stat dupa ce a murit ala Peron. pe soferul Elenei il chema Vasile.

Nicolae Stan in dec. 1979 a fost marginalizat de Elena Ceausescu in 1980 preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, fotbal 1984 a dat interviuri ptr Libertatea in 2009
———————————————–
Spune-ţi părerea!
29 septembrie, 18:59. Plt.Maj. Kapsuna
1.- Stan acesta bate/n 85, deci ceva senilitate scuzabila este posibila.

2.- Astia din structurili…mint precum respira. Adevarul este de neconceput pentru ei pentru simplul motiv ca le-a fost amputat din copilarie organul adevarului. Au fost invatati si cum sa bata poligraful.

3. El nu are dovezi ci doar deapana niste povestiri la gura sobei. Singurele argumente : “stiu sigur, e adevarat,a mai facut si altelucruri imorale ( sic!).

4. poate l-a coplesit vinovatia pentru propriile sale fapte sau ganduri .
.impure . ))

Am detestat aceasta familie de retardati care in 20 de ani a incetinit evolutia tarii cu 50 de ani.
In anii “80 madam a “inventat” autobuzele alimentate din butelii mari de gaz metan situate la exterior, pe acoperisul vehicolului. Drept urmare gasca mea a denumit pe acd.prof.ingin… Enola Gay .
It was fun!

————————-
29 septembrie, 14:30. lagardere
Ceausescu a fost cel mai mare patriot,alaturi de Gheorghiu Dej ,dupa 1947! In timpul lor Romania care era eminamente agrara,a dezvoltat industria,agricultura,a construit cai ferate,sosele ,viaducte,poduri. In timpul lui Ceausescu a fost dezvoltata Industria Grea,Industria de Masini,Industria Extractiva,Metalurgica,etc. Au fost construite Uzinele TRACTORUL Brasov(masini agricole,tractoare),AUTOCAMIOANE Brasov( Celebrele Carpati si Bucegi-patent cumparat de americani),ELECTROPUTERE Craiova(Dissel-patent elvetian), Uzinele 23 August(Tancuri,locomotive,componente autovehicule si arme),Uzina de Boghiuri,IMGB(cea mai mare presa pt turele de tancuri si carusel de 36 metri),UMResita(Arbori cotiti pt mineraliere si petroliere)….Continuare…

Ce a construit poporul sub Ceausescu…..Uzina Aversa(pompe si componente,Masini Agricole,pt Irak,Iran,Siria,Turcia,pompele de la ASSUAN-Egipt), 4 centrale atomice la CErnavoda,date in folosinta in iunie 2000 dac nu era asasinat Ceausescu,FABRICA DE APA GREA dre la CErnavoda(cea mai pura apa din lume),UZINA DE IMBOGATIRE a uraniului la Pitesti, Canalul Dunare Marea Neagra(60,6 KM),urma Canalul Bucuresti Marea Neagra care facea jonctiunea,Farbrica Titan(constructii Blocuri),Fabrica de Fibre si Fire Sintetice Savinesti,Onesti,Fabrica de Avioane si Componente Baneasa,Fabrica de avioane Bacau,Fabrica Autobuzul Bucuresti(Troleibuze,Autobuze),AUTOMATICA Bucur5esti,ELECTRONICA Bucuresti,Mase Plastice Bucuresti…./.

Pe timpul lui Ceausescu…..s-a dezvoltat mineritul,a fost construit Combinatul Galati GRATUIT de catre GADAFFI,cu conditia ca acesta sa proceseze gratuit petrolul timp de 5 ani,INTERCONTINENTAL construit gratuit(5 ani au beneficiat ei de beneficii)…asa facea Ceausescu! El nu vindea! Casa Poporului a doua din lume dupa PENTAGON, Case si apartamente primite gratuit de romani(tu unde locuieti?), Fabrica de utilaje,excavatoare,tractoare Bals,Facbrica de Incaltaminte Cluj(cumparau NEKERMAN),Guban Timisoara,Fabrica de Vagoane Arad,Fabrica de componente electronice Iasi,Santierul Naval Constanta, Santierul Naval 2 Mai Mangalia, Santierul Naval Oltenita,Aeroport Coanda..
————–
29 septembrie, 14:01. fefe
Omul asta a lucrat la Securitate. Cata credibilitate are declaratia unui individ care a lucrat la Securitate?

Poti sa spui o gramada de lucruri rele impotriva Ceusestilor, dar aici e vorba de o cultivare a vulgaritatii cu orice chip.

In 65 cand Ceausescu a ajuns nr. 1, Lenuta (devenita Elena in urma unei schimbari de nume) avea 49 de ani. Hai sa fim seriosi, la varsta aceea, pasiunile sexuale se cam potolesc, si e putin probabil ca intr-o Romanie obsedata de corectitudine familiala, pe vremea aceea cineva care dadea divort era considerat un paria, Elena sa fi riscat un scandal pentru o aventura sexuala.

Apoi marturia nu concorda cu amintirile altor contemporani. In modul lor de a se manifesta in societatea vremii, foarte neplacut pentrucei din jur care au tot felul de caracterizari negative, sotii Ceausescu apareau totusi ca un cuplu foarte unit, si nu exista nicio barfa macar legate de infidelitati.

Singura barfa, colportata si de Nicolae Stan este ca in perioada razboiului Elena ar fi avut relatii cu soldati germani. Greu de verificat. La vremea respectiva il cunostea pe Nicu, insa acesta era in inchisoare pe motive de activitati comuniste. Este sigur ca l-a vizitat la inchisoare, deci relatia lor s-a pastrat si in timpul detentiei, si s-au si castorit dupa razboi. Din ce putem deduce din marturiile epocii, era o femeie considerata frumoasa, si cat a fost Nicu la inchisoare e greu sa judecam noi ce o fi facut sau nu.

Partea ce mai teribila a istoriei este ca cei mai urati dictatori sau criminali au fost si ei oameni, care au iubit, au suferit, au avut moralitatea lor. Chiar si Gingis-Han are o poveste personala impresionanta. Hitler in anturajul sau era un individ extrem de politicos si respectuos cu cei din jur.

A transforma personajele negative ale istotiri in monstri de balci punandu-le in carca tot felul de pacate pe care nu le aveau nu serveste la nimic.
——————-
9 septembrie, 08:06. Ana-Eugenia Manea
I-am detestat pe acesti indivizi (sotii Ceausescu). Prin urmare sunt ultima care le-as lua apararea, dar ceea ce faceti este murdar. Este murdar sa lovesti in cineva care nu se mai poate apara, chiar daca este vorba de memoria unei persoane si aceasta este demna de tot dispretul . Chiar nu mai aveti ce scrie ?
Daca aceste lucruri sunt adevarate, de ce i-a trebuit individului care le declara astazi, atata timp pana sa le dezvaluie? Dezgustator individul!
——————
29 septembrie, 07:43. eugenia
Este scandalos si tot odata hilar cum stiu romanii sa se uite in gradina altuia.Si ce daca Elena Ceausescu a avut amanti?Ar fi prima femeie de la Eva incoace care face astfel de lucruri?Nu mai aveti niciun respect pentru cei care nu mai sunt printre noi?Cu sau fara amanti nu mai vine sa va faca niciun rau.Cat despre Basescu aceeiasi treaba.Ati stat voi la fundul lor sa vedeti daca a violat sau nu.
Nu mai avem alte griji,greutati si milioane de probleme de rezolvat,numa asta ramasese.Sa cascam gura la prostii care posteaza astfel de stiri.Pai d’aia si guvernantii isi bat joc de noi taind pensii,salarii,trimit oamenii in somaj,nu sunt create locuri de munca .Pt ca vad prosti ca voi carora le ghiortaie matele in ei dar stau sa comenteze care cu care s-a f….
PROSTII TARII
——
0 septembrie, 12:43. Miruna
Pentru redactia EVZ: Mai terminati cu scarboseniile astea! E jenanta “misiunea” voastra! Pe cine mai intereseaza cu cine se culca Elena Ceausescu acum 50 de ani?! Nu mai incercati sa creati “perdele de fum” pentru a indeparta lumea de la problemele reale actuale!
——
29 septembrie, 22:35. DemosEye
toate scursurile securiste tradatoare ies acum la interval cu “dezvaluiri senzationale”. De ce nu a facut aceste dezvaluiri inainte de 89 sau imediat dupa 89 ? De ce a stat in umbra lor si le-a slujit cu credinta ? Acelasi stil ca si viermele pacepa. Care a a pus botul la toate avantajele pe care i le creea pozitia de securist ca dupa aia sa scuipe venin tradandu-si tara. nu l-a interesat decat pielea lui. aceasta spucatura este asemeni slugilor care musca mana care i-a hranit. Slugoi a fost de mic. De cand deschidea usa la cofetarie si vedea ca nu face mare lucru si castiga bani. Slugoi a ramas toata viata. Iar acum vede ca nu il mai baga nimeni in seama si face pe “descoperitorul de senzatii tari”. sictiri momaie securista. In afara de deschis si inchis usa la clientela si pus microfoane mai stii ceva ? da sa mananci rahat dupa atatia ani. pofta buna.
———-
29 septembrie, 12:48. OVIDIU
EvZ: “Timp de 1.146 de zile a fost aghiotantul lui Nicolae Ceauşescu”

EvZ: “Cum aţi ajuns aghiotantul lui?”
Nicolae Stan: “Au fost inundaţii pe la Ciurel. Eu eram şeful Securităţii Capitalei.
Cred că era prin anul 1973 sau 1974″. – EL HABAR N-ARE CAND A INCEPU ORI IN 1973 ORI 1974 IAR VOI FCETI SOCOTELI INCREDIBIL.
——————————-
Deci Securistul stan nu tine mine iar voi numarati exact cum se face asta ?
——–
29 septembrie, 10:55. OVIDIU
FOTOGRAFIA CU CPUL TAIAT (NICOLAE) A FOST DE LA CRIMEEA VOI ATI CAPTURT DIN VIDEO CA SA FACETI ECONOMIE DE BANI DUPA CE ATI INCASAT O GRMADA DE BANI DUPA ACEST INTERVIU MIZERABIL.
VA DAU EU POZE GRATUIT.

———————————————
———————–
VOI L-AT TRAS DE NAS CA SA ZICA CE ATI DORIT DESPRE ELENA UITE VA CITEZ. : Să ne întoarcem mai aproape de 1989…
Da, a avut legături intime strânse cu Ioan Ursu (academician, specialist în fizică atomicăn. r.) şi, aşa cum am precizat, cu cu încă doi , care trăiesc şi nu este frumos să îi pomenesc.
———————————————
ASTA INSEAMA CA UNDEVA LA MIJLOC IN 1984 CAND ELENA AVEA 68 DE ANI L-A INSELAT PE CEAUSESCU RIDICOL!!!!!!!!
——-
29 septembrie, 10:04. OVIDIU
1 .EvZ, cum faceti voi socoteala – “Timp de 1.146 de zile a fost aghiotantul lui Nicolae Ceauşescu. El Stan zice singur din 1974 pina in decembrie 1979 era aghiotantul lui Ceausescu 5 ani de zile faceti socoteala.

2- Stan nu vorbeste clar parca voi i-ati pus vorba in gura. El mu era paznic spune clar ca avea oameni deci este imposibil ca intre 1974 si 1980 Elena avea amanti era prea batrana 58 de ani – in 1979 avea 63 de ani.

3- El zice ca numai cand s-a urcat in avion 1968 l-a vazut pe Plesita cu mina acolo.

4- a ramas doar o posibilitate cam in ’70. Dar tot avea o varsta inaintata 50 de ani.
5- Ati avut nevoie de rating asta este adevarul adevarat el a fost bine platit de EvZ, si a vorbit ce i-ati spus voi, pentru ca ceva concret nu a zis despre Elena.
M-ati dezamagit.
———–
29 septembrie, 06:19. Costi
Poveste cam la oha : Lenuta o “ardea ” la Olanesti cu Ursu si alti 2-3 si nea Nicu nu stia nimic !!! Atotstiitoarea , omniprezenta si atotputernica Secu dormea si nu l-a informat pe Dictator !
Ce sa mai intelegi , cand ne convine spunem despre Secu ca stia tot ce misca in Romania comunista si aiurea in Europa , si la fel , cand iarasi ne convine , spunem ca Secu dormea in post !
Povesti de adormit ….postacii ! Tara arde si EvZ spune basme… !
——-
28 septembrie, 22:40. MAXIMUS- NU EXISTA ZIAR MAI PENIBIL CA EVZ!!!!- GUVERNUL BOC COMUNIST!!!!
zau nu aveti nici o limita mai animalelor , ca sa zic asa; ce are un articol ridicol despre elena ceausescu de-a face pe prima pagina a zirului deja ptr ore bune??? o zi foarte proasta la stiri? sau o lipsa totala de talent care nu va permite sa interpretati stirile de valoare ci doar cancanurile;
din tot articolul cel mai clar este ca guvernul boc este clar pro comnist ca si marinerul securist care-l manevreaza din moment ce si-au aratat pe fata simpatia fata de fosti membrii marcanti ai PCR; si problema nu e cu membrii PCR ci cu lingaii portocalii cameleoni convinsi
——–
28 septembrie, 22:01. Garfield*motanu
Evz, v-ati tampit de tot! La 60 de ani, Leana avea amanti, iar unul dintre ei era CVT! Fara indoiala, asta e nivelul bashistilor! Votul lor are aceeasi valoare cu al unui destept! Cat mai multi tampiti la vot, tot atatea voturi pentru ba$$oi! hehehe! Gm.
——-
30 septembrie, 14:10. expired
stimate jurnalist,
daca vorbesti despre “rating”… pe pariu ca libertatea sau can-can sunt cu mult peste evz sau alte publicatii online onorabile; famiglia Ceausescu, implicit regimul lor i-a “produs” pe majoritatea celor care ne guverneaza de aproape 22 de ani;

teoria ca pe vremea lor s-a construit…bla bla bla…este pur si simplu imbecila; altfel spus, daca nu am fi avut comunisti timp de 45 de ani oare nu ne-am fi dezvoltat? ba dimpotriva as afirma! am fi avut o economie sanatoasa, cu investitii reale iar discutia ar putea continua…

sa nu uitam ca “dezvoltarea” lor s-a bazat pe crima! milioane de romani nevinovati anticomunisti au platit si au murit in inchisorile comuniste! acum ati scos de la naftalina un alt j_eg comunist sa-si insire aminirile scabroase ????? penibil!
——————–
Stefan 30.09.2011 | 10.31
Tot felul de dezvaluiri “incendiare” bazate pe un mare NIMIC. Niste declaratii ale unor imbecili senili care nici macar nu avut acces in preajma cuplului prezidential. Preza de mucava, jigodii care platesc articole din lipsa de asa-zisul senzational. RUSINE.
——-
prostii 30.09.2011 | 10.44
Nu dau doi bani pe tampeniile unui hodorog necunoscut, iesit de mult din atentia tuturor si care ar face orice spre a fi bagat in seama! Parca s-a OTV-izat toata Romania, batem apa in piua despre NIMIC, fara nicio dovada! Am trait pe vremea lui Ceausescu si era evident ca cei doi soti aveau o relatie solida, se vede imediat asta dupa cum se privesc si isi zambesc doi soti, dupa faptul ca el o accepta in permanenta alaturi! El avea o personalitate foarte puternica si nu ar fi acceptat-o in preajma lui daca i-ar fi dat motive de indoiala!
—–
osborn 30.09.2011 | 11.01
spere ca urmatorele alegeri sa ne aduca un om la fel ca ceausescu. aruncati cu noroi in el si in ea. uitativa la reptilele din ziua dea azi care ne conduc ca sau imbogatit din fabricile taiate si vandute la fier vechi. oare cum pot sa afirme ca nu erau productive , cand nea Nicu , dumnezeu sa-l ierte, platise datoriile tari, cum producea atunci bani sa ii imprumute si pe altii, il criticati ca va dadea pe cartela acum e bine ca va dau primari un kilogram de zahar si un litru de ulei de mila? ca regina nu stiu care sa ascuns( da cine e regina asta frate? este o marioneta care tine cu dinti de jiltu ei.), ca nu stiu cine ia refuzat vizita. ca nu stiu cine nu il placea, ca in nu stiu ce vizita a furat dintro camera de hotel tot ce aveti bai fratilor de puneti botul la toate barfele astea ordinare.
©Atentie! Textele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor şi pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală se pedepseşte conform Codului Penal.

Adevărata biografie a lui Nicolae Ceauşescu

2011-09-24T06:10:00.007+03:00

CEAUSESCU NICOLAE
(n. 26 ian. 1918, Scornicesti, jud. Olt; d. 25 dec. 1989, Targoviste)
Membru al C.C. al P.C.R./P.M.R. (21 oct. 1945-24 feb. 1948 si 27 mai 1952-22 dec. 1989); membru supleant al Biroului Politic al C.C. al P.M.R (24 feb. 1948-27 mai 1952); membru supleant al Biroului Politic al C.C. al P.M.R. (19 apr. 1954-dec. 1955); membru al Biroului Politic al C.C. al P.M.R. (28 dec. 1955-23 iulie 1965) membru al Biroului Organizatoric al C.C. al P.M.R. (24 ian. 1950(2)-19 apr. 1954); membru al Secretariatului C.C. AL P.M.R./P.C.R. (19 apr. 1954-22 dec. 1989); prim-secretar al C.C. al P.M.R. (22 mart.-23 iul. 1965); secretar general al C.C. al P.C.R. (23 iul. 1965-12 aug. 1969); secretar general al P.C.R. (12 aug. 1969-22 dec. 1989); membru al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. (23 iul. 1965-28 nov. 1974); membru al Prezidiului al C.C al P.C.R. (23 iul. 1965-28 nov. 1974); membru al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. (28 nov. 1974-22 nov. 1989); membru al Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. (28 nov. 1974-22 dec. 1989)
Studii si inchisoare:
Scoala primara din Scornicesti (patru clase). Profesia de baza: pantofar. Activitate si functii: ucenic la diferite ateliere de incaltaminte din Bucuresti (din 1929 avea 11 ani) ; arestat pentru “incitare la greva si raspandire de afise impotriva ordinii de stat” (1933 - avea 15 ani) ; membru al U.T.C.dR. din 1933; activist al U.T.C.dR. (din 1934); arestat ca “agitator comunist periculos” (1934); membru de partid din 1936; secretar al Comitetului Regional Prahova al U.T.C.dR. (din 1936); arestat (31 ian. 1936) si condamnat de Tribunalul Militar Brasov la 2 ani inchisoare, amenda si 1 an interdictie de a parasi comuna Scornicesti pentru infractiuni contra linistii publice, pedeapsa pe care a executa-to in penitenciarele Brasov si Doftana (5 iun. 1936- 1938); activist al organizatie Bucuresti a P.C.dR. (din 1938); membru (din 1938) si secretar al C.C. al U.T.C.dR. ; condamnat in contumacie la 3 ani inchisoare de catre Tribunalul Militar Bucuresti (22 aug. 1939); arestat si inchis in penitenciarele Jilava, Caransebes (3 aug. 1940-3 aug. 1943) si in lagarul Targu Jiu (4 aug. 1943-23 aug. 1944) Functii Secretar al Comitetului de partid al Sectorului III Galben Bucuresti (aug. 1945 pana in oct. 1945) si al Comitetului regional de partid Constanta (oct. 1945-13 mai 1948); secretar general la Ministerul Agriculturii (13 mai 1948-2 mart. 1949) ; adjunct al Ministrului Agriculturii (2 mart. 1949-20 mart. 1950)

GENERALUL NICOLAE CEAUSESCU

Chemat in cadrele active ale armatei cu gradul de general-maior (20 mart. 1950) ; sef al Directiei Superioare Politice a Armatei si adjunct al ministrului Fortelor Armate (20 mart. 1950-19 apr. 1954); general-locotenent (6 oct. 1952) ; membru al Prezidiului M.A.N. (2 iun.-4 oct. 1955); responsabil in cadrul Biroului Politic C.C. al P.M.R. de Sectiile Organelor Conducatoare de Partid, Administrativa si Transport-Telecomunicatii ale C.C. al P.M.R., Directia Superioara Politica a Armatei, Directia Politica a M.A.I., Directia Politica a C.F.R., Crucea Rosie si A.V.S.A.P. (7 oct. 1955-16 ian. 1956); responsabil in cadrul Biroului Politic al C.C. al P.M.R. de Sectiile Organelor de Partid, Agrara si Administrativa ale C.C. al P.M.R., de C.C. al U.T.M. si de Directia Superioara Politica a Armatei (din 16 ian. 1956).

Presedinte al R.S.R. (29 mart. 1974-22 dec. 1989) al Consiliului de Stat (9 dec. 1967-22 dec. 1989), al Consiliului National al Frontului Unitatii Socialiste (19 nov. 1968-1974), al Consiliului Aparrii R.S.R. (28 mart. 1978-22 dec. 1989) , al Biroului permanent al Consiliului Suprem al Dezvoltarii Economice si Sociale (mai 1973-22 dec. 1989), al Consiliului National al Oamenilor Muncii (oct. 1977-22 dec. 1989), al Consiliului National F.U.S. (24 mai 1974-1980) si al Consiliului National al F.D.U.S. (1980-22 dec. 1989), comandant (1967 – 28 mart. 1974) si comandant suprem (28 mart. 1974-22 dec. 1989) al Fortelor Armate ale R.S.R. Presedinte de onoare al Academiei de Stiinte Sociale si Politice (20 fbr. 1970-22 dec. 1989)

CEAUSESCU NICOLAE IN DEMOCRATIE

Deputat in Adunarea Deputatilor, ales [democratic] in circ. elect. Olt (1946-1948), deputat in M.A.N., ales [democratic] in circ. elect. : jud. Olt (1948-1952) , nr. I Pitesti, reg. Pitesti (1952-1969) si 23 august, Bucuresti (1969-1989); membru al Comisiei M.A.N., pentru elaborarea Constitutiei (25 mart. 1961-21 aug. 1965)

CEAUSESCU NICOLAE DECORAT

Doctor Honoris Causa al Universitatilor din Bucuresti (1973), Bogota (1973), Lima (sept. 1973), Beirut (1974), Bahaia Blanca (1973), Nisa (1975), Quezon (1975), si Yucatan (1975).

Distinctii

“Ordinul Muncii” clasa a III-a (1949), clasa I (1966); Ordinul “Steaua Republicii Populare Romane” clasa a III-a (1948), clasa I (1958); Ordinul “Apararea Patriei” clasa a II-a (1949), clasa I (1966); Ordinul “23 August” clasa I (1959); Titlu de “Erou al Muncii Socialiste” si Medalia de Aur “Secera si Ciocanul” (1964); Ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa I (1966); Titlul de “Erou al Republicii Socialiste Romania” (1971); Ordinul “Victoria Socialismului” (1971, 1978, 1988); Titlu Suprem de “Erou al Republicii Socialiste Romania” (1978, 1981, 1988)
Structura partidului comunist
1. Membrii C.C.
2. Biroul Politic
3. Secretariat
4. Biroul Organizatoric
5. Comisia Controlului de Partid
6. Comitetul Politic Executiv
7. Membrii al Prezidiului C.C.
Intre 1950-1952, Ceauşescu a lipsit din organele executive ale partidului. Se afla totuşi spre vârful ierarhiei de partid, ca membru supleant al Comitetului Central, compus din 57 de activişti (41 de membri plini şi 16 supleanţi).
Pina in 27 mai 1952 puterea de decizie era concentrată în Secretariatul CC. Şapte activişti făceau parte din acest grup de conducere: Gh. Gheorghiu-Dej (secretar general), Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Lothar Rădăceanu, Alexandru Moghioroş şi Iosif Chişinevschi. Viitorul politic al tânărului Ceauşescu s-a hotărât în şedinţa Secretariatului CC al PMR din 9 martie 1950. Au participat la dezbateri Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Lothar Rădăceanu, Iosif Chişinevschi şi Alexandru Moghioroş. Printre altele, firul discuţiei a ajuns şi la instalarea unor activişti în funcţii importante din conducerea secţiilor CC. Propunerile le-a citit Gheorghiu-Dej.

Pentru conducerea Secţiei Agrare, Alexandru Moghioroş oscila între tânărul Ceauşescu, fost adjunct la Ministerul Agriculturii, şi Vasile Malinschi, specialist în ştiinţe economice. Vasile Luca, membru al Biroului Politic şi ministru de Finanţe, l-a respins din start pe Ceauşescu, pe care îl considera „slab pentru Secţia Agrară". Ana Pauker l-ar fi trimis mai degrabă la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

În schimb, Teohari Georgescu, ministrul Afacerilor Interne, îl „vedea" la Comisia de Stat pentru Sfaturi. Se pare că nimeni nu-l voia pe-aproape pe Ceauşescu. Până la urmă, şi Ceauşescu, şi Malinschi au fost tăiaţi de pe listă. Celor doi le-a fost preferat Pavel Chirtoacă. Iată cum au decurs discuţiile, conform stenogramei şedinţei:

„Tov. Moghioroş: Sunt de acord că e slab (despre Ceauşescu, n.r.). Am mai propus pe Malinschi.

Tov. Gheorghiu: La Secţia Agrară ar fi fost nimerit, este economist în probleme agrare. Dacă vrem într-adevăr să stăpânim acest sector dată fiind importanţa lui, să-l punem pe el.

Tov. Luca: El este teoretician în probleme agrare, nu practician. Eu, de exemplu, n-aş avea nimic împotrivă ca Malinschi să fie ministrul Agriculturii. Nu este bine că l-am pus ministru şi acum să-l scoţi.

Tov. Ana: Eu sunt de acord să punem oameni care se potrivesc, dar să nu procedăm pripit. Să luăm 2-3 oameni, pe care îi pregătim pentru Ministerul Comerţului. Această secţie ne va ajuta la pregătirea acestor oameni. Ceauşescu nu este potrivit.

Tov. Luca: Să-l punem pe Chirtoacă.

Tov. Moghioroş: El niciodată în viaţă nu s-a ocupat de probleme organizatorice. Nu merge singur. Eu susţin Ceauşescu şi Chirtoacă, să se completeze unul pe altul.

Tov. Ana: Ceauşescu nu este bun organizator. El merge pentru MAI.

Tov. Teohari: Eu l-am cerut pentru Comisia de Stat pentru Sfaturi.

Tov. Gheorghiu: Atunci rămâne Chirtoacă şi trebuie dat un adjunct, un organizator bun".

Următorul pas esenţial în carieră, Ceauşescu l-a făcut după doi ani. Atunci a promovat iarăşi în structura partidului. S-a întâmplat în 1952, în contextul excluderii din funcţii înalte a „deviatorilor de dreapta", Vasile Luca, Teohari Georgescu şi Ana Pauker. Puterea s-a concentrat atunci în mâinile lui Gheorghiu-Dej. Totodată, componenţa organelor partidului s-a redus: Biroul Politic de la 13 la 9 membri, Biroul Organizatoric de la 17 la 11 şi Secretariatul de la 7 la 5.

Cei mai mulţi erau apropiaţii „Bătrânului", cum îl denumiseră camarazii de închisoare pe Dej. Printre ei s-a aflat şi Nicolae Ceauşescu. La 27 mai 1952, în urma Plenarei CC al PMR, el a pătruns în Biroul Organizatoric (alături de Alexandru Moghioroş, Gheorghe Apostol, Petre Borilă, Chivu Stoica, Ana Pauker, Gheorghe Stoica, Leonte Răutu, Gheorghe Florescu, Sorin Toma, Liuba Chişinevschi). Dintre toţi, era cel mai tânăr. Din poziţia de membru al Biroului Organizatoric i-a cunoscut mai bine pe şefii organizaţiilor locale ale partidului. Nimic din ce „mişca" în partid, la vârf, nu-i mai scăpa.
©Atentie! Textele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor şi pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală se pedepseşte conform Codului Penal.

Ceauşescu a împiedicat alipirea Deltei la URSS

2011-09-08T21:14:00.000+03:00

Todor Jivkov cu Nicolae Ceausescu 1974 Sofia Bulgaria.

Cât timp a fost în conducerea Regionalei Dobrogea a PCR, Ceauşescu a avut de înfruntat problema comunităţii aromâne. „Macedonenii”, cum erau cunoscuţi în epocă, fuseseră în perioada interbelică adepţi ai extremei drepte. După cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, în septembrie 1940, aromânii au fost strămutaţi în judeţul Tulcea mai ales. S-au aşezat în casele etnicilor bulgari, care au fost la rândul lor strămutaţi, la schimb, în Cadrilater. Numai că „macedonenii” din Tulcea, care aveau acum statut de colonişti, nu erau siguri dacă vor rămâne acolo, putând fi mutaţi în altă zonă a ţării în orice moment. În consecinţă, nu-şi îngrijeau nici gospodăriile primite şi nici nu lucrau pământul cum trebuia.

Totuşi, Ceauşescu avea speranţe că-i va putea face buni comunişti, dacă şi Partidul, de la nivel central, l-ar fi ajutat: „Situaţia coloniştilor ridică o problemă specială – scria acesta în raportul către CC amintit-, care rezolvată ar putea să ajute mult. Pentru că nu s-a rezolvat nimic până acum, şi cuprinde vreo 14.000 de familii, este o problemă destul de importantă acolo. Dar e în curs de rezolvare. Tov. Pătrăşcanu a căzut de acord să facă o lege, dar încă nu s-a făcut. Aceasta este important şi din punct de vedere economic, pentru că nu s-a definitivat şi ei nu îngrijesc nici pământul, nici casele. Sunt lăsate pur şi simplu să se strice, pentru că oamenii nu sunt siguri că rămân acolo. Şi din acest punct de vedere ar trebui urgentată definitivarea. Mai ales că nu muncesc cum trebuie nici pământul, nu îl îngraşă. Aceasta este o problemă care este importantă din punct de vedere politic şi economic acolo“.

După alegerea în Comitetul Central al PCR, Nicolae Ceauşescu a devenit un lider important al Partidului. Avea locuinţă în Bucureşti, cu toate că în primăvara anului 1946 fusese trimis la Constanţa. O lăsase în Capitală pe logodnica sa, Lenuţa Petrescu, care primise responsabilităţi la judeţeana Ilfov a PCR. Petrecea şi el două-trei zile pe săptămână în Capitală. Însă, la un moment dat, în casa cuplului Ceauşescu au fost instalate două activiste venite de la Tecuci.

Nicolae Ceausescu era atunci membru al CC si activist al Comitetului regional de partid Constanta (oct. 1945 – mai 1948), iar Elena Ceausescu, activista la Comitetul Judetean de Partid Ilfov. PCR a fost organizat, până în ianuarie 1947, în comitete regionale. Din februarie 1946, Nicolae Ceauşescu a fost trimis la Constanţa ca adjunct al lui Gheorghe Stoica. ajuns secretarul Comitetului Regional Dobrogea. Soseşte la Constanţa în februarie 1945. Organizaţia locală i-a repartizat o locuinţă în centrul oraşului, pe strada Sarmizegetusa, lângă biserica germană. La scurt timp după ce a ajuns în Dobrogea, Ceauşescu s-a deplasat în judeţul Tulcea, pentru a studia problemele la faţa locului. A întocmit un raport către Comitetul Central, în care a prezentat situaţia Partidului la nivel local. Printre altele, spunea: „În Tulcea avem în total 5 plăşi. Au fost şi acolo unele reorganizări. Oraşul a fost împărţit în 4 cartiere, au comitete de cartier. Organizaţia a crescut în oraş bine, a ajuns la 1.500 oameni împărţiţi pe aceste cartiere. Plăşile nu sunt controlate. Eu am fost acolo acum 10 zile şi am mers în plăşi şi cam peste tot este situaţia că nu este comitet de plasă cum trebuie. De exemplu în Sulina – a fost şi iarna – şi la Sfântu Gheorghe de 4 luni nu s-a ţinut şedinţa de celulă. În general din decembrie nu a mai fost nimeni în regiunea aceea. Acolo este de fapt o regiune unde nu se poate merge iarna, pentru că este îngheţată Dunărea, dar nici în martie nu a fost nimeni. Cel mai bine stăm oarecum la Babadag, dar nici acolo nu e bine organizat”. in urma vizitei în Deltă, Ceauşescu recomanda întărirea organizaţiilor de plasă şi şedinţe de partid. Pentru el, argumentul dificultăţii transportului datorită condiţiilor geografice nu exista! Numai prin organizare şi control puteau fi ţinuţi în frâu lipovenii, credea Ceauşescu.

DECLARATIE

Subsemtele: Eufrosina Iordache, fosta secretara a tov. Campeanu secretarul Regionalei Dunarea de Jos si responsabila cu munca tehnica la sectia orgazinatorica a Regionalei timp de un an si subsemnata Florea Alexandrina fosta la Regionala Dunarea de Jos cu munca la eliberarea carnetelor de membru, am fost chemata la C.C. sectia organizatorica la data de 1 iulie 1946 . -

Tinand seama de faptul ca suntem membre de partid si trebuie sa dam dovada de disciplina, am venit fara a obiecta ceva in sensul ca am avea familie acolo si ca aici ne-ar veni greu singure. -

Am inceput munca la sectia organizatorica (secretariatul tv. Miron) si am fost trimise de sectia respectiva sa locuim la tov. Ceausescu Niculai membru in C.C, pana cand se va gasi casa de catre sectia administrativa respectiv tov. Pantiusa. -

Tov. Ceausescu, are 3 camere de locuit, afara de bucatarie, bae si un hol mic, asa incat cred ca era posibil sa stam si noi intr’o camera (cea mai mica), pana cand vom avea casa, mai cu seama ca tov. Ceausescu nu locueste acasa, el venind la Bucuresti periodic pentru timp de 2-3 zile.-

Tovul Ceausescu venind intr’un timp de la Constanta pentru 3 zile, a gasit la mine (Eufrosina Iordache) 2 delegatii ale tov. Barcare T. membru in Comitetul Regional si Vasiliu M. membru in comitetul judetean Covurlui, cari fusesera la Bucuresti in interes de munca acum doua luni si a caror delegatii sa gaseau la mine, pentruca eu le strangeam la Regionala si cu plecarea mea la Bucuresti, am neglijat sa le mai pun la dosarul respectiv, ele ramanand la mine pana pania in ziua de azi.-

Tov. N. Ceausescu, ne-a chemat seara la el in sufragerie si a inceput sa ne puna diverse intrebari, pentru a ne determina sa spunem ca a fost cineva la noi, in timp cat el a lipsit impreuna cu sotia sa de data aceasta! Noi nestiind nimic despre aceasta, natural ca am negat de la inceput. El insa tinand seama de delegatiile acelea, ne-a spus ca portarul l-a informat ca la noi au fost doi oameni cu care noi am fi dormit in patul lui si ca dovada are si delegatiile lor! Cu toate protestele noastre , el a ramas cu impresia, ca intr’adevr acestea au fost la noi in timpul cat ei n’au fost acasa , fara ca sa cerceteze mai bine delegatiile si sa se uite cel putin la data cand erau eliberat si expirate chiar aceste delegatii. -

Reease deci, ca tov. Ceausescu, ne-a acuzat de fapte imorale, atat pe noi cat si pe membrul comitetului regional tov. Barcari si membrul comitetului judetean tov. Vasiliu, fapt care se poate cerceta oricand ca nu este adevarat !.-

In aceasta directie , cerem a se da referinte dela Regionala Dunarea de Jos unde suntem foarte bine de un an, pentru a se vedea ca nici nu poate fi vorba de niste imorale, asa cum a remarcat tov. Ceausescu.-

Dupa toata aceasta dicutie , ne-a pus in vedere sa ne mutam, ca si cum aceasta depindea de noi si nu de C.C. care nu ne putea gasi casa imediat.-

Tov. Ceausescu plecand la munca la Craiova, a ramas sotia sa tov. Lenuta Petrescu dela judeteana Ilfov, care avea doua cheii la usa si cu toate acestea nu ne dadea nici una, crezand ca noi ca ea mai are o cheie!. Am asteptat patru seri la rand pana la 11.30 , 10.30 seara ca ea sa vina. Stateam pe scari si lumea se lega de noi. Daca veneau sus in holl vecinii ne invitau inauntru , foarte mirati vazand ca stam ore intregi pentru ao astepta pe Lenuta si in acelasi timp facandu-si diferite pareri despre felul cum se trateaza comunistii intre ei !

Toate aceste scene care ni se faceau, luau caracterul unei proprietarese care facea mizerie chiriaselor , pentru a-i lasa casa libera!.-

Intr’un timp, tov. Ceausescu a venit dela Constanta, nu a gasit pe nimeni acasa, a intrat inauntru (el avand alta cheie) si a incuiat camera care dadea in bae. Asta era intr’o Vineri ziua si ei au venit impreuna acasa apoi tocmai Luni, deci dupa 3 zile , incare timp noi nu ne-am putut folosi de bae si nici macar de closet, fiind la et. 6 si neavand posibilitatea de a merge in alta parte. -

Duminica seara deobicei nu se da mancare la cantina si noi ne gateam cate ceva acasa. Tov Lenuta a plecat de acasa, n’a venit deloc decat a doua zi si pentru a nu-i consuma aragazul probabil, a incuiat bucataria si n-am avut unde gati absolut nimic, asa ca n’am avut ce manca. -

Eri 1 iulie tov. Lenuta a venit la noi si ne-a spus ca ea a doua zi face curatenie in toata casa si ca noi trebuie sa ne mutam imediat, ca doar casa ei nu e grajdiu si ca nu mai poate primi nimeni in casa! Desi am cautat sa-i explicam cum sta situatia, ea a spus: ca nu o intereseaza, cine ne-a adus aici, n’are decat sa aiba grija, fara a ne tine insa la ea in casa!

I-am aratat ca nu avem posibilitatea sa ne mutam imediat, dar ea a venit astazi dimineata pe la ora 4 si ceva si ne-a spus sa ne sculam sa ne strangem toate lucrurile, ca ea incepe curatenia si le da afara.-

Am strans totul, am plecat la munca la C.C., iar ei i-am spus ca daca telefoneaza la ea la judeteana si intreaba de noi, sa-i spuna ca noi am plecat la Galati!

Am crezut ca se va sesiza de aceasta si ne va intreba de ce plecam fara a anunta C.C. dar ea nici nu s’a gandit la asta si a spus ca daca va fi intrebata, va spune ca am plecat la Galati.-

In concluzie:

Este inadmisibil ca tov. Ceausescu sa ne reproseze ca am fi vinovate de fapte imorale, caci chiar daca nu ne cunoaste , se pot cere referinte despre noi mai cu seama ca numitul tov. este membru in C.C. si cu atat mai mult , trebuie sa dea dovada de mai multa intelegere fata de ceilalti tov.-

Erusinos de asemeni, ca tov. sa Lenuta Petrescu, sa se poarte cu noi mai rau ca o cucoana proprietareasa, sa ne trimita in fiecare zi sa ne cautam casa. Am locuit si cu chirie, dar proprietaresele , s’au dovedit de foarte multe ori, ar fi cu mult mai intelegatoare decat acesti doi tovarasi.

Aceasta mai cu seama ca vecinii din apartamentele alaturate, vedeau cum asteaptam ori intregi la usa si desi noi cautam sa scuzam intarzierea ei , asea in relifer tenditele ei de a ne face mizerie, pentri a-i elibera casa.-

2 Iulie 1946

Eufrosina Iordache

Florea Alexandrina

©Atentie! Textele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor şi pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală se pedepseşte conform Codului Penal.

Pe 19 noiembrie 1946 în Regatul României. Nicolae Ceauşescu a fost ales democratic deputat de Olt! Nicolae Ceauşescu era unul dintre cei 348 de deputaţi ai Blocului Partidelor Democratice. Nicolae Ceauşescu a primit un loc în Comisia a III-a de Agricultură, Păduri şi Domenii. Ceauşescu a reuşit să strângă mii de oameni la mitingurile sale.

2011-09-08T20:44:00.000+03:00

Nicolae Ceauşescu impreuna cu Lenuţa Petrescu la secţia de votare, Slatina, 19 noiembrie 1946

La alegerile din noiembrie 1946, partidul i-a rezervat lui Nicolae Ceauşescu un loc fruntaş pe lista Blocului Partidelor Democratice din Olt, judeţul lui natal, care stătea cel mai prost în evaluările partidului. În vara lui 1946, Ceauşescu a fost mutat în Oltenia.

Alegerile din 1946 au fost punctul culminant dintr-un an foarte important din cariera lui Ceauşescu. În februarie fusese numit adjunct al secretarului Regionalei Constanţa a PCR, Gheorghe Stoica. În această funcţie prestase o acţiune de organizare apreciată de conducerea Partidului. Tocmai de aceea, în vară, tovarăşii săi din Comitetul Central au decis să-i dea o nouă responsabilitate cu semnificaţie de promovare – conducerea în calitate de secretar al unei regionale. Se ivise un post la Oltenia. Poate a constituit un avantaj faptul că era regiunea lui natală. Oricum, cunoştea bine Oltenia, întrucât în anul 1935 activase acolo ca instructor, ulterior ca şef al UTC.

După 23 august 1944, conducerea Olteniei o deţinuse Mihai Roşianu. Învăţător din judeţul Vâlcea, acesta contribuise la evadarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din lagărul de la Târgu-Jiu, în august 1944. Înainte de război fusese ţărănist, ca şi Ion Marina, preot implicat şi el în evadarea lui Dej, ajuns apoi patriarh, sub numele Justinian. Cei doi au ajuns în contact cu cercurile comuniste în urma tratativelor dintre PNŢ, PNL şi PSD de la începutul anului 1944, pentru răsturnarea lui Antonescu. Şi la comunişti au rămas!

Partidul s-a bizuit pe Mihai Roşianu după 23 august, trimiţându-l la Craiova, unde ocupa funcţia de secretar al judeţului Dolj. Peste un an, în 1945, când s-au organizat regionalele PCR, a fost numit la conducerea Olteniei (cuprindea judeţele Olt, Romanaţi, Dolj, Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea). La conferinţa Partidului din octombrie 1945 a primit chiar un loc în Comitetul Central. Însă la 26 iulie 1946, cariera lui la nivel înalt a suferit prima fisură. Se apropiau alegerile, iar conducerea PCR-ului solicita sporirea activităţii organizaţiilor locale. În şedinţa Comitetului Central cu secretarii regionali din acea zi, Roşianu a fost luat la rost de către tovarăşi întrucât nu se preocupa de vizibilitatea PCR în Oltenia. Cel mai critic s-a arătat Miron Constantinescu, care i-a reproşat că nu a făcut nimic pentru organizarea congresului Tineretului Progresist. Roşianu a mai rămas o perioadă la conducerea judeţului Dolj, însă după alegeri a fost înlocuit cu Nicolae Constantin. Mihai Roşianu a rămas toată viaţa un intim al lui Gheorghiu-Dej. Copiii săi, de asemenea, întreţineau relaţii apropiate cu fiicele secretarului general al Partidului.

Secretar la Regionala Oltenia

Ceauşescu şi-a început activitatea la Regionala Oltenia la finele lunii iulie 1946. Câteva săptămâni a făcut naveta Constanţa-Bucureşti-Craiova, pentru a-şi definitiva treburile la Regionala Dobrogea şi a preluat noile atribuţii. În acest timp a vizitat toate organizaţiile judeţene din Oltenia. Şi-a făcut astfel o imagine despre capacitatea Regionalei de a face faţă procesului electoral. Şi-a prezentat primul raport în calitate de secretar al Olteniei pe 9 august 1946, la o şedinţă a Comitetului Central cu principalii activişti din teritoriu. Amfitrionul întâlnirii a fost Teohari Georgescu, ministrul de Interne, pe care-l interesa situaţia reală din teritoriu. Ce se întâmpla în judeţele Olteniei aflăm din darea de seamă a lui Ceauşescu, depozitată la Arhivele Naţionale:

„Comitetele BPD (Blocul Partidelor Democrate, coaliţia procomunistă care a participat la alegerile din 1946, n.r.) sunt formate în toate cele şase judeţe. Cel mai bine dintre ele funcţionează comitetul din Gorj, unde activitatea este în general mai intensă şi se preocupă mai îndeaproape de probleme. Cel mai slab, după noi, este judeţul Olt, unde, în general, este o situaţie mai slabă.
Frontul Unic la noi merge cam slab. Colaborarea cu tovii social-democraţi în majoritatea judeţelor stă cam slab şi în special în Mehedinţi şi în Romanaţi, dar şi în celelalte judeţe. Dar în special în Mehedinţi, unde prefectul, care este preşedintele liberalilor, este fost brătienist şi are o atitudine general ostilă şi caracterizată de noi chiar duşmănoasă. Toată activitatea lui se plasează pe atitudinea contra comuniştilor. Toţi primarii din PCR sau Frontul Plugarilor au fost înlocuiţi şi au fost puşi în locul lor social-democraţi şi în majoritate manişti, unde găseşti peste tot lozinci maniste etc. Sunt acolo, la social-democraţi, câteva elemente muncitoreşti. Este greşeala noastră că nu am muncit cu acestea; din cauza aceasta, conducerea este a elementelor titeliste, iar elementele muncitoreşti nu au multe de spus. Cam la fel este şi în Romanaţi. Adică nu la fel, dar tot… Şi acolo prefectul este fost brătienist, trecut de curând la social-democraţi şi merge pe acelaşi drum de a lovi în noi. Vina este, desigur, şi a noastră, pentru că noi nu am ştiut să colaborăm cu elementele cinstite şi să le contrabalansăm celorlalte.
În restul judeţelor… La Dolj colaborarea este mai bună. În rest sunt în general mici frecături. Dar în aceste două judeţe sunt probleme, în special în Mehedinţi, care trebuie luate în consideraţie mai serios. Cu celelalte partide din BPD, cu liberalii şi celelalte, există în general o colaborare. Nu prea sunt însă acţiuni comune”.

Candidat la Olt

Alegerile din 1946 s-au desfăşurat în baza noii legi electorale, adoptată la 15 iunie. Faţă de precedentele scrutine s-au operat câteva modificări, menite să crească ponderea Partidului Comunist. În primul rând, Parlamentul devenea unicameral, prin suprimarea Senatului. A fost lărgită şi baza electorală, prin acordarea dreptului la vot femeilor. Comuniştii s-au preocupat să introducă şi unele restricţii, în ceea ce-i privea pe opozanţii lor, desigur. Astfel, cetăţenii acuzaţi de „crime de război” şi-au pierdut dreptul la vot.

Nicolae Ceauşescu a fost trimis să susţină interesele Partidului în judeţul Olt, în calitate de candidat al PCR pe lista Blocului Partidelor Democratice. Nu este clar care a fost motivul acestei plasări. Pe de o parte era judeţul său natal. Însă, conform raportului către CC întocmit de însuşi Ceauşescu în august 1946, organizaţia Olt a Partidului avea situaţia politică cea mai proastă din Oltenia. Foarte probabil, Centrul a mizat pe puterea de organizare a lui Ceauşescu, dovedită atât la UTC, cât şi la Regionala Dobrogea, pentru „a ridica” Oltul.

Campania electorală propriu-zisă a început în luna octombrie 1946. Cele mai importante manifestări au avut loc la Slatina, unde Ceauşescu a reuşit să strângă mii de oameni la mitingurile sale. Avea un discurs radical la adresa adversarilor din partidele democratice. Astfel, într-o întrunire din 13 octombrie 1946, de la Slatina, spunea:

„Sabotajul moşierilor manisto-brătienişti care se sustrag de la colectare (de la cotele de cereale, pentru plata datoriei de război şi aprovizionarea oraşelor – n.r.) şi care sabotează înfăptuirile guvernului Groza sunt în concordanţă cu acţiunile trădătoare din străinătate ale lui Tilea, Gafencu, Cretzeanu, care, prin diferite maşinaţiuni, au căutat la Conferinţa Păcii să pună piedici delegaţiei române în eforturile făcute de ea pentru a obţine o pace onorabilă şi dreaptă”.

Însă nu doar cu vorbe puteau atrage comuniştii alegători. „Asul din mânecă” a fost reforma agrară din 1945, care a fost exploatată la maximum în campania electorală. Astfel, în toamna anului 1946 s-a organizat o mare operaţiune de acordare publică a titlurilor de proprietate, cu vădit scop electoral. Nicolae Ceauşescu a organizat acţiunea la Slatina, într-o zi de duminică, pe 16 octombrie. Conform ziarului „Scînteia”, mulţimea adunată la manifestaţie se ridica la 15.000 de oameni. Pe lângă Ceauşescu, au mai fost prezenţi la tribună avocatul Ioan Tomescu, preşedintele Comitetului Olt al BPD, precum şi alţi reprezentanţi ai Blocului din judeţ. În cadrul ceremoniei s-au înmânat 400 de titluri de proprietate. Organizatorii au promis că în zilele următoare aveau să se mai distribuie restul de 2.500, rămase restante de la adoptarea legii reformei agrare.

“Cel mai bine dintre ele funcţionează comitetul din Gorj, unde activitatea este în general mai intensă şi se preocupă mai îndeaproape de probleme. Cel mai slab, după noi, este judeţul Olt, unde, în general, este o situaţie mai slabă.”

Nicolae Ceauşescu

Alegerile au avut loc pe 16 noiembrie 1946. La Olt, în fruntea listei BPD se afla Ioan Tomescu de la PNL – Tătărescu, Florea Oală de la Frontul Plugarilor, Oscar Moroianu de la PSD, Nicolae Ceauşescu de la PCR şi Radu Grigorescu, tot de la liberalii tătărescieni. Poziţia lui Ceauşescu pe lista Blocului reflectă puterea Partidului în Olt. Conform rezultatelor oficiale. Blocul Partidelor Democrate a câştigat alegerile în judeţ, cu 83% (la nivel naţional, BPD-ul a obţinut, oficial, 84% din voturi). Rezultatul nu a fost rău, comparativ cu celelalte judeţe din Regionala Oltenia – jud. Romanaţi: 88%, jud. Vâlcea: 80%, jud. Dolj: 62%, jud. Gorj: 78%, jud. Mehedinţi: 79%. Se pare că Ceauşescu a reuşit să remedieze situaţia din vară.

Vizită de lucru cu sania trasă de cai

Un articol din ziarul „Înainte” ni-l prezintă pe Ceauşescu înfruntând nămeţii, într-o sanie, ca să se vadă cu alegătorii duminica. Aceasta în timp ce colegii din conducerea guvernului erau la Paris, negociind Tratatul de Pace.

„Vacanţa parlamentară a dat prilej deputaţilor să ia contact cu cei pe care îi reprezintă în Sfatul ţării, pentru a duce acolo toate nevoile şi propunerile cetăţenilor. Tov. deputat Ceauşescu, care reprezintă în Parlament pe cetăţenii judeţului Olt, şi-a petrecut această scurtă vacanţă în mijlocul celor care l-au ales. Primii care au primit vizita tov. Ceauşescu au fost lucrătorii de la CFR din Slatina. Împreună cu ei tov. Ceauşescu a examinat nevoile lor şi a discutat măsurile ce trebuiesc luate pentru înlăturarea acestora. Apoi, pe viscol şi ger, tov. Ceauşescu a plecat în satele judeţului. La primăria Comunei Prisecani o mulţime de săteni aşteptau nerăbdători să vadă şi să stea de vorbă cu alesul lor.

Nicolae Ceauşescu era unul dintre cei 348 de deputaţi ai Blocului Partidelor Democratice (Uniunea Populară Maghiară avea 29 de aleşi, PNŢ – Maniu avea 32 de aleşi, PNL – Brătianu avea 3 deputaţi, iar PNŢ – dr. Lupu avea 2 deputaţi). În aceeaşi zi, la Sala Dalles din Bucureşti, a avut loc prima consfătuire a majorităţii parlamentare. Cu această ocazie, comuniştii şi-au desemnat reprezentanţii în cele 16 comisii de lucru ale Parlamentului. Nicolae Ceauşescu a primit un loc în Comisia a III-a de Agricultură, Păduri şi Domenii. Avea alături alţi şase deputaţi ai PCR: Vasile Luca, Marin Fl. Florescu, Pavel Bubici, Constantin Sandu, Vasile Vâlcu şi Ioniţă Bărbulescu.

La alegerile din 1946, Nicolae Ceauşescu a fost ales deputat de Olt. Ziarul local „Înainte” consemna, sub formă de reportaj, activitatea în circumscripţie a tânărului deputat care-şi vizita alegătorii cu sania trasă de cai.

Discuta cu ei, le explica, îi lămurea. La fel cum Vodă Cuza îi explicase odinioară lui Moş Ion Roată cum merg treburile în stat, la fel îl „lămurise” Ceauşescu pe un ţăran din Olt care sunt îndatoririle unui deputat al „vremurilor noi”. „La primăria comunei Prisecani o mulţime de săteni aşteptau nerăbdători să vadă şi să stea de vorbă cu alesul lor, consemna gazeta menţionată.

- Pentru ca să staţi de vorbă cu noi aţi venit?

- Da, moşule. Numai aşa se poate şti în Parlament ce nevoi aveţi pentru a fi îndreptate.

Bătrânul a înţeles în sfârşit. Un sigur lucru totuşi nu poate pricepe.

- Dacă ăsta e rostul unui deputat, de ce nu făceau la fel şi cei pe care-i alegeam pe vremuri?

Şi tov. Ceauşescu a arătat sătenilor de ce fugeau altă dată deputaţii de cei care i-au ales.

Spre seară, urmărită de privirile tuturor sătenilor, sania în care a venit tov. Ceauşescu a plecat spre Slatina.

Iar cei ce au rămas în sate au înţeles că de astă dată la Bucureşti, în clădirea Adunării Deputaţilor, oamenii pe care i-au ales discută numai nevoile lor, ale întregului popor“.
După ce a evaluat situaţia regiunii Oltenia, Nicolae Ceauşescu a iniţiat întruniri cu alegătorii în toate judeţele. De obicei se organizau duminica, zi nelucrătoare. L-a avut ajutor pe Mihai Roşianu, care ştia deja problemele locului. Ceauşescu a reuşit să mobilizeze destul de mulţi participanţi la acţiunile Partidului, aşa cum reiese dintr-un raport al său către Comitetul Central: ©Atentie! Textele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor şi pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală se pedepseşte conform Codului Penal.

„Întruniri de partid am făcut în Dolj – întruniri pe plăşi, cu o participare de 1-2.000 de cetăţeni; o întrunire în oraşul Craiova, cu 8-10.000 cetăţeni. Mai sunt proiectate 3 întruniri pe plăşi ale Partidului. La Mehedinţi noi am avut o întrunire la Turnu Severin cu 6.000 cetăţeni şi sunt în pregătire întruniri pe plăşi. La Gorj am avut 3 întruniri pe plăşi. La două au participat 1.500-2.000 de cetăţeni; la a treia participarea a fost mai slabă – 350 oameni. Am avut şi întruniri pe judeţ la care a vorbit tov. Roşianu şi au fost vreo 4.000 de cetăţeni, ţărani etc. La Olt am avut o întrunire într-o plasă şi au participat 5.000 cetăţeni din judeţ. Mai sunt în pregătire trei întruniri pe plăşi, care vor avea loc duminică. La Romanaţi am avut trei întruniri pe plăşi, cu participarea a 1-2.000 cetăţeni. Aici intră şi Piatra-Olt, centru ceferist. Vom avea duminică o întrunire pe judeţ, unde sperăm să vie 8-10.000 cetăţeni. Acolo va vorbi tov. Pârvulescu. Şi în Vâlcea au fost întruniri pe plăşi, reuşite. Cea mai slabă a avut vreo 600 participanţi, restul 1.500-2.000″.

Dorinţa lui Ceauşescu era ca România să devină o putere politică şi economică importantă. România avea în conturi două miliarde de dolari cash. “Imediat după decembrie 1989, erau 8,6 miliarde dolari SUA” Unde au dispărut banii?

2011-05-09T21:06:00.002+03:00

În decembrie ’89, România era într-o situaţie paradoxală. Pe de-o parte, populaţia răbda de foame – pe de altă parte, Republica Socialistă România avea în conturi două miliarde de dolari cash (bani care vor dispărea în anii ’90). Mai mult, în afară de aceşti bani, România avea investiţii şi datorii de recuperat în valoare de aproximativ 8 miliarde de dolari. Şi, ca paradoxul să fie total, România nu mai avea datorii externe. Un reportaj PRO TV din seria “România, te iubesc!”

“Ai noştri nu mănâncă măsline”. Opt ani de foame, pentru plata datoriei externe

Povestea începe în anii ’70, când statul român se împrumută masiv pentru industrializarea forţată a ţării dar şi pentru investiţii externe megalomanice. Dorinţa lui Ceauşescu era ca România să devină o putere politică şi economică importantă, iar el – un lider mondial.

La început, totul părea să meargă bine, dar în urma unor tranzacţii speculative cu grâu şi petrol, ţara intră în blocaj financiar şi încetare de plăţi. În septembrie 1981, România lui Ceauşescu atingea vârful datoriei externe: 10,17 miliarde de dolari. Ştefan Andrei, vice-prim ministru cu probleme de comerţ exterior la acea vreme, îşi aminteşte foarte clar momentul. Statul comunist nu mai avea bani nici pentru cele mai elementare plăţi. “Atunci ne găseam în situaţia în care şi piloţii primeau bani în servietă, ca să plătească aterizarea şi decolarea de pe aeroporturile străine”, spune fostul ministru.

România ajunsese la mâna celor mai mari state creditoare adunate în Clubul de la Paris şi Fondul Monetar Internaţional. Negocierile au fost foarte dure. Sub presiune, Nicolae Ceauşescu ia o hotărâre pe care unii o consideră eroică, alţii criminală: plata tuturor datoriilor externe înainte de termen. Ştefan Andrei povesteşte că, deşi FMI-ul cerea penalizări pentru plăţi anticipate, Ceauşescu, împins şi de Elena Ceauşescu, au hotărât să plătim chiar dacă pierdem.

Pentru plata datoriei, mare parte din producţia agricolă şi industrială a ţării ia calea exportului. Coada la mâncare devine un obicei. Se instituie raţionalizarea produselor de bază, iar benzina şi alimente ca pâinea, uleiul, zahărul şi făina încep să fie distribuite pe cartele. Despre portocale sau măsline, românii auzeau la sărbători. “El, acolo la Scorniceşti, nu mânca măsline. Puteam să dăm tractoare şi să luăm măsline din Grecia, dar el a spus «Nu, dragă, lasă. Ai noştri nu mănâncă măsline»”, îşi aminteşte Andrei.

Visul socialist de a deveni cămătarii lumii

În paralel cu plata datoriilor externe prin eforturi inumane din partea populaţiei, se continuă şi investiţiile în alte ţări. Şi cei din anturajul dictatorului erau îngrijoraţi. Ion Coman era secretarul Comitetului Central al PCR , responsabil de gospodaria de partid. “În discuţia pe care am avut-o eu cu el în octombrie 1989, în urma unei situaţii mai deosebite a temperaturii, spunându-i «Există un pic de nemulţumire, daţi un pic de căldură, pentru că e frig, în special pentru cei mici», răspunsul lui a fost: «Mai răbdăm încă puţin, avem două miliarde de dolari în bancă, avem creanţe de 5-6-7 miliarde de dolari, facem noi o bancă şi dăm noi cu dobândă mică ţărilor în curs de dezvoltare»”.

România devine o bancă pentru ţările în curs de dezvoltare. În timp ce la Timişoara începea revoluţia, Ceauşescu era în Iran. “Voia Ceauşescu, împreună cu iranienii, să facă aşa o bancă şi să-şi scoată pârleala, dacă mi se scuză expresia, să devină ei cămătarii lumii”, spune Bogdan Baltazar – fost director în Ministerul Afacerilor Externe pe zona Africa şi Orientul Mijlociu.

În aprilie 1989, Nicolae Ceauşescu anunţă rambursarea integrală a creditelor internaţionale, spre bucuria întregului popor. România scăpase de datorii şi avea investiţii uriaşe. 8 luni mai târziu, Ceauşescu moare şi, odată cu el, mor şi investiţiile. “În totalitate, după calculele pe care noi le-am făcut la vremea respectivă, imediat după decembrie 1989, erau 8,6 miliarde dolari SUA”, spune Ioan Pârgaru – fost director la Direcţia de Comerţ Exterior.

Aproape 9 miliarde de dolari s-au investit în întreaga lume. Acum, în 2011, datele oficiale vorbesc de doar 2 miliarde şi jumătate de dolari. Diferenţa nu a fost recuperată de români, ci ori a fost ştearsă, ori s-a pierdut.

Cum am exportat în Africa “Palatul pionierilor”. 170 de milioane şi cadoul frumos al românilor

Africa, Sudan. Am pornit pe urma banilor României pe cel mai sângeros tărâm din ultimii 50 de ani. Când spui Sudan, spui malarie, febra galbenă, instabilitate politică, sărăcie, războaie civile şi genocidul de la Darfur. În Sudan, România a construit fabrici, instalaţii petroliere, clădiri pentru instituţiile statului, case. În total, Sudanul ne datorează 170 de milioane de dolari.

De cum am pus piciorul în Sudan au început restricţiile. Mai peste tot îţi este interzis să filmezi, pentru a nu scoate la iveală problemele din această ţară. Singurul loc în care poţi filma liniştit este clădirea parlamentului din capitala Khartoum. Este mândria Sudanului şi a fost construită în anii ’70 de români, pe banii românilor. Arhitectura ne este familiară, semn că pe undeva mâna lungă a comunismului românesc a ajuns departe. Casa poporului din Khartoum nu seamănă cu Casa Poporului din Bucureşti, ci poate cu Palatul Pionierilor, aşa cum era pe vremuri. Oficialii sudanezi o numesc “un cadou foarte frumos” şi spun că sudanezii simpatizează românii.

Relaţiile cu Sudanul s-au poticnit înainte de căderea lui Ceauşescu. Din anii ’80, au avut loc nenumărate conflicte între nordul dominat de musulmani şi sudul populat de triburi care încercau să obţină independenţa. După un conflict care a durat aproape 20 de ani şi a făcut nenumărate victime, beligeranţii au semnat un acord. Din iulie anul acesta, Sudanul se va despărţi în două ţari, cel mai probabil Sudanul de Sud şi Sudanul de Nord. În noile condiţii, este foarte greu de spus dacă România va mai putea recupera ceva din cele 170 de milioane de dolari. Care dintre cele două noi state va plăti datoria?

Oficial, habar n-avem cine şi cât ne datorează?

“Sudanul este o ţară care a refuzat negocierea datoriei şi plata datoriei de foarte mulţi ani”, spune Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei şi Finanţelor. Cine ar trebui să se ocupe în România de recuperarea acestor datorii? Dupa numeroase solicitari, Ministerul de Externe a dat un răspuns la întrebarea noastra: “Ceea ce vă recomand este să vă adresaţi instituţiei competente în domeniu, respectiv MEC, în calitatea sa de urmaş istoric al tuturor ministerelor cu profil industrial din epoca socialistă”, ne-a transmis Doris Mircea-Director Comunicare în MAE. La Ministerul Economiei, nimeni nu ştia nimic, aşa că am încercat la Ministerul Finanţelor. Răspuns? Personalul abilitat are agenda încărcată.

Răzvan Orăşanu, fost şef la Agenţia de Valorificare a Activelor Statului, ne lămureşte de ce acest subiect este un cartof fierbinte, pasat de la o instituţie la alta: “Statul român, şi v-o spun cu toată răspunderea, nu are în momentul de faţă un bilanţ complet al tuturor bunurilor, acţiunilor şi creanţelor pe carele deţine”. Şi mai grav este că multe ţări care ne sunt datoare nici nu mai apar în listele oficiale. Ioan Pârgaru, fost şef al Comerţului Exterior spune că lipsesc Sri Lanka, Bangladesh, Filipine, Maroc şi multe altele. Completează Ştefan Andrei: “Noi am avut active de vreo 100 de milioane convertibile cu Polonia, 60 de milioane cu Bulgaria şi vreo 100 şi ceva de milioane cu Rusia. Astea nu apar nicăieri”.

Sudanul ne recomandă soluţia indiană

În biroul lui Al Wassila Al Samani, fost ministru de extrerne şi actual ministru al resurselor umane din Sudan, aflăm şi punctul de vedere oficial. Sudanul nu se mai gândeşte să plătească datoria: “Datoriile, da, avem datorii. Dar de când provin ele, din ce an? Mai mult de 30 de ani. Şi vă dau un exemplu, avem datorii la India… Când am vorbit cu ei despre îngheţarea sau uitarea lor, datoriile au reînnoit comerţul. Datoriile Sudanului erau de 50 de milioane, acum indienii au uitat de ele, acum au investit mai mult de 7 miliarde în Sudan, şi cu siguranţă din 2002, de când au devenit foarte activi în Sudan, ei au făcut foarte mulţi bani. Asta vrem şi de la România. În perioada când am fost ministru de Externe, când am vizitat România le-am spus: lăsaţi datoriile acum şi începeţi să faceţi activităţi comerciale. Veţi face mult mai mulţi bani decât aveaţi de luat. Uitaţi de ele când veniţi să faceţi afaceri aici. Pentru că banii pe care o să-i faceţi sunt …Oh, my God! V-am spus experienţa Indiei”.

Soluţia de a recupera banii prin investiţii se pare că nu a fost luată în calcul de autorităţile de la Bucureşti. După multe insistenţe, reuşim să ne întâlnim cu un responsabil din partea Ministerului de Finanţe. “Rolul Ministerului de Finante este de a recupera creanţa. Noi avem un stoc de creanţe moştenit din ’94 pe care noi trebuie să-l recuperăm”, ne-a declarat Bogdan Drăgoi, secretar de stat care se ocupă de recuperarea datoriilor.

Reluarea afacerilor şi ideea proastă a lui Omar Hayssam

Şi totuşi au existat încercări de a recupera datoria din Sudan. Dar nu din partea statului român. La începutul anilor 2000, în Sudan a fost un boom al petrolului. Câţiva oameni de afaceri au simţit oportunitatea. Este celebră o fotografie din bazarul din Khartoum în care apar Dinu Patriciu, Omar Hayssam şi fostul consilier prezidential Dorin Marian. “Patriciu s-a dus acolo să concesioneze nişte câmpuri petrolifere. Eu aş fi fost de acord şi să preia Patriciu, căci se putea prelua de la el o parte din această creanţă. Numai că nu ştiu de ce nu s-a finalizat şi asta”, spune Ioan Pârgaru. Din surse locale am aflat că afacerea românilor în Sudan n-a mai avut loc din cauza lui Omar Hayssam, care a încercat să vândă arme rebelilor din sud. Hayssam a fost expulzat imediat”.

Săracii care produc 75 de tone de aur pe an

Sudanul este sarac doar pentru sudanezii de rând şi poate pentru români, atunci când vine vorba de datorii. Preşedintele celei mai importante companii petroliere ne-a primit cu zâmbetul pe buze. El spune că exportă 500.000 de barili/zi, adică de doua ori mai mult decât consumul zilnic al României. Mare parte din infrastructura petrolieră sudaneză este făcută de români, dar petrolul sudanez n-a ajuns niciodată la noi. “Pot să vă spun că avem resurse mari de petrol, sunt miliarde de barili, avem rezerve foarte mari de gaz natural în Marea Roşie şi avem foarte mari descoperiri. La sfârşitul acestui an cred că vom deveni ţara africană cu cel mai mare export de aur; producţia noastră anuală este de 75 de tone de aur. Avem si alte resurse minerale”, spune petrolistul sudeanez. O tonă de aur valotează acum în jur de 46 de milioane de dolari, aşa că datoria Sudanului faţă de România ar putea fi acoperită cu doar 4 tone de aur.

Cadou de două miliarde făcut în 2005 Irakului

În 2005, datoria Irakului catre Romania era de 2,6 miliarde de dolari. Relaţia privilegiată pe care Nicolae Ceauşescu a avut-o cu Saddam Hussein a făcut ca România să investească enorm în Irak. Noi le-am făcut drumuri, foraje petroliere, căi ferate, fabrici ciment şi de armament, lucrări de irigaţii. Ce s-a întâmplat cu banii din toate acestea? Clubul de la Paris, aceeaşi instanţă care în 1981 obliga România să-şi plătească datoriile, în 2005 ne-a cerut să iertă datoria statului irakian în proporţie de 80% – adică mai bine de 2 miliarde de dolari, iar restul datoriei a fost eşalonat pe 23 de ani cu 5 ani de graţie. Prin urmare, irakul işi termină de plătit datoriile abia în 2028.

“Unde a greşit România, după opinia mea, a greşit acolo unde nu a cerut o implicare mai consistentă în procesul de reconstrucţive a Irakului. Au fost ţări care au obţinut garanţii serioase în procesul de reconstrucţie, în legătură cu accesul la resursele Irakului, şi cu accesul companiilor din ţările respective la procesul de reconstrucţie, care compensau în oarecare măsură anularea sau reducerile de datorii ale Irakului”, spune Varujan Vosganian.

În 2007, chiar ministrul Vosganian a semnat un acord prin care datoria externa a Mozambicului fata de Romania era reducă cu 90%. De la 140 de milioane de dolari – ne-am mulţumit cu 14.

Un miliard îngropat la Krivoi Rog

Krivoi Rog, Ucraina. Un loc în care România a investit enorm: aproape un miliard de dolari. Acum, această investiţie nici măcar nu apare pe vreo listă oficială pentru recuperare.

Dolinska. Un oraş ucrainean cu 20.000 de locuitori, la 700 de kilometri de România. Pentru cei mai mulţi dintre noi, numele nu înseamnă nimic. Oraşul este construit de români. Noi le-am făcut spitalul, noi şcoala, primăria, blocurile şi drumurile. Lângă oraş se întinde combinatul, un colos pe 1.300 de hectare. Povestea eşecului de la Krivoi Rog începe în 1986, când cinci ţări socialiste au început lucrările la acest obiectiv imens. În ’97, ucrainienii au oprit lucrările şi acolo totul s-a transformat într-o ţintă pentru hoţi. Statul român încă mai plăteşte două milioane de dolari pe an pentru paza şi conservarea mamutului industrial.

O afacere comunistă din 1997

Şi în ţara lui Fidel Castro România a investit enorm. De la armament – la tractoare sau camioane. Pe vremuri, primeam tutun sau zahăr cubanez. Acum, nu mai primim nimic. O datorie care depăşeşte un miliar de dolari.

Unul dintre cele mai importante obiective făcute de români acolo este uzina de crom-nichel Las Camariocas. Partea română a livrat utilaje pentru acest combinat. Iar plata pentru produsele livrate acolo trebuia să se facă în produse de nichel şi cobalt, începând cu anul 1997. Cubanezii au îngheţat relaţiile cu noi şi, deşi recunosc datoria istorică, încearcă s-o uite.

Exportatorii lui Ceauşescu – primii superpatroni

Neglijată de autorităţile noastre din incompetenţă sau interes, recuperarea datoriilor externe a devenit mană cerească pentru mai multe companii private. Fostele firme de comerţ exterior, multe dintre ele – anexe ale securităţii, au intrat în acest joc sau, mai bine zis, n-au ieşit. Aşa se face că, după revoluţie, aceste firmele ale statului s-au privatizat şi au recuperat datoriile României diect în conturile lor, iar statul nu a mai primit mare lucru.

În regimul Ceauşescu, toate contractele treceau prin intreprinderile de comerţ exterior. După 22 decembrie ’89, când deja aveau contractele pentru 1990, au luat legătura cu partenerii: “Mon cher, la noi aici e libertate deplină, aşa că eu mă ocup să se achite, întreprinderile să facă produse şi dumneata îmi dai mie banii” – face reconstituirea un responsabil din Finanţe. “În această situaţie, cel mai bine e sa creezi haos. Ca să poţi să lucrezi. A dispărut arhiva ministerului comerţului exterior.”

Cazul Siriei este relevant. România a făcut acolo rafinării, fabrici de ciment, combinate chimice, irigaţii pe mii de hectare. Investiţiile s-au derulat prin Industrial Export – o companie a statului. În 1990, datoria Siriei se ridica la 100 de milioane de dolari. După revoluţie, Industrial Export a recuperat în conturile proprii 36 de milioane de dolari. Statul român plătise totul: utilajul făcut de Grivita Rosie, transportul, oamenii care au lucrat acolo.

Cum am scăpat de comoara de la Murzuk

Libia. Relaţia deosebită a lui Ceauşescu cu colonelul Gaddafi a fost fructificată în nenumărate contracte comerciale. Noi am făcut în Libia drumuri, zeci de şcoli, sute de blocuri, am exportat arme. Libienii au fost mărinimoşi: au permis românilor să concesioneze un câmp petrolifer, Murzuk, pe 20 de ani, cu posibilitate de prelungire. Până în 1993, statul român a investit acolo peste 50 de milioane de dolari. Guvernul Văcăroiu vinde apoi concesiunea unor spanioli. Tranzacţia se derulează prin Rompetrol, companie a statului. O parta din plată se face la încheierea tranzacţiei, restul de bani – 85 de milioane de dolari – urmând să fie plătit în timp. Rompetrol se privatizează, iar cele 85 de milioane nu ajung la stat, ci în conturile companiei.

“Cea de-a doua tranşă nu a mai intrat în contul statului, motiv pentru care statul român este parte în procesul cu Rompetrol – de data asta societate privată – pentru recuperarea sumei de 88 de milioane de dolari plus 200 de milioane de lei, care de fapt reprezintă stoc şi dobânzi”, Bogdan Dragoi, secretarul de stat de la Finanţe.

Reprezentanţii companiei petroliere sunt cât se poate de fermi: nu au de gând să dea statului nici un ban: “În principiu, societatea se privatizează cu drepturile şi obligaţiile pe care le avea înainte de privatizare. Singura diferenţă poate fi atunci când statul român, cel care vinde, îşi rezervă un anume drept sau obligaţie, ceea ce nu s-a întâmplat”. Aşa că, incompetenţa sau interesul celor de la Finante adaugă noi sume pe lista banilor pierduţi de România. Mai trebuie precizat doar că, din zăcămintele din Marzuk, s-a scos doar anul trecut petrol de peste 1 miliard şi jumatate de dolari.

Răspunsul năucitor al lui Gaddafi, în anii ’90: “Nu discut decât cu Ceauşescu”

În plus, din Libia au mai rămas de recuperat şi alte câteva zeci de milioane de dolari pentru drumurile făcute de romani. Dupa ’90, răspunsul lui Gaddafi a fost năucitor: voia să discute doar cu Ceauşescu. Povesteşte Ştefan Andrei: “Când s-au dus acolo să discute problema cu libienii, ştii care a fost răspunsul lor? Preşedintele Ghaddafi a zis că are nişte înţelegerie special cu Ceauşescu – vine Ceauşescu aici sau vine el la Bucureşti, la întâlnirea cu Ceauşescu. Ce să mai discute…”

Cele 470 milioane de dolari cu care ne-am spălat rufele

Egiptul ne datora, în ’89, 470 de milioane de dolari. Acum, datoria a dispărut.
“Cel puţin în perioada în care eram ministru de Externe, a fost o astfel de înţelegere cu Egiptul care şi-a reglementat datoria faţă de România prin exporturi”, spune Teodor Melescanu. Înainte de 1989, România construise în Egipt fabrici de ciment şi de produse chimice, a construit linii electrice de înaltă tensiune, conducte de alimentare cu apă pe zeci de kilometri. În schimbul acestor investiţii costisitoare, am primit în anii ’90… detergenţi de tip Jax şi Smash, sau insecticide.

Fostul deputat PSD Iosif Armaş este unul dintre numeroşii afacerişti care au profitat de pe urma datoriilor pe care le avem de încasat. Numele lui Armaş este asociat printre altele cu distrugerea staţiunii Băile Herculane, pe care a cumparat-o în condiţii dubioase în 2001. Cu doi ani înainte, în timpul guvernului Isărescu, s-a prezentat la Ministerul de Finanţe şi şi-a oferit expertiza pentru recuperarea datoriei de 72 de milioane de ruble, echivalentul a 72 de milioane de dolari din Vietnam. “Eu am lucrat cu un coleg străin care făcea aşa ceva şi atunci am zis hai să încerc şi eu. Şi normal că am depus o cerere la Ministerul de Finanţe, am primit creanţa din Vietnam care a fost dolar pe dolar”, ne-a declarat omul de afaceri Iosif Armas. Rezultatul: din 72 de milioane, noi ne-am ales cu orez în valoare de 18 milioane de dolari pe care l-a vândut Armaş.

Recuperarea creanţelor româneşti cu o firmă care nu există

Investiţiile lui Nicolae Ceauşescu se regăsesc şi pe malurile Tamisei. Şi asta pentru că în Londra sunt multe firme care au încercat să cumpere creanţe pe care le avea România. Unele chiar au reuşit. Este foarte interesant cum datoria Angolei, estimată la aproape 20 de milioane de dolari, s-a plimbat la mai multe companii, în mai multe ţări. În 1998, în timpul guvernului Radu Vasile, se cesionează datoria Angolei către Cobbham International Investements. În anul 2000, aceeaşi datorie este dată firmei Argirom, condusă de Iosif Armaş, care se obliga să plătească 15 la sută din valoarea iniţială, adică în jur de 2,7 milioane dolari. În 2003, guvernul Năstase cesionează datoria firmei Maxima Grup. Undeva, firul se rupe…

Am căutat la Londra o firmă care se cheamă Maxima Grup PLC. În registrul companiilor din Marea Britanie, nu există nicio firmă cu datele acestea. Datele apar însă în hotărârea guvernului român. Maxima Grup nici nu-şi putea găsi un sediu mai bun decât aproape de noul Scotland Yard. E oarecum normal, deoarece în firmă se pare că sunt băgaţi şi nişte foşti poliţişti. Administratorii clădirii nu au auzit în viaţa lor de această firmă: “N-a fost niciodata firma asta aici”, ne-au declarat telefonic. Atunci, se pune întrebarea cui a vândut România datoria pe care o avea în Angola: unei firme fantomă, unei firme care a dat o adresă greşită? Sau cineva din guvernul României a trecut pe hotărârea de guvern o adresă greşită… Sunt întrebări la care, normal, răspunsul trebuie să fie tot în România.

Gheorghe Piperea, avocat specializat în drept comercial, explică: “Există pe plan internaţional două sau trei locuri unde chiar există burse ale acestor creanţe. Unde se circularizează, se vând aceste creanţe. Nu s-a făcut acest lucru pentru că probabil sunt foarte multe lucruri de ocultat în privinţa acestor creanţe”. Problema e că pe bursă nu se mai pot da şi lua comisioane.

Guvernanţii Romaniei au vândut creanţe într-o totală lipsă de transparenţă. Pe ascuns, fără licitatii. Banii munciti de români înainte de 1989 s-au scurs în buzunarele speculanţilor.

Datoria Zambiei către România şi scandalul londonez

În lume sunt companii care s-au specializat tocmai pe cumpararea datoriilor de la ţări aflate în imposibilitatea de a se apăra. Aceste companii – un fel de fonduri de investiţii în datorii – au fost numite Fondurile Vulturului. Tim Jones lucrează pentru o organizaţie non-guvernamentală britanică înfiinţată pentru a lupta împotriva acestor fonduri. Un scandal imens, care a avut în centru România şi Zambia, a fost declanşat acum câţiva ani la Londra. Pe malurile Dâmboviţei nu s-a auzit însă nimic.

Când datoriile Zambiei au început să fie şterse de anumite guverne, câteva companii private au cumpărat datoriile pentru bani foarte puţini. Una dintre ele a fost Donegal International, care a cumpărat datoria către România. Zambia datora României aproape 30 de milioane de dolari. Guvernul Radu Vasile a vândut, pe ascuns, către “Donegal”, o companie cu sediul în Insulele Virgine, datoria Zambiei la un preţ cu puţin peste 3 milioane de dolari. Adică 10 la sută din valoarea datoriei.

Donegal International a dat în judecată Zambia şi a cerut să îi fie plătite 55 de milioane de dolari în contul datoriilor pe care le răscumpărase de la România. “Ei au cumpărat de la România pentru 4 milioane de dolari şi apoi au dat în judecată în Tribunalul britanic guvernul din Zambia. Până la urmă au reuşit să câştige 15 milioane de dolari”, spune Tim Jones. Un profit de 12 milioane de dolari pentru Donegal. Pentru România? Un minus de 27 de milioane.

Cazul a fost extrem de controversat. Însuşi primierul britanic de atunci, Gordon Brown, a luat atitudine împotriva practicilor prin care speculanţii de creanţe se îmbogăţesc: “Condamnăm perversitatea cu care Fondurile vulturului (“Vulture funds”) cumpără datorii la preţuri reduse şi fac profit dând în judecată ţara debitoare pentru a obţine un câştig ieşit din comun şi imoral. Este revoltător!”

La presiunea mass-media şi a organizaţiilor non-guvernamentale, legislaţia a fost schimbată . De anul trecut, nicio companie britanică nu mai poate cumpăra datorii în contul ţărilor africane sau al celor din lumea a treia.

Măsura luată de britanici a avut ecou şi în România. Ministerul de Finanţe refuză acum să mai negocieze cedarea creanţelor. Nu mai cedează creanţe, dar nici nu face mare lucru pentru recuperarea datoriilor. Miliarde de dolari. Multe din ţările care au datorii către noi au posibilitatea să plătească. Dar nu o fac pentru că la noi nici măcar nu se ştie bine cine ar trebui să se ocupe de acestă problemă. Aşa că nu ne recuperăm banii, dar ne împrumutăm. România datorează altora mai bine de 90 de miliarde de euro.
Cosmin Savu
reporter PRO TV

©Atentie! Textele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor şi pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală se pedepseşte conform Codului Penal.

Ceauşescu a fost plimbat cu caleaşca Reginei Elisabeta a II-a

2011-05-03T00:18:00.001+03:00

Nicolae Ceauşescu a fost singurul român care a avut onorea să se plimbe cu trăsura Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, aceeaşi pe care au folosit-o Prinţul Charles şi Diana la nunta lor, dar şi Prinţul William şi Catherine.

Trăsura State Landau a fost realizată în 1902, special pentru încoronarea regelui Edward al VII-lea. Ea a intrat apoi în posesia actualei regine a Marii Britanii, Elisabeta a II-a.

În 1981, caleaşca aurită i-a purtat prin mulţime pe Prinţul Charles şi pe Diana, imediat după nunta lor, dar şi pe Prinţul William şi noua sa soţie Catherine, vineri, după căsătoria lor. Nicolae Ceauşesc a avut însă onoarea de a fi plimbat cu frumoasa trăsură înainte lor, în 1978, în timpul unei vizite de stat
©Atentie! Textele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor şi pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală se pedepseşte conform Codului Penal.

Declaratie – MEMORIU 25 august 1992 gen. Nicolae Militaru - In anii 1982-1983 grupul dizident militar condus de generalul Ion Ionita s-a unit cu grupul dizident civil condus de Ion Iliescu, hotarind inlaturarea conducerii dictatoriale prin forta.

2011-04-12T14:45:00.000+03:00

Subsemnatul General Nicolae MILITARU, domiciliat in Bucuresti, sector 1, str. Belgrad nr. 2-4, nascut la 10 noiembrie 1925 in Com. Balesti, jud. Gorj, posesorul BI seria “V” nr. 990.000, eliberat de Militia Municipiului Tg-Jiu la data de 10 februarie 1971, cu privire la participarea mea la Revolutia din Decembrie 1989, declar urmatoarele:

Impreuna cu generalul Ion Ionita fostul ministru al Apararii Nationale am inceput actiunea de impotrivire fata de politica lui Nicolae Ceausescu, cu privire la armata, incă de la inceputul anilor ’70. Fiind la comanda armatei din Bucuresti mi-am dat seama, impreuna cu cadrele militare din subordine, ca Nicolae Ceausescu duce, prin politica sa, la slabirea capacitatii de lupta a armatei prin transformarea acesteia in detasamente de lucru pe santierele economiei nationale, in schimb securitatea se bucura, an de an, de toate avantajele materiale si financiare pentru a i se mari capacitatea de actiune.

Cum ii era obiceiul, Nicolae Ceausescu ne-a transferat pe amandoi in economia nationala, pentru a nu mai avea influenta asupra cadrelor militare, care se convingeau din ce in ce mai mult de politica nefasta a acestuia.
In anii 1982-1983 grupul dizident militar condus de generalul Ion Ionita s-a unit cu grupul dizident civil condus de Ion Iliescu, hotarind inlaturarea conducerii dictatoriale prin forta.

Actiunea organizata pentru toamna anului 1984, cand Nicolae Ceausescu urma sa plece in vizita in RFG, a esuat. Totusi, cu toate masurile luate de a fi urmariti pas cu pas, actiuni de pregatire pentru inlaturarea prin forta a dictaturii au continuat.

In pregatirile ce se faceau s-a exclus cu desavirsire implicarea armatei, ca institutie, in actiunea de lovitura de stat si nici folosirea armamentului clasic, pentru a se evita pierderile de vieti omenesti.

Actiunea urma sa se execute de catre un “detasament de asalt ”, format din cadre militare de diferite arme, iar armata urma sa se interpuna intre populatia civila, care iesea in strada pentru sustinerea fortelor revolutionare si fortele de represiune.

Tinand cont de situatia internationala si de cea interna, mai ales dupa Congresul al XIV-lea al PCR, cand Ceausescu n-a renuntat la putere, cu toate ca i se sugerase acest lucru, inclusiv de stadiul pregatirii materiale, s-a stabilit ca sfarsitul lunii februarie – inceputul lunii martie 1990 sa fie termenul potrivit pentru punerea in aplicare a planului.

Faptul ca la 16 decembrie 1989 s-a declansat Revolutia la Timisoara, am fost luati prin surprindere. Personal am fost avertizat, prin omul de legatura, sa nu parasesc domiciliul nici ziua si nici noaptea, deoarece viata imi este in pericol. In zilele si noptile ce au urmat am fost nelinistit de faptul ca Nicolae Ceauaescu a reusit sa transforme armata in organ de represiune, intoxicand-o cu tot felul de minciuni cu privire la pericolul din exterior.

In ziua de 22 decembrie 1989 am ascultat comunicatul cu privire la moartea ministrului Apararii Nationale, generalul Vasile Milea, care era la curent cu conspiratia, comunicat in care i se aduceau tot felul de acuzatii grave (tradator, dusman etc.). Auzind asemenea acuzatii grave (pe care nu le-am crezut nici un moment) am apreciat ca acestea pot determina creierea unei stari de spirit deosebite in randul cadrelor si militarilor in termen si sub stare de tensiune vor incepe sa se razbune pe populatia din strada producand victime omenesti pe tot teritoriul tarii.

Pentru a se evita o catastrofa nationala m-am deplasat la TVR unde am adresat Apelul, cunoscut de intregul popor roman, catre toti comandantii armatei de a “opri macelul” si a “introduce trupele in cazarmi ”.

Nu cunosteam, la acea ora, ca in seara aceleiasi zile (22 dec) va incepe partea a doua a Revolutiei, de aparare a acesteia de catre armata impotriva fortelor oarbe ale contrarevolutiei
In noaptea de 22/23 decembrie am urmarit actiunile Gl. Guse si Gl. Vlad in fostul sediu al CC al PCR, iar in zilele de 23 si 24 decembrie 1989 am urmarit activitatea Conducerii Armatei, Ministerului de Interne si Departamentului Securitatii Statului, in sediul M.Ap.N.

Din dupa amiaza zilei de 24 decembrie 1989 si pana la 16 februarie 1990 am condus actiunile armatei, de aparare a revolutiei, in calitate de ministru al apararii nationale.

Fata de cele aratate mai sus, foarte succint, si fata de cele expuse in declaratiile anexate, redactate de unele persoane ce mi-au cunoscut activitatea din perioada Revolutiei,

Va rog sa analizati oportunitatea acordarii titlului de “luptator pentru victoria revolutiei romane din decembrie 1989″ si subsemnatului, si sa hotarati conform legii.

Cu stima

General Militaru Nicolae

Bucuresti 25 august 1992

Anexez 3 declaraţii ale
- Dl. Silviu Brucan
- Dl. Dumitru Mazilu
- Dl. Gheorghe Stan

©Atentie! Textele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor şi pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală se pedepseşte conform Codului Penal.

Nicolae Ceauşescu a fost premiant în şcoala primară- "dotat cu o memorie formidabilă, excepţional la matematică Era un copil inimos şi sârguincios, cu minte ageră.

2011-04-07T08:04:00.000+03:00

Conform recensământului din 1930, aproape jumătate din populaţia României Mari era analfabetă
Cât a trăit şi după moarte, despre Ceauşescu s-au făcut filme, s-au scris sute de cărţi şi nenumărate articole. S-au pus în circuitul public interviuri şi memorii mai mult sau mai puţin alterate de schemele adevărului partinic, corectitudinii politice sau tendinţei de faţadă a autorilor. S-au reprodus fotografii din arhivele instituţiilor comuniste de presă şi propagandă şi din colecţii particulare.

S-au tipărit grămezi de arhive. Proiectată pe fundalul epocii sale, viaţa ultimului lider comunist poate fi o istorie filigranată a României secolului XX. Ceauşescu e însă şi paradoxul nostru statistic printre ţările ex-comuniste.

În sondaje succesive, românii l-au urcat, simultan, pe piedestalurile celui mai bun şi celui mai rău conducător din câţi a avut ţara.
Deşi pe parcursul celor şapte ani de existenţă a secţiei de istorie recentă a Jurnalului Naţional – mai ales redactând "Scînteia 1989 – După 20 de ani", suplimentul cotidian al ziarului în 2009 ş, în colecţia faptelor şi intenţiilor atribuite de istorici, memorialişti, analişti sau ziarişti lui Ceauşescu, componenţii echipei ne-am confruntat cu nebănuite "descoperiri".

Am căutat şi cercetat toate documentele ce pot fi consultate, am citit tot ce avem la îndemână şi ni s-a părut demn de consideraţie, am intervievat şi conspectat mărturii ale "părtaşilor". Încredinţaţi după fiecare demers de trebuinţa altei puneri în scenă a biografiei lui Nicolae Ceauşescu. Fără patimi politice, clişee şi idei preconcepute, cu dovezi şi argumente provenite din multitudinea surselor actuale – o trainică punte între memoria socială, documentele de arhivă şi legendele comunismului românesc. Ceea ce până acum nu s-a făcut în istoriografia şi presa românească. Ceauşescu a amprentat memoria colectivă a românilor ca nimeni altul.

Andruta si Alexandra Ceausescu

Sub torentul mesajelor propagandistice din epoca particularizată de dictatură şi inegalabilul cult al personalităţii liderului comunist, s-a scurs copilăria şi tinereţea vârstnicilor de azi. În sfârşitul lui şi-au pus speranţele înalţii activişti de partid aproape deopotrivă cu cetăţenii de rând. Iar Războiul Rece a sfârşit cu groaznica moarte a soţilor Ceauşescu ca un final de telenovelă. Procesul şi execuţia Ceauşeştilor a fost boom-ul mediatic al anului 1989 şi act revelator în teoriile manipulării şi conspiraţiei. De îndreptat din cele ce s-au spus şi scris, sunt multe fantezii şi minciuni. Unele paradoxale precum situaţia lui Ceauşescu şcolară: de-o parte legenda micului geniu; un fals catalog post-comunist ce-l face tembel, în cealaltă. Aflaţi, în cele ce urmează, adevărul din documentele şcolii primare din Scorniceşti.

--------------------------------------------------------------------------------

Cataloagele şi foile matricole din Scorniceşti dovedesc, fără tăgadă, că micului Niculae i-ar fi plăcut să înveţe
Ceauşescu A. Niculae, fiul lui Andruţă Ceauşescu, de profesie plugar, domiciliat în cătunul Tătărăi, comuna Scorniceşti, plasa Potcoava, judeţul Olt, a intrat în clasa I-a primară în toamna lui 1925. A absolvit-o cu media 8,26, clasându-se al treilea. Premiant prin urmare. Nu a luat coroniţa, aceasta revenindu-i Ioanei Ionescu, cu media 9,20. Perceptorul satului era tatăl premiantei clasei sale. Dar tatăl Gherghinei Popescu, cealaltă fată care-l întrecuse, fusese tot plugar.

Înscrişi în clasa lui au fost 35 de elevi – 15 băieţi şi 20 de fete. Au promovat-o însă abia 24, doi băieţi şi nouă fete abandonând şcoala. Pe coperta catalogului, din înfloriturile caligrafice ale semnăturii învăţătorului îi descâlceşti greu numele. Pare a fi Buzătescu. Acela, şi nu altul, a fost dascălul ce-a pus "stilul" în mâna viitorului autocrat comunist şi l-a deprins să ţină tăbliţa. Trei ani, acelaşi învăţător l-a învăţat să scrie, să citească şi să socotească, clasa lui Ceauşescu fiind preluată într-a IV-a de învăţătorul Ion Bărăscu.

Programa şcolii primare obligatorii de-atunci împărţea cursurile în cinci categorii: limba română (cu disciplinele: citire, exerciţii de compunere, exerciţii de intuiţie), matematică (aritmetică şi geometrie), celelalte ştiinţe (religie, istorie, geografie, ştiinţele fizico-naturale), dexterităţi (caligrafia, desenul, cântul, exerciţii corporale şi jocuri gimnastice, lucrări practice agricole, lucrul manual – la băieţi şi lucrul de mână – la fete) şi purtarea. La capătul acestor rubrici din catalog se adăugau pedepsele şi frecvenţa. Acestea din urmă – cu excepţia cazurilor de abandon şcolar – n-au fost completate.

După monotonia notelor din catalog s-ar părea că învăţătorul le-a scris, pe toate o dată, la capetele trimestrelor. Ori la sfârşitul anului şcolar, după impresia de ansamblu ce i-o făcuse elevul şi clasa. Le-a pus peste tot, bunăoară, 7 ori 6 celor "de mijloc" la disciplinele de bază. Şi-a extrapolat apoi evaluarea la "dexterităţile" desenului şi cântului. Cui folosea, după pedagogia locală, selecţia şi încurajarea copiilor talentaţi? Din casa plugarului cine-ar fi răzbit spre înălţimile artei, culturii sau sportului? Aşa s-ar argumenta că-n primul trimestru de şcoală Niculae Ceauşescu a obţinut 7 pe linie. Cu excepţia purtării, unde a fost de 9. Pe-al doilea, nota 8 la toate şi 10 la purtare. În vădit progres, a urcat pe 9 la toate disciplinele din catalog şi 10 la purtare în ultimul trimestru.

În clasa a II-a, s-a clasificat al treilea, după aceleaşi fetiţe fruntaşe, cu media 8,18. Iar într-a III-a a obţinut media generală 8,95. Se vede însă că i s-au corectat notele pe fila acelui catalog. Nu la mai mare, cum te-ai fi aşteptat de la constructorii lui de imagine, ci în jos. Din cele trei note de 10 de la religie s-au făcut 8,6 şi 7.

Ultima clasă ce-a frecventat-o Ceauşescu vreodată a încheiat-o cu mai slabe rezultate: 7,60 – medie generală şi al şaselea între 32 promovaţi. Noul învăţător Bărăscu a fost şi mai refractar la capitolul aptitudini: cu excepţia purtării, de sus până jos, l-a ţinut numai în 7 pe Ceauşescu. I-a notat însă cu 10 şi "frecventarea" de la capătul tabelului.

La "omagierea" a şase decenii de viaţă a fostului şcolar, dascălul ce-l preţăluise în toate de 7 a elaborat următoarele amintiri: "În ciuda vârstei mele înaintate, am peste 94 de ani, păstrez viu în memorie chipul fostului elev Nicolae Ceauşescu de pe vremea când frecventa cursurile şcolii primare din Scorniceşti. Era un copil inimos şi sârguincios, cu minte ageră. Avea urechi să audă şi ochi să vadă ceea ce nu toţi copiii de vârsta lui puteau vedea şi înţelege. Citeam în privirile sale aprinse o sete nepotolită de dreptate şi de adevăr, priviri care se înflăcărau ori de câte ori vorbea de Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Tudor din Vladimiri, Cuza, Bălcescu, despre alţi bărbaţi viteji şi luminaţi care au luptat cu braţul şi cu ascuţimea minţii pentru libertatea şi fericirea ţării".

Legenda copilului supradotat i-o servise Bărăscu mai de demult ziaristului francez Michel Hamelet. Elev "de neuitat" l-a numit, în 1971, pe Ceauşescu: punea întruna întrebări, fără pereche de curios; încăpăţânat în părerile lui, dar generos cu colegii până-ntra-atât că "adesea se denunţa pentru greşeala comisă de altul"!

Nemulţumiţi cu singurul martor, biografii epocii au sporit laudele: şcolar atent şi disciplinat, dotat cu o memorie formidabilă, excepţional la matematică şi foarte bun tovarăş. Citat era învăţătorul Grossu M. Constantin. Un dascăl ce nicicând n-a funcţionat la clasa lui Ceauşescu.

Documentele din Scorniceşti, în arhivele din Slatina
Prin anii ’70, a fost pus în aplicare proiectul secţiei de propagandă a CC al PCR de înfiinţare a muzeelor de istorie în toate reşedinţele de judeţ şi în localităţile "cu trecut glorios" din ţară. Atunci s-a făcut şi Muzeul din Scorniceşti, ne-au relatat Aurelia Grosu şi Laurenţiu Guţică-Florescu, şeful secţiei istorie contemporană şi respectiv directorul Muzeului Judeţean Olt. Relicve arheologice s-au împrumutat din muzee naţionale, iar "epoca Ceauşescu" s-a organizat după standardele Muzeului de Istorie al PCR impuse la scară naţională.

Pe specificul locului, în incinta noului aşezământ s-a amenajat sala de clasă unde-ar fi învăţat, chipurile, "cel mai iubit fiu" al Scorniceştiului şi al ţării. Profesoara Ioana Geru, fosta directoare a şcolii locale, îşi aminteşte că pe catedră se afla şi un catalog deschis la fila elevului Ceauşescu. După ritualurile vremii, până în decembrie 1989, veneau autocare cu detaşamente de şoimi şi pionieri din toată ţara să viziteze muzeul din Scorniceşti. Notele omagiatului erau ca ale oricărui şcolar – avea şi 7, şi 10, şi 8 – după cum şi-a adus doamna Geru aminte. Un singur catalog a fost expus dar nu mai ştie din care clasă. Nici unde a dispărut documentul acela. Căci din clădirea fostului muzeu, prin anii ’90, toate exponatele au făcut picioare.

Şcoala din Scorniceşti, ne-a precizat profesoara Steluţa Bărbulescu, actuala directoare, şi-a predat periodic arhivele Direcţiei Judeţene Olt a Arhivelor Naţionale. La Slatina, prin lăudabila bunăvoinţă a directorului Bogdan Bădiţoiu, am consultat doritele cataloage şi foi matricole din 1925-1929, cât Nicolae Ceauşescu a frecventat şcoala primară. Ambele tipuri de documente sunt autentice; corespund şi înscrisurile din ele. Domnul Bădiţoiu ne-a atras atenţia şi că în cătunul de baştină Tătărăi, viitorul preşedinte avea un tiz: celălalt Ceauşescu A. Niculae era însă cu un an mai mare, se târa în coada clasei cu notele sale, iar tatăl lui se numea Alexandru. În Muzeul din Scorniceşti fusese, probabil, expus catalogul din clasa a III-a a anului şcolar 1927-1928, când micul Niculae obţinuse media mai mare – 8,95. Şi ca să nu contravină ateismului recomandat comuniştilor, vreun şef de la judeţ i-a micşorat notele la Religie.

Elevi fără caiete şi manuale şcolare
Cum se-ngrijeau Andruţa şi Alexandra Ceauşescu de educaţia copiilor şi ce expectanţe aveau de la şcoală, greu de presupus altfel decât prin contextualizarea la statisticile şi particularităţile satului românesc din prima jumătate a secolului XX.

Conform recensământului din 1930, aproape jumătate din populaţia României Mari era analfabetă. Cei mai mulţi neştiutori de cartea trăiau în Basarabia şi Moldova, iar cei mai puţini în Transilvania. Anuarul judeţului Olt editat în 1936 precizează că nici jumătate din numărul copiilor de vârstă şcolară nu erau înscrişi la şcoală şi că şcolile se dovedeau fie neîncăpătoare, fie în localuri de închiriat, fie în proastă stare. În anul şcolar 1925-1926, când Nicolae Ceauşescu urma prima clasă, judeţul Olt a înregistrat 239 învăţători la 39.815 copii de vârsta şcolii primare. Un dascăl la 166 de elevi! Înscrişi erau însă abia 21.177. Ceea ce nu înseamnă, observă autorii anuarului, că şi frecventau şcoala.

Singurele instituţii din Scorniceşti, cea mai mare comună din judeţul Olt, erau primăria, biserica, şcoala primară şi trei bănci populare – Lânaru, Scorniceşti şi Şuica. În 1936 funcţionau acolo cinci învăţători. Printre ei şi Ion Bărăscu, învăţătorul lui Ceauşescu din clasa a IV-a, istovindu-se cu cinci grupe de clasa întâi.

Contrar propagandei comuniste şi post-comuniste, cu starea lui, Andruţă Ceauşescu se plasa printre scorniceştenii mai înstăriţi. A fi, ca el, plugar cu proprietate de 9 hectare pământ arabil, plus fâneaţă, pădure şi livadă, te aşeza spre fruntea satului, nu-n coada lui.

Amândoi părinţii lui Ceauşescu ştiau carte. Convinşi de foloasele scrisului, cititului şi socotitului, i-au dat pe toţi cei nouă copii ai lor să facă şcoala primară. În primul an, Niculae şi-a prins acolo şi fraţii mai mari – pe Niculina (înregistrată Niculia în documentele şcolare) şi pe Marin. Din urmă l-au ajuns fraţii mai mici – Maria şi Florea.

Din documentele şcolii ar reieşi că, dintre ei, Maria a fost cea mai isteaţă. A încheiat prima clasă cu media 9,50, dar intrase în şcoală la 8, nu la 7 ani. Căsătorită Agachi, Maria a rămas muncitoare în Bucureşti şi-n vremea când fratele ei Nicolae conducea ţara. Mai slabi au fost băieţii – Marin (fost în 1989 reprezentantul economic al României la Viena) şi Florea (ziarist la Scînteia) – clasându-se, printre colegii de clasă, în jumătatea de jos.

Se pare însă că părinţii s-au îngrijit să nu fie elevi, mai mult de trei dintre copiii lor odată. N-avem cum şti dacă plecau zilnic toţi trei la şcoală sau o frecventau cu rândul căci învăţătorii nu le-au înregistrat absenţele. Treburi multe se făceau într-o gospodărie de ţară cu mulţi copii, iar păscutul boilor, vacilor şi oilor cădea, prin tradiţie, în seama celor mai răsăriţi.

Îmbrăcaţi şi încălţaţi copiii familiei Ceauşescu vor fi fost ca şi ceilalţi din sat. Unicele menţiuni care sparg monotonia plugarului la rubrica "ocupaţia părinţilor" din foile matricole sunt un cizmar, o menajeră, un comerciant, un învăţător şi perceptorul cu fata premiantă din clasa lui Nicolae Ceauşescu.

Singura amintire de familie despre copilăria fraţilor provine din memoriile fiicei lui Marin Ceauşescu, Mihaela Moraru. În "Nu regret, nu jelesc, nu strig" (Editura Meditaţii, an neprecizat) autoarea relatează un episod semnificativ. Pentru acela, Marin s-a păstrat în amintirea alor săi ca un copil nepotrivit habitatului scorniceştean: umbla şi el desculţ ca toţi de seama lui, dar se spăla pe picioare. Mergea la şcoală şi prin zăpadă în picioarele goale. Şi-atunci, inventiv, primele încălţări şi le-a confecţionat singur din scoarţă de copac. Fapt dovedit, cu asemenea lipsuri în trebuinţele primare ale copiilor, că în casa lui Andruţă Ceauşescu nu erau bani de cumpărat cărţi, caiete şi manuale şcolare.

©Atentie! Textele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor şi pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală se pedepseşte conform Codului Penal.

Ceauşescu despre filmele de Hollywood: „Au o concepţie, indiferent că este văcar” La noi nu are nici un fel de sens, nu ştii ce vrea!

2011-03-22T20:46:00.000+02:00

Nicolae Ceauşescu nu se rezuma, în materie de cinema, la producţia socialistă, ci arunca un ochi critic la filmele imperialiştilor din Vest, pe care le considera mai „clare” decât cele româneşti şi mai binevoitoare faţă de „omul legii”. „Au o concepţie, indiferent că este văcar”, spunea dictatorul despre western-urile americane.

Pe 17 august 1983, Ceauşescu avea preocupări literare şi cinematografice intense, la prezidiul unei mese înţesate de lideri PCR care ascultau fără să crâcnească, după cum o arată stenogramele descoperite de Filmreporter.ro în Arhivele Naţionale. Subiectul: planul tematic editorial în literatură, cinema şi teatru pe 1984. Printre meseni: Dumitru Popescu „Dumnezeu”, Suzana Gâdea – preşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, Petru Enache (secretarul Biroului Permanent al Consiliului Politic Executiv), Emil Bobu, Iosif Banc, Tudor Postelnicu, Ilie Verdeţ, Miu Dobrescu, Ion Ştefănescu (liderul tineretului comunist) şi Elena Ceauşescu.

Discuţia despre cinema începe abrupt, cu o admonestare a lui Nicolae Ceauşescu, nemulţumit de peliculele lansate în acel an: „Toate filmele din anul acesta, cu excepţia a 2-3, sunt inacceptabile! Şi gândirea, şi orientarea este proastă!”. Printre filmele anului 1983 figurează Faleze de nisip al lui Dan Piţa, Fructe de pădure, de Alexandru Tatos sau Râdeţi ca-n viaţă, în regia lui Andrei Blaier.

Plan cincinal: „Scenariul trebuie permanent urmărit”
Reproşul dictatorului se îndreaptă către cei responsabili cu cenzura, cărora le-au scăpat printre degete prea multe filme fără avânt socialist. Toate propunerile, laolaltă cu scenariile, trebuiau să se afle pe masa Comitetului Central cu mult înainte de a ajunge pe ecran. „Sistemul este de aşa natură că se face un plan tematic de intenţii, nu scenarii de filme. Acum planul este citit de noi, văzut de noi şi pe această idee s-a făcut planul. Mergând pe ideea generală, s-au dat drumul cu foarte multă uşurinţă şi s-au creat probleme”, se scuză Ion Ştefănescu, căruia Ceauşescu îi cere o schimbare imediată: un plan cincinal în cinematografie şi scenariul dat la cheie cu 2 ani înainte de a fi realizat filmul. „Este foarte multă muncă de la scenariu până la punerea în scenă, mai suferă şi alte modificări şi trebuie permanent urmărit”, întăreşte ideea Elena Ceauşescu.

Regizorilor tocmai li se pregăteau, în această şedinţă, restricţii şi mai drastice din partea comisiei ideologice. „Trebuie să fie gata cu doi ani înainte. În 1983 să se aprobe pentru 1985, că filmul care trebuie făcut în 1985 trebuie aprobat în 1983, că dacă nu-l faci nu-l mai poţi scoate. Ca să vezi scenariul, să verifici permanent, trebuie să ai în faţă scenariul aprobat înainte cu 2 ani! Şi în teatru la fel, că altfel fac în câteva săptămâni şi ne pomenim cu ce ne pomenim!”, izbucneşte dictatorul, pomenind două dintre filmele care nu i-au plăcut: unul după Camil Petrescu („eu nu spun să-l scoateţi acum, ca să spuneţi că aţi primit indicaţie să-l scoateţi, pentru că aşa se cam obişnuieşte, dar nu este prezentat cel mai bun roman”), cel mai probabil Iată femeia pe care o iubesc, de Cornel Todea – o adaptare după o piesă de teatru, de fapt, cu Amza Pellea şi Ion Caramitru – şi unul după Ion Agîrbiceanu – Întoarcerea din iad, regizat în 1983 de Nicolae Mărgineanu, cu Maria Ploae şi Constantin Brînzea în rolurile principale.

„Miliţia, poliţia este prezentată aşa că o urăşti”
Cuplul de dictatori reproşa, pe lângă „ambiguitatea” filmelor româneşti şi lipsa unui „scop moral”, felul în care erau reprezentate „organele legii”. Pe calapodul hollywoodian clasic – binele e bine şi răul rău – şi-ar fi dorit şi Ceauşescu să fie croite toate producţiile: „Americanii îşi prezintă în filme viaţa lor şi dacă te uiţi, până la urmă, toate filmele acestea au un călăuzitor, în fiecare vor să scoată în evidenţă omul rău, pe borfaş, pe de altă parte scot în evidenţă oamenii integri. Au o concepţie, indiferent că [personajul] este văcar. Întotdeauna ai în faţă un om pozitiv. Scot în faţă omul bun şi omul rău. Omul bun este omul legii. Luaţi orice film! Sigur, au şi căderi, dar până la urmă el este omul care respectă legea”, spunea Ceauşescu în vara anului 1983, amintind şi de producţiile hollywoodiene despre războiul civil, care subliniază clar că „Nordul a avut dreptate”.

Discuţia devine cu adevărat amuzantă la capitolul „omul legii în filmul românesc”: „Miliţia, poliţia este prezentată aşa că o urăşti. Nici partidul nu este prezentat. Sigur că şi activiştii de partid au şi minusuri, dar în general nu sunt prezentaţi cu o cauză dreaptă, cel care are dreptate”, susţine Ceauşescu, supărat pe viziunile regizorilor români.

Tovarăşa sa de viaţă îl dublează, la fel de revoltată: „Am făcut un film în care activiştii de partid sunt şmecheri, vor să se căpătuiască, bagă familiile în posturi de răspundere”. Tot Elena Ceauşescu pune punctul pe „i” într-o remarcă amuzant de absurdă ce demonstrează cât de adâncă era prăpastia între viziunea cuplului dictatorial asupra vieţii în România şi realitatea cenuşie de afară: „Nu au claritate! Umblă numai după lucruri uşoare. Au prezentat 4 tineri nefamilişti într-un cămin de nefamilişti cu paturi suprapuse, cum nu găseşti nicăieri. Te întrebi: unde le-au găsit?!”

Redăm aici discuţia din 17 august 1983, extrasă din stenogramele aflate în Arhivele Naţionale:
Tov. Nicolae Ceauşescu: Toate filmele din anul acesta, cu excepţia a 2-3, sunt inacceptabile! Şi gândirea, şi orientarea este proastă!

Tov. Elena Ceauşescu: S-au prezentat, după câte spuneau tovarăşii, foarte multe propuneri! Noi am avut filme foarte bune în trecut. Au anumite idei, un anumit conţinut.

Tov. Ion Ştefănescu: Sistemul este de aşa natură că se face un plan tematic de intenţii, nu scenarii de filme. Acum planul este citit de noi, văzut de noi şi pe această idee s-a făcut planul. Mergând pe ideea generală, s-au dat drumul cu foarte multă uşurinţă şi s-au creat probleme.

Tov. Elena Ceauşescu: Este foarte multă muncă de la scenariu până la punerea în scenă, mai suferă şi alte modificări şi trebuie permanent urmărit.

(…)

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să se discute cu colectivul care se apucă să facă un film ce trebuie să se obţină din acest film. Sunt 30 de filme, colectiv, cu aceştia, trebuie discutat ce trebuie să obţinem; să ştie şi artistul ce se doreşte, că aşa se face în toată lumea şi pe parcurs analizaţi cum se realizează

Tov. Elena Ceauşescu: Să consulte şi un număr de activişti care au lucrat în perioada respectivă. Au vrut să facă grevele de la Lupeni şi trebuia să se întâlnească şi cu aceşti oameni ca să ştie şi ei ce să scrie.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să vedem pe urmă şi când alegem anumite lucrări după care dorim să facem un film, că nu după orice lucrare trebuie să facem film!

Tov. Elena Ceauşescu: Noi ne-am propus să facem filme istorice. Câteva avem, dar să vedem şi de ce filme mai avem nevoie.

Tov. Petru Enache: Pe baza indicaţiilor date de tovarăşa Elena Ceauşescu şi pe baza indicaţiilor date de dvs. lucrăm la un plan de perspectivă, aşa cum ne-aţi spus, cu tematică, pe care să-l supunem la aprobare şi să scoatem titlurile pentru planurile anuale, să avem timp să le discutăm. Este normal să discutăm acum planul pentru anul 1984?

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dacă crezi aşa, de ce nu ai luat hotărârea Secretariatului Comitetului Central că vreau să avem o discuţie, că şi pentru voi se prevede că trebuie să avem plan cincinal pentru cinematografie, pentru piese de teatru, să avem cu cel puţin doi ani înainte gata scenariul.

Tov. Suzana Gâdea: Hotărârea Secretariatului Comitetului Central prevede să se facă plan cinematografic pe 2 ani.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Îl aveţi pe doi ani?

Tov. Suzana Gâdea: Acum doi ani în urmă greşeala noastră a fost că nu l-am adus la Secretariatul Comitetului Central.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Trebuie să fie gata cu doi ani înainte. În 1983 să se aprobe pentru 1985, că filmul care trebuie făcut în 1985 trebuie aprobat în 1983, că dacă nu-l faci nu-l mai poţi scoate. Ca să vezi scenariul, să verifici permanent, trebuie să ai în faţă scenariul aprobat înainte cu 2 ani! Şi în teatru la fel, că altfel fac în câteva săptămâni şi ne pomenim cu ce ne pomenim!

(…) De exemplu, romanul lui Camil Petrescu nu este cel mai indicat să faceţi film după el. Eu nu spun să-l scoateţi acum, ca să spuneţi că aţi primit indicaţie să-l scoateţi, pentru că aşa se cam obişnuieşte, dar nu este prezentat cel mai bun roman. Inclusiv Camil Petrescu are romane mai bune!

Am văzut ieri un film după o nuvelă de Agîrbiceanu care înfăţişează un episod din primul război mondial, dar nu este cel mai bun pentru a face acum un film după acesta. Trebuie să vedem şi alegerea lucrărilor după care facem noi filme! Să fim de acord cu acest plan!

Tov. Elena Ceauşescu: Costă bani, nu facem nimic şi prezentăm şi prost!

Tov. Nicolae Ceauşescu: Americanii îşi prezintă în filme viaţa lor şi dacă te uiţi, până la urmă, toate filmele acestea au un călăuzitor, în fiecare vor să scoată în evidenţă omul rău, pe borfaş, pe de altă parte scot în evidenţă oamenii integri. Au o concepţie, indiferent că este văcar. Întotdeauna ai în faţă un om pozitiv. Scot în faţă omul bun şi omul rău. Omul bun este omul legii. Luaţi orice film! Sigur, au şi căderi, dar până la urmă el este omul care respectă legea.

Tov. Elena Ceauşescu: Au o logică, o morală.

Ludmila Jivkova Elena Ceausescu 1977 Bulgaria

Tov. Nicolae Ceauşescu: Au un scop moral. La noi n-au nici un scop. Miliţia, poliţia este prezentată aşa că o urăşti. Nici partidul nu este prezentat. Sigur că şi activiştii de partid au şi minusuri, dar în general nu sunt prezentaţi cu o cauză dreaptă, cel care are dreptate. Nu să spui că ai văzut unul care este un măgar! Filmul şi teatrul trebuie să aibă un anume ţel. Trebuie să scoţi ce vrem. Să subliniem rolul conducător, să scoţi pozitiv justeţea liniei partidului şi prin felul cum lucrează activistul de partid.

Tov. Elena Ceauşescu: Am făcut un film în care activiştii de partid sunt şmecheri, vor să se căpătuiască, bagă familiile în posturi de răspundere.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Este nevoie să avem o discuţie foarte serioasă pe problema conţinutului şi ce trebuie să urmărim.

Tov. Elena Ceauşescu: Pentru noi, în primul rând să fie clar, pentru cei care coordonăm activitatea!

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cu cadrele de conducere să discutăm ce vor să prezinte!

Tov. Elena Ceauşescu: Dacă omul nu este capabil să scrie, mai bine nu face!

Tov. Nicolae Ceauşescu: Acum, în filmele americane despre războiul civil, în toate prezintă în concluzie că Nordul a avut dreptate! Sigur, sunt tot felul de contradicţii, dar în final Nordul, ofiţerii reprezentanţi ai Nordului, ei sunt cei care au avut dreptate.

Tov. Dumitru Popescu: Şi reiese că ei au avut o cauză justă.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Este acum un serial englez care are un asemenea scop, prezentându-l pe cel care are dreptate. La noi nu are nici un fel de sens, nu ştii ce vrea! Într-un film sau o piesă de teatru pot să apară şi personaje negative, inclusiv cu minusuri, poate să apară cu lipsuri, dar pe ansamblu are rol de bază. Trebuie să se creeze în aşa fel rolul încât, dacă vrei să-l pui în contradicţie pe adevăratul activist cu unul care încearcă să tragă profituri, dar nu aceasta este caracteristica generală, dar dacă vrei să pui acest lucru, trebuie să ai un ţel călăuzitor, să ai în vedere ce vrei să scoţi în evidenţă.

Tov. Elena Ceauşescu: Nu au claritate! Umblă numai după lucruri uşoare. Au prezentat 4 tineri nefamilişti într-un cămin de nefamilişti cu paturi suprapuse, cum nu găseşti nicăieri. Te întrebi: unde le-au găsit?!
AUTORI: Florentina Ciuverca şi Andrei Udişteanu
©Atentie! Textele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor şi pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală se pedepseşte conform Codului Penal.

Ion Iliescu: Ceausescu îmi cunostea familia. Eram chiar agreeatul familiei Ceausescu. Elena o cunostea pe mama mea. Ceausescu a încercat să mă protejeze, într-un fel, pentru că stia povestea noastră. Ceausescu îl stia pe tatăl meu, erau prieteni. Din pacate, copiii lui Ceausescu, Zoe, Nicu si Valentin au fost victime, mai ales ale mamei lor.

2011-03-21T18:54:00.003+02:00

Fostul presedinte al României, Ion Iliescu a povestit pentru prima oară dramele prin care a trecut de-a lungul vietii sale alături de sotia sa, Nina. Politicianul a stat de vorbă cu reporterii revisei VIP despre copiii pe care nu i-a avut, despre fratii săi, despre relatiile cu Nicolae si Elena Ceausescu, dar si despre Elena Udrea, pe care o consideră atrăgătoare, drăgută, dar si cu răutăti.

Rep.: Domnule Iliescu, nu v-ati dorit copii sau nu a fost să fie?

Ba chiar ne-am dorit, dar nu a fost să fie…Sotia mea a avut trei sarcini toxice, iar după aceea…nu s-a mai putut.

Rep.: Nu v-a atras ideea înfierii unui copil?

Viata noastră a fost asa de agitată, încât nu puteam face asta.

Rep.: Doamna vă spune „Iliescu”. Asa vă alintă?

Când vorbeste cu altii îmi spune Iliescu, dar acasă mă strigă Ionel sau Nelu.

Rep.: Am văzut o fotografie în care dvs si soția vă jucati cu familia Ceausescu. În ce relatii ati fost? Aveati si momente de apropiere?

La început eram chiar agreeatul lor. El a fost în închisoare cu taică-meu, în lagăr. Tata era muncitor CFR-ist, militant de partid; s-a îmbolnăvit în închisoare, a iesit bolnav din lagăr si a fost exclus din partid de către Gheorghiu-Dej. La mai putin de un an de la eliberare, a murit. La 15 ani am rămas orfan de tată. Ceausescu îmi cunostea familia. Ea o cunostea pe mama. Mama mea a fost detinută ilegal, clandestin, iar ea era prietenă cu un frate mai tânăr de-al maică-mii. Ceausescu îl stia pe tatăl meu, erau prieteni. Făceau parte din aceeasi miscare de rezistentă. El a încercat să mă protejeze, într-un fel, pentru că stia povestea noastră. În lagăr, la Caransebes s-au nimerit amândoi. Taică-meu a murit în 45, iar Ceausescu a venit la putere cu 20 de ani mai târziu, în 65.

Fotografiile de care vorbiti sunt de pe vremea când am fost trimis la Iasi; eram deja în dizgratie si urmăriti. Era duminică, zi de odihnă; ei veniseră la Iasi, iar acolo, mai departe de oras, există un ocol silvic; cei de acolo ne-au oferit un loc de cazare. De acolo erau fotografiile…

Rep.: Dar Elena Udrea? Are o evolutie galopantă în PDL si o imagine puternic conturată. Ce sfaturi i-ati da?

Are o evolutie precipitată…E greu să dai sfaturi. Cu toate acestea are, în mod real, niste calităti. Reuseste să aibă atâta succes în rândul partidului din care face parte, în rândul celor alături de care lucrează, precum si în societate. E o femeie drăgută, agreabilă, cu prezentă plăcută si…reuseste. Are niste calităti intrinseci clare. Pe de altă parte, stim că are niste răutăti care o dezavantajează, adică nu stie, nici ea, să-si păstreze echilibrul necesar; resentimentele o domină adesea si umbresc tocmai calitătile pe care, fără îndoială, le are.

Rep.: Doamna Nina este, în continuare, „spiritul german” al familiei?

Da. E mai ordonată si mai disciplinată decât mine, desigur. Agenda mi-o fac singur, dar se preocupă să am timp să lucrez, să scriu…Fac aceste lucruri acasă, nu aici, la birou.

Rep.: Ce vă găteste-o mâncare după care sunteti topit?

Noi ne-am tot ajustat gusturile o dată cu vârsta; am mai „tăiat” din lucrurile care ne plăceau, dar la care am fost nevoiti să renuntăm: condimentele, sarea. Cu mici exceptii, consumăm mâncare nesărată…A trebuit să o eliminăm…

Rep.: Vă face sarmale? La acestea încă nu ati renuntat?

Sarmale…da, sigur. Legat de acestea-e interesant cum am început să le mâncăm. Eu în tinerete, nu agream varza gătită si nu suportam sarmalele cu varză. Însă, în studenție-căci eram studenti când ne-am căsătorit-, eram la Moscova, cu bursă. Acolo se servea o mâncare mai fadă. Mă rog, fiecare popor cu gustul său…Am descoperit niste conserve bulgăresti cu sarmale. Asa am început să le mâncăm.

Rep.: Mai face doamna Nina piata singură?

Da, mai merge. Face piata la Floreasca. O recunosc oamenii, s-au obisnuit…Oriunde e recunoscută, e tratată cu respect.

Rep.: Domnule Iliescu, despre rudelel dvs. Nu prea am auzit mare lucru. Aveti cumnate?

Sora nevestei mele, da; este inginer constructor. Locuieste în Bucuresti.

Mihai, Ion, Crisan si Eugen Iliescu

Rep.: Dvs. câti frati ati avut?

Am avut trei frati, dar toti trei au murit. Eu sunt cel mai în vârstă dintre cei patru frati. S-au dus toti, pe rând…Primul s-a stins în 1984, când eu eram dat afară de la muncă. Era inginer în cadrul Institutului Energiei Electrice si lucra pe un santier în Irak, la Kirkuk. A făcut infarct și a murit pe santier. Deci, pe de o parte eu eram dat afară de la Institutul Apelor și cu greu, după trei luni, mi-am găsit un loc de muncă la editură; de cealalată parte, el venea în tară, într-un cosciug sigilat…Al doilea frate-cel mai tânăr dintre noi, , care s-a născut după moartea tatălui meu a avut cancer la plămâni, fiind un fumător înrăit. Poate cel mai inteligent dintre noi, Mihai, a studiat limba arabă, dar și când a fost maică-mea plecată în Rusia, a prins din mers limba rusă, italiană, engleză; avea o minte foarte ageră. A murit la mai putin de 60 de ani. Al treilea, adică cel de mijloc, Crisan a murit în 2005.

Rep.: Năstase, Ponta si Geoană sunt oamenii pe care dvs. i-ati „ridicat”. V-au mai trădat, dar tot pe ei îi sustineti-cel putin pe doi dintre ei, cu sigurantă. De unde vine această noblete, să zicem asa?

Viata m-a învătat să mă detasez. Toti avem sentimente si resentimente. Eu detin suficiente motive pentru acestea din urmă, însă am si o vastă experientă de viată. Totusi, nu am acumulat asemenea cantităti de resentimente fată de nimeni, nici chiar fată de cei mai răi. Spre exemplu, Rus de la Cluj, pe care, bunăoară, l-am si apreciat, a fost hotărât să mă înlăture la Congresul din 2005; a si reusit. Avea si el, probabil, rationamentul lui…Atât lui, cât si celor care îi urmează exemplul, i s-a părut că Iliescu este un balast, că a avut meritele lui, dar că partidul trebuia să se înnoiască, să aibă altă deschidere…Rus a spus că Ilieascu trebuia să plece. Din păcate, a vut această idee…Măcar să fi demonstrat că ei reprezintă o solutie mai bună decât mine…

„Ea, o zgripturoaica ce a distrus viata propriilor copii“

Rep: Cu Nicu Ceausescu ati vorbit dupa revolutie?

Mai vorbiti cu Valentin Ceausescu?

Ne gindim ca ati vegheat sa nu li se intimple ceva rau, asa cum si tatal lor v-a ajutat la inceputurile dvs…
Ion Iliescu: Eu si Nicu apartineam unor generatii diferite. Cu Valentin nu am mai vorbit dupa revolutie… Cu fratii Ceausescu nu comunicam nici inainte, dar nici dupa revolutie. Protejarea urmasilor unor sefi de stat tine de regulile unui stat democratic. Personal, nu am avut contacte. Nici nu avea de ce sa li se intimple ceva, nici macar Zoei. Din pacate, acesti trei copii au fost victime, mai ales ale mamei lor. Era o femeie limitata intelectual, cu niste porniri… Iar Zoe, saraca, a suferit enorm cind a iubit pe cineva – un om de mare calitate, medic, fiul unui profesor – iar mama ei nu a vrut, sub niciun chip, sa fie de acord cu asa ceva… El le-a purtat copiilor lui o dragoste normala, fireasca. Ea i-a impiedicat pe copii sa-si aseze viata asa cum ar fi vrut… Era o zgripturoaica. Punea Securitatea pe urmele propriilor sai copii, sa o anunte tot ceea ce faceau… Le-a stricat viata.
de Ella Nica
©Atentie! Textele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor şi pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală se pedepseşte conform Codului Penal.

La data de 25 noiembrie 1933, Prefectura Poliţiei Capitalei l-a înaintat pe Ceauşescu (avea 15 ani) Parchetului Tribunalului Ilfov prin adresa nr. 109.593 pentru a fi cercetat şi trimis în judecată pentru „acte de sabotaj” şi „îndemn la grevă”.

2011-03-17T22:55:00.000+02:00

Interesant este faptul că din aceste dosare rezultă că şi Poliţia de Siguranţă urmărea, aresta şi interoga persoanele minore asemenea viitoarei poliţii politice comuniste, Securitatea, instituţia care a ridicat aceste practici la cote nemaiîntâlnite. Totodată, din aceleaşi documente reiese că în perioada interbelică au fost sădiţi germenii viitoarei legislaţii represive comuniste. Şi în acea epocă s-a practicat metoda internării administrative a persoanelor suspecte de activitate antistatală pe o perioadă determinată, în baza unei decizii MAI. O altă măsură represivă prevăzută în Codul Penal adoptat în 1936 şi care a fost în vigoare până în 1968, a fost articolul 209. Aşa cum rezultă din fişele de penitenciar aflate într-unul din dosare, Ceauşescu Nicolae a fost condamnat în august 1939 la 3 ani închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale” – art. 209 din Codul Penal. În baza aceluiaşi articol din Codul Penal au fost condamnate în anii ’50 – ’60 câteva zeci de mii de cetăţeni care îşi exprimaseră opoziţia faţă de regimul comunist pe diferite căi: luptă armată, manifestaţii, bancuri, propagandă anticomunistă, literatură interzisă ş.a.m.d.

Dosarele de urmărire întocmite de Siguranţă nu-i vizau doar pe comunişti sau simpatizanţi, ci întreaga stângă românească (social-democraţi, socialişti, membri ai mişcării sindicale etc.). Astfel, poliţia politică interbelică a strâns în arhiva sa zeci de mii dosare de acest fel.

Reversul medaliei

Urmăritorii lui Ceauşescu-fişe matricole penale

Mai multe persoane care au fost implicate în urmărirea, arestarea, anchetarea sau condamnarea lui Ceauşescu Nicolae, vor face ani grei de puşcărie după 23 august 1944. Prezentăm pentru exemplificare fişele matricole penale ale deţinuţilor Ananiu Anton (fost comisar ajutor de poliţie), agentul Niculescu Toma din Serviciul Poliţiei Sociale pendinte de Prefectura Poliţiei Capitalei şi maiorul Aniţei Vasile (magistrat militar). Aceste fişe provin din Arhiva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi sunt disponibile pe site-ul www.iiccr.ro

Doftana, Universitatea comuniştilor

Prima arestare a lui Ceauşescu Nicolae s-a produs în 1933, la doar 15 ani, pentru că răspândise manifeste cu ocazia unei greve şi îndemnase la acte de sabotaj. În următorii ani va fi arestat de mai multe ori, suferind condamnări la ani grei de închisoare corecţională pentru activitate comunistă, infracţiuni contra liniştii publice şi uneltire contra ordinii sociale (în iunie 1936 a fost condamnat de Tribunalul Militar Braşov la 2 ani închisoare, amendă şi 1 an interdicţie de a părăsi comuna Scorniceşti; în august 1939 a fost condamnat în contumacie de către Tribunalul Militar Bucureşti la 3 ani închisoare – va fi prins de organele de Siguranţă abia în iulie 1940 când a fost depus la penitenciarul Jilava)[1]. A fost deţinut în penitenciarele Braşov, Doftana şi Văcăreşti (iun. 1936 – dec. 1938), Jilava (iul. – aug. 1940) şi Caransebeş (aug. 1940 – iul. 1943),Văcăreşti (iul. – aug. 1943) şi Lagărul de internaţi politici de la Târgu Jiu (aug. 1943 – 23 aug. 1944).

Adresele la care a locuit Nicolae Ceauşescu în Bucureşti în anii ’30-’40:

- Calea Şerban Vodă, nr. 15 (noiembrie 1933)

- Strada Canonicul Bunea, nr. 6 (septembrie 1934). În prezent poartă denumirea de strada Sulina.

- Strada Slătineanu, nr. 14 (august 1934)

- Strada Nisipari, nr. 14

- Strada Făt Frumos, nr. 48 (iulie 1934)

- Strada Bibescu Vodă, nr. 19, camera 27 – la mansardă (iulie 1940)

- Str. Radu Vodă, nr. 1 (septembrie 1939)

Funcţii: membru în UTCdR din 1933 şi PCdR din 1936; secretar al Comitetului regional al PCdR Prahova (1936 – 1938); activist al Organizaţiei PCdR Bucureşti (1938 – ?); secretar al CC al UtdC (1939 – ?); secretar al Comitetului de partid al Sectorului III Galben din Bucureşti (sept. – oct. 1945), al Comitetului regional PCR Constanţa (oct. 1945 – 1946) şi al Comitetului regional Oltenia (1946 – mai 1948); membru în CC al PCR (oct. 1945 – febr. 1948 şi mai 1952 – dec. 1989); deputat de Olt în Adunarea Deputaţilor (nov. 1946 – mart. 1948)

Condamnat in contumacie

Primul dosar conţine 68 de file şi are între coperte următoarele documente:

Dosarul nr.1 – Ceauşescu Nicolae

Mai multe procese-verbale de percheziţie domiciliară efectuate de Poliţia Socială din Prefectura Poliţiei Municipiului Bucureşti la domiciliul comunistului Nicolae Ceauşescu; biletul de eliberare din penitenciarul Văcăreşti din data de 8 decembrie 1938; un scurt istoric al primei Şcoli superioare de cadre a PCdR (document nesemnat întocmit de organele de Siguranţă la 24 iulie 1939); copie de pe sentinţa nr. 387 din 6 martie 1940 a Secţiei I a Tribunalului Militar al Corpului II Armată, prin care lui Ceauşescu Nicolae i-a fost respinsă „opoziţia” la condamnarea suferită la 18 mai 1936, când a fost condamnat, în contumacie, la 3 ani închisoare, amendă şi interdicţie pentru „agitaţiuni comuniste”; biografia lui Ceauşescu Nicolae întocmită de Corpul Detectivilor din Direcţia Generală a Poliţiei la data de 10 decembrie 1938;

La data de 25 noiembrie 1933, Prefectura Poliţiei Capitalei l-a înaintat pe Ceauşescu Parchetului Tribunalului Ilfov prin adresa nr. 109.593 pentru a fi cercetat şi trimis în judecată pentru „acte de sabotaj” şi „îndemn la grevă”.

În anul următor, la data de 28 august 1934, Prefectura Poliţiei Capitalei l-a înaintat Consiliului de Război de pe lângă Corpul II Armată, prin adresa nr. 105. 318 pentru a fi judecat pentru „răspândire de manifeste”.

Un proces-verbal din 20 septembrie 1934 întocmit de Ananiu Anton, comisar ajutor de poliţie la Comisariatul circumscripţiei 13 Poliţie din Prefectura Poliţiei Municipiului Bucureşti, ne relevă o descindere a Poliţiei la o şedinţă a Comitetului Antifascist.

Lotul ilegaliştilor

În noaptea de 20 septembrie 1934, proprietarul imobilului din strada Foişor, nr. 9, Enache Petre, a sesizat Circa 13 din Prefectura Poliţiei Municipiului Bucureşti, cum că în imobilul său are loc o şedinţă ilegală a Comitetului Antifascist al Sectorului II Negru, care îşi avea sediul aici. În urma raziei efectuate au fost descoperite câteva persoane care luau parte la această şedinţă şi care, în momentul apariţiei poliţiştilor, ascultau o expunere a tânărului Matei Socor care le vorbea despre pericolul fascismului şi despre egalitatea tuturor cetăţenilor (întrunirea era ilegală deoarece nu beneficia de autorizaţie emisă de Prefectura Poliţiei Municipiului Bucureşti sau Corpul II Armată). Toţi participanţii au fost arestaţi pentru că nu au dorit să oprească şedinţa şi să părăsească imobilul – un tabel nominal cu cei care au participat la această întâlnire figurează şi el în dosar: Socor Matei, Vulpescu Petre, Scarlat Calimachi, Domocoş Vladimir, Preoteasa Grigore, Naum Gelu, Poltzer Mihail, Dumitru Cumescu, Elefterescu Dumitru, Sima Dumitru, Edelsohn Kiva, Ion Iacob Cohn, Marinescu Badea, Solomon Mili, Seher Anghel, Albescu Constantin, Mişu Marcovici, Rădulescu Tudor şi Ceauşescu Nicolae (tânăr de doar 17 ani la acea dată, domiciliat pe strada Canonicul Bunea, nr. 6). În timpul raziei la care au luat parte şi 12 gardieni publici, au fost sparte câteva geamuri. Procesul-verbal întocmit de comisarul ajutor Ananiu Anton împreună cu toate persoanele reţinute a fost trimis Serviciului Poliţiei Sociale din Prefectura Poliţiei Municipiului Bucureşti.

După scurta reţinere, Ceauşescu Nicolae a fost eliberat fiind plasat la domiciliul său din strada Canonicul Bunea, nr. 6 şi predat patronului său, Ştefan Rusescu. La acest atelier de încălţăminte lucra şi sora lui Nicolae Ceauşescu, Niculina, care era căsătorită cu Ştefan Rusescu.

În ziua de 6 octombrie 1934 este din nou reţinut de Poliţia Socială, însă eliberat a doua zi. La 24 octombrie 1934, Ceauşescu a fost trimis de Prefectura Poliţiei Municipiului Bucureşti cu adresa nr. 126.704 către Legiunea de Jandarmi Olt, pentru a fi expediat la domicilul său din comuna Scorniceşti.

Doi ani de închisoare

Câteva luni mai târziu, în ziua de 9 martie 1935, Legiunea de Jandarmi Olt atrăgea atenţia Prefecturii Poliţiei Municipiului Bucureşti asupra lui Ceauşescu Nicolae, cel care ar fi trebuit să fie supravegheat pentru că asupra sa se descoperiseră manifeste cu propagandă comunistă. După câteva zile, la 28 martie 1935, un comisar ajutor din Prefectura Poliţiei Municipiului Bucureşti s-a deplasat la domiciliul acestuia din strada Şerban Vodă, nr. 15, însă, după ce a stat de vorbă cu sora acestuia – Niculina Ceauşescu, a concluzionat că tânărul ucenic cizmar Ceauşescu Nicolae nu mai locuia la acea adresă. În anii ’30, Ceauşescu Nicolae lucra ca ucenic cizmar la cumnatul său, Zamfir Rusu, zis „Ştefan Rusescu”, de meserie cizmar, soţul Niculinei Ceauşescu (în februarie 1940, acesta îşi avea atelierul în strada Şerban Vodă, nr. 11).

Ceauşescu Nicolae a fost condamnat la 5 iunie 1936 de către o instanţă militară braşoveană la 2 ani, 2.000 de lei amendă şi interdicţia de părăsirea a casei părinteşti. Alţi 18 membri UTCdR au fost condamnaţi în acelaşi proces[2]. Va fi depus la închisoarea Doftana (condusă de directorul Eugen Săvinescu) în vederea executării pedepsei[3]. Aici îi va întâlni pe viitorii conducători ai României după cel de-al II-lea război mondial: Gheorghe Gheorgiu-Dej, Constantin Pârvulescu, Dimităr Ganev, Vasile Luca, Emil Bodnăraş, Gheorghe Pintilie, Alexandru Drăghici, Chivu Stoica, Gheorghe Apostol, Alexandru Moghioroş etc.

„Stat multinaţional”

Începând cu ianuarie 1933, în principalele oraşe ale României s-a reinstaurat starea de asediu, astfel că diferitele delicte/infracţiuni comise împotriva liniştii publice se judecau de către instanţele militare. Aflată sub pericolul permanent al expansiunii puterii URSS, Siguranţa românească urmărea şi deschidea dosare de urmărire pe numele oricărui militant de stânga sau activist pe linie sindicală. În mare măsură, acţiunile autorităţilor împotriva membrilor PCdR au fost pe deplin justificate, deoarece acest partid trimis în ilegalitate încă din 1924 se afla în subordinea Komintern-ului şi milita pentru desfiinţarea graniţelor României şi declararea ei ca „stat multinaţional”. De asemenea, membrii PCdR erau în marea lor majoritate stipendiaţi de sovietici şi acţionau ca agenţi de influenţă/spioni pentru puterea de la răsărit.

După ce Consiliul de Război al Corpului 5 Armată l-a condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare corecţională pentru activitate comunistă (a executat pedeapsa la Închisoarea Centrală din Braşov, penitenciarul Doftana şi penitenciarul Văcăreşti) la data de 11 decembrie 1938, Direcţia Generală a Poliţiei îl predă pe Nicolae Ceauşescu Serviciului Poliţiei Sociale din Prefectura Poliţiei Municipiului Bucureşti în vederea plasării sale la domiciliul din strada Radu Vodă, nr. 1, unde locuia alături de sora sa Niculina şi soţul acesteia. A doua zi a fost plasat la domiciliul din strada Radu Vodă, nr. 1.

Descrierea unor documente din al doilea dosar:

Dosarul nr.2 – Ceauşescu Nicolae
Cel de-al doilea dosar conţine 157 de file şi are între coperte următoarele documente:

- o carte poştală trimisă de Nicolae Ceauşescu din închisoarea Doftana lui Aurel Cornăţeanu (1936);

Lenuta Ceausescu regina a muncii

- un raport al Siguranţei din 15 august 1939 referitor la o şedinţă a Centrului Cultural al Tineretului de pe lângă breslele textilă, pielărie şi încălţăminte, care a avut loc la sediul Breslei din Bucureşti, strada Uranus, nr. 138. La şedinţă a luat cuvântul şi tânărul comunist Ceauşescu Nicolae;

- un raport al Siguranţei din 14 august 1939 referitor la o manifestaţie comunistă care a avut loc la o serbare câmpenească a breslei lucrătorilor din industriile pielăriei şi încălţămintei. Serbarea s-a desfăşurat în data de 13 august 1939 pe stadionul Ministerului Muncii din Parcul Veseliei, la ea luând parte peste 1.000 de muncitori. În cadrul serbării a fost aleasă ca „Regină a Muncii” viitoarea soţie a lui Ceauşescu Nicolae – Elena Petrescu, muncitoare la fabrica „Jaquard” din Bucureşti;

- scrisoare deschisă semnată de Ion Angelo Pompilian din 23 februarie 1945 prin care acesta îşi anunţa demisia din UTCdR şi îl înştiinţa pe Nicolae Ceauşescu că nu mai are încredere în oamenii care conduceau la acea dată PCdR-ul şi UTCdR-ul;

- notă din 8 noiembrie 1944 întocmită de organele de Siguranţă privind starea de spirit din Bucureşti. În acest document este prezentată o manifestaţie care a avut loc în data de 7 noiembrie 1944 cu prilejul aniversării a 27 de ani de la Revoluţia rusă din 1917. La această manifestaţie la care au luat parte circa 40.000 de oameni, a luat cuvântul şi Ceauşescu Nicolae din partea UTCdR;

- articole de presă referitoare la procesul comuniştilor de la Braşov din 1936;

- un referat întocmit, probabil de către organele de Securitate, la 2 august 1950, în care se prezenta o biografie a lui Ceauşescu Nicolae până la anul 1948 şi care se încheia într-o notă critică la adresa membrului supleant al CC al PMR: „Înainte de 23 August 1944, a făcut politică de stânga, fiind închis împreună cu Tov. Gh. Gheorghiu Dej. În timp ce a fost Deputat, a venit foarte rar în judeţ şi nu a realizat nimic remarcabil. Tatăl său, Andruţa Ceauşescu, a fost primar şi scos ulterior fiind nepregătit politiceşte şi fiind beţiv. Este slab orator şi organizator”;

- copie de pe foaia de carceră a deţinutului Ceauşescu Nicolae din închisoarea Doftana (1937);

- diverse articole de presă din epocă;

- corespondenţă diversă purtată între mai multe instituţii din epocă: Penitenciarul Doftana, Parchetul Militar al Corpului 5 Armată, Penitenciarul Caransebeş, Postul de Jandarmi Scorniceşti din cadrul Companiei de Jandarmi Olt;

- ofertă de vânzare a uneltelor de cizmărie a deţinutului Ceauşescu Nicolae către administratorul penitenciarului Caransebeş (8 martie 1943). În anexa ofertei este prezentat un inventar cu sculele pe care Ceauşescu Nicolae le oferea spre vânzare statului: o masă de brad, un dulap, un cleşte de cuie, 2 rigle etc. Preţul cerut de Ceauşescu Nicolae pentru aceste scule: 5.925 lei;

- cerere a deţinutului Ceauşescu Nicolae adresată Primului procuror de pe lângă Curtea Marţială a Capitalei, prin care solicita eliberarea din penitenciarul Caransebeş în baza unui Înalt Decret Regal din 5 octombrie 1940;

- adresă din 13 august 1943 a Corpului detectivilor din Direcţia Generală a Poliţiei, prin care i se comunica colonelului Leoveanu Şerban – comandantul Lagărului de internaţi politici din Târgu-Jiu, că numitul Ceauşescu Nicolae va fi internat în acest loc de deţinere în baza ordinului ministrului Afacerilor Interne nr. 31050A/09.08.1943 (Ceauşescu trebuia să fie eliberat din penitenciar pentru că îi expirase pedeapsa, însă nu a fost pus imediat în libertate, ci a fost internat în lagăr; acelaşi procedeu îl vor folosi şi comuniştii în anii ’50 – ’60 cu deţinuţii politici cărora le expirase pedeapsa şi care în loc să fie puşi în libertate erau internaţi administrativ în colonii de muncă pe baza unui ordin MAI);

- discurs ţinut de Ceauşescu Nicolae la o întrunire a studenţilor democraţi din Facultatea de Drept – Universitatea din Bucureşti la data de 29 septembrie 1945;

- referate de cadre nedatate întocmite de organele de partid în anii ’50 pe numele lui Ceauşescu Nicolae.

Descrierea unor documente din cel de-al treilea dosar:

Dosarul nr.3 – Ceauşescu Nicolae

Cel de-al treilea dosar conţine 36 de file şi are între coperte următoarele documente:

- mandat de depunere emis pe numele lui Ceauşescu Nicolae la 31 ianuarie 1936 semnat de locotenent colonelul magistrat Arizianu Virgil din Consiliul de Război al Corpului 5 Armată;

- corespondenţă diversă purtată între diferite instituţii din epocă: Consiliul de Război al Corpului 5 Armată, Închisoarea Centrală Braşov, Închisoarea Doftana, Direcţiunea Penitenciarelor şi Institutelor de Prevenţie, Tribunalul Militar al Corpului 5 Armată;

- mandate de arestare ale Consiliul de Război al Corpului 5 Armată emise pe numele lui Ceauşescu Nicolae, datate 1936;

- copie de pe foaia de carceră a deţinutului Ceauşescu Nicolae din Închisoarea Centrală Braşov (1936);

- raport al gardienilor Mihai Gheorghe, P. Vasile şi M. Ilie din închisoarea Doftana în care semnalau faptul că „în dimineaţa zilei de 20 Februarie 1937, pe la orele 8, deţinutul Ceauşescu Nicolae a început să strige cuvinte insultătoare la adresa Dvstră. (comandantul închisorii Doftana – n.n.) şi pe noi făcându-ne călăi şi Bătăuşi spunând că nu ştim ce facem. Iar deţinutul Balog Ion, trecând prin faţa celulei lui şi spunând să nu mai stea la fereastră a început să provoace toată secţia şi să mă insulte cu cuvinte murdare că sunt călău şi nu ştiu ce fac, dând şi co bucată de geam în cap. Vă rog să binevoiţi a lua măsuri şi ai pedepsi fiind cei mai instigatori din secţie” (ortografia epocii);

- cerere de graţiere a deţinutului Ceauşescu Nicolae din 12 martie 1938 adresată Primului Preşedinte al Tribunalului Militar al Corpului V Armată Braşov (la acea dată Ceauşescu se afla încarcerat la Închisoarea Doftana).

Sperăm ca aceste documente să suscite un viu interes în rândul pasionaţilor de trecutul recent al României. Nu ştim nimic concret încă din tinereţea turbulentă a actualului preşedinte, dar probabil că istoria va consemna cândva „cele trebuincioase” (sic). Lectură plăcută şi, să nu uităm, la mulţi ani, iubit conducător!

Sursa: Arhivele Naționale ale României
--------------------------------------------------------------------------------
[1] Florica Dobre (coord.), Membrii CC al PCR 1945–1989. Dicţionar, CNSAS, Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 2004, pp. 140–141.

[2] Stelian Tănase, Clienţii lu’ Tanti Varvara. Istorii clandestine, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2005, p. 250.

[3] Închisoarea Doftana sau „Universitatea comuniştilor”, cum o denumea propaganda de partid, a fost condusă în a doua jumătate a anilor ’30 de către Eugen Săvinescu zis „Balaurul”, poreclit aşa datorită intransigenţei sale. Acesta va fi arestat după 23 august 1944 iar ulterior executat fără sentinţă de condamnare la moarte.
Sursa: Militia Spirituala

©Atentie! Textele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor şi pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală se pedepseşte conform Codului Penal.

Nicolae Ceauşescu a luat o decizie curajoasă în anii '70: a renunţat la tehnologia sovietică de construire a centralei nucleare româneşti, în favoarea celei canadiene. Soluţia aleasă se poate dovedi inspirată în cazul unui cutremur care va afecta sudul Dobrogei.

2011-03-15T19:57:00.006+02:00

Nicolae Ceausescu a luat o decizie curajoasă în anii '70: a renunţat la tehnologia sovietică de construire a centralei nucleare româneşti, în favoarea celei canadiene. Soluţia aleasă se poate dovedi inspirată în cazul unui cutremur care va afecta sudul Dobrogei.
Când a hotărât că România trebuie să producă energie nucleară, Ceauşescu era aproape obligat să folosească tehnologie sovietică. De altfel, în mai 1970, un acord pentru construirea unei centrale nucleare bazate pe tehnologie rusească s-a semnat între România şi URSS. Acesta prevedea amplasarea unor reactoare de 1.000 MW pe râul Olt, în apropierea localităţii Strejeşti. Între timp însă, regi-mul comunist negociază şi cu experţii canadieni, care dezvoltaseră un reactor propriu, în 1962, folosind o metodă diferită atât de cea sovietică, cât şi de cea americană, la modă atunci. Ceauşescu preferă tehnologia canadiană, astfel că la începutul anului 1979 se încheie contractul între ROMENERGO şi AECL (Atomic Energy of Canada Ltd.) pentru preluarea licenţei sistemului CANDU, proiectarea şi pro-curarea echipamentelor specifice părţii nucleare a Unităţii 1 de la Cernavodă. Amplasamentul iniţial a fost schimbat, la sugestia experţilor, care au realizat mai multe studii privind riscul seismic.

Mai mult decât suficient

Tehnologia CANDU, folosită de canadieni, este superioară celei sovietice, din punct de vedere al siguranţei. Acest lucru este afir-mat nu numai de specialişti, ci chiar de experienţa tragică a Cernobîlului. Reprezentanţii Societăţii Naţionale Nuclearelectrica, operatorul Centralei Nuclear-electrice Cernavodă (CNE), spun că centrala poate rezista la cutremure de până la 8 grade pe scara Richter, în condiţiile în care în România se aşteaptă cutremure cu magnitudine maximă de 7,5 grade. Peste 8 grade, nu numai centrala nucleară ar fi în pericol, ci şi barajele de acumulare din ţară. Dacă un cutremur important loveşte reactoarele, acestea sunt proiectate să se oprească. Apoi urmează o serie de procedee tehnologice menite să răcească miezul acestora.
Sicriul din beton
În cazul în care are loc un seism, centrala se opreşte în condiţii de securitate nucleară, adică se opreşte reactorul, se răceşte zona activă şi sunt monitorizaţi parametrii de securitate nucleară. CNE are din construcţie şi un sistem de protecţie special: o anvelopă de protecţie, realizată din beton precomprimat, cu o grosime de aproximativ un metru, care împiedică scurgerea în atmosferă a produselor radioactive în cazul unei avarii. Dacă la Cernobîl ar fi existat un astfel de sistem, numărul victimelor ar fi fost substanţial mai mic.
Opoziţia ecologiştilor

Foto: ovidiu-nicolaeceausescu.blogspot.com

În ciuda asigurărilor date de SNN, reprezentanţii celebrei organizaţii ecologiste Greenpeace cer renunţarea la tehnologia CANDU. „Reactoarele de la Cernavodă nu respectă standardele moderne. Deoarece reactoarele CANDU 6 au acelaşi design precum cele de la Cernobîl, autorităţile de reglementare din Germania şi Statele Unite nu ar fi de acord niciodată cu construirea lor", a declarat Jan Haverkamp, specialist în energie nucleară al Greenpeace Europa în 2009, într-o conferinţă de presă. Acesta a precizat că centrala este expusă la riscuri în cazul atacurilor teroriste şi al cutremurelor. România nu va renunţa însă la tehnologia CANDU, pentru că alt tip de reactor necesită tehnologie cu uraniu îmbogăţit, pe care România nu îl produce.
Sursa: romania libera
©Atentie! Textele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor şi pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală se pedepseşte conform Codului Penal.

Lovitura de stat 1989 - Claude Karnoouh: Agentiile straine de spionaj implicate in prabusirea lui Ceausescu s-a realizat printr-o lovitura de stat mosita cu ajutor din URSS

2011-03-15T09:43:00.002+02:00

Ion Iliescu il aplauda pe Nicolae Ceausescu in 1966

Între Ceauşescu la momentul decembrie '89 şi Robespierre se poate face o paralelă extrem de interesantă, prezentată de antropologului Claude Karnoouh în articolul "Un Thermidor ŕ la roumaine!".

"Ceauşescu s-a găsit pus într-o situaţie similară cu aceea a lui Robespierre, care, adulat de gloatele pariziene (citeşte adunările populare de după al XIV-lea Congres) şi lăudat de cei mai apropiaţi prieteni în timpul serbărilor Fiinţei supreme, a trebuit, două luni mai târziu, să fie trădat de cei care în ajun îl tămâiaseră cu sârg, insultat şi aproape doborât cu pietre de aceleaşi gloate, în drumul său spre eşafod", scrie Karnoouh, sugerând că revoluţia populară decembristă a fost îmbinată cu o lovitură de stat, din interiorul partidului.

Claude Karnoouh

Un Thermidor à la roumaine

CLAUDE KARNOOUH

O serie de articole care, fara precautii, dezvaluie faptul ca prabusirea comunismului s-a realizat printr-o lovitura de stat mosita cu ajutor din URSS (cf. ultimului numar, din 21 octombrie 2009: „Agentiile straine de spionaj implicate in prabusirea lui Ceausescu”).

Cum oamenii din Timisoara, in majoritatea lor ortodoxisti si nationalisti, s-au ridicat umar langa umar sa apere un pastor calvin maghiar?!… Era (este si azi) din pacate imposibil, iar suita evenimentelor petrecute in martie 1990 in Transilvania, in special la Targu-Mures, a demonstrat-o fara alte iluzii.
In spatiul a trei emisiuni „Vent d’est et informations syndicales” [„Vantul de la Est si stiri sindicale”] ale „Radio libertaire”, difuzate in zilele de 24 si 30 decembrie si 7 ianuarie 1990, facusem o analiza a evenimentelor din Romania in termeni de complot – opunandu-ma vulgatei mediatice de moment care-i tot dadea inainte cu „revolutia populara”. Astazi, numeroase articole din presa romana (1), franceza si internationala, in special doua texte aparute in „Le Nouvel Observateur” (2), confirma teoria complotului si se nu mai contenesc sa-i masoare adancimile, asa incat am ajuns sa vorbim de „revolutia populara” din Romania ca de un adevarat Thermidor.

Daca stenograma sedintei tinute in seara de duminica, 17 decembrie 1989 de Biroul Executiv al Comitetului Central (in ajunul vizitei lui Ceausescu la Teheran), publicata in „Romania libera” si in „Le Nouvel Observateur”, se dovedeste autentica, nimeni nu mai poate evita interpretarea evenimentelor de atunci in termenii unei lovituri de stat.

Nina si Ion Iliescu invitati de Ceausescu 1966

Aceasta stenograma arata ca seful statului si al partidului ii mustra violent pe ministrul de Interne (Postelnicu), pe ministrul Apararii (generalul Milea, care va fi executat in noaptea de joi spre vineri, 22 decembrie) si pe seful Securitatii (generalul Vlad) fiindca nu-i dusesera la indeplinire ordinele in cazul Timisoara.

Mai exact, Ceausescu ii acuza ca nu concentrasera soldati adevarati si securisti in centrul orasului rasculat, in locul celor cateva detasamente de interventie dotate cu bastoane si gloante oarbe, asa incat masacrul din duminica 17 decembrie seamana mai degraba cu un montaj mediatic abil, orchestrat de agentiile de presa si de posturile de radio iugoslave, maghiare si sovietice (specializate in difuzarea mesajelor alarmante). Iar cadavrele afisate pe ecranele televiziunilor din intreaga lume sau in paginile publicatiilor nu erau decat niste corpuri sustrase din camera de autopsie ori dezgropate din groapa comuna a unui spital si aranjate frumos pe panza alba (3). Sa nu uitam declaratiile lui B. Kouchner si cele ale responsabililor organizatiilor umanitare, care se amestecau si ele in chestia numarului de victime, aratand ca schimbarea de regim nu se intamplase fara pierderi. Pe scurt: daca se numarasera 4 800 de morti la Timisoara, trebuia sa le fie adaugate alte 25-30 000 de raniti! Nu se mai punea deci problema unei revolutii populare, ci a unui razboi civil intre factiunie militare posesoare ale artileriei grele si ale fortelor aeriene… Nimic din toate acestea insa. In 22 si 23 decembrie 1989, telegramele agentiei Tass semnalau lupte cu armament greu langa Brasov; in timp ce jurnalistul de la „Le Monde” facea bilantul mortilor, el a numarat 61 de morti (civili, soldati si securisti) si 120 de raniti; la Cluj erau 20 de morti, niciun mort la Iasi, Targu-Mures, Ploiesti si Pitesti.

La Bucuresti, nimeni n-a zarit la televizor pe vreunul dintre faimosii pretorieni ai regimului sau armamentul lor apocaliptic. In schimb, s-au ghicit ici colo cate un tragator singuratic, scuipand cateva gloante, si lumea a strigat: „uite Armata, uite militienii, uite civilii antrenati cum ne secera!” …in vreme ce insii de pe strada treceau fara probleme ori se holbau la asa-zisele gloante ca la fantani arteziene. In doua zile, regimul omnipotent, sustinut si protejat de o armata asa-zis uriasa de pretorieni si de o politie politica feroce, a cazut ca un castel de carti de joc. (Numai ca, nu demonizand era Ceausescu vom ajunge intr-o zi s-o intelegem.)

Exista si alte elemente care pledeaza in favoarea loviturii de stat. Iata inca unul: in filmul (prezentat la FR3) uneia dintre primele sedinte ale Consiliului Frontului Salvarii Nationale, il descoperim, alaturi de seful sau, Ion Iliescu si de primul ministru P. Roman, pe generalul Ardeleanu (sef al trupelor antitero din Securitate) si pe inginerul Voicu (specialist insarcinat in cadrul Securitatii cu protejarea imobilelor si a subteranelor Comitetului Central si a Palatului prezidential). Un indiciu inca si mai frapant este fuga solitara a sefului statului si a sotiei acestuia. Daca ar fi fost un razboi civil intre o factiune a armatei, populatie si Securitate, seful statului n-ar fi fugit singur, abandonat de acoliti, intr-un elicopter al fortelor aeriene (nici macar intr-unul al Securitatii…) pentru a ateriza la 40 de kilometri de Bucuresti si a fi arestat pe loc. Un razboi civil arata altfel (v. asedierea orasului Panama City de catre parasutistii americani sau bombardamentele din Beirut). In Romania, n-a fost cazul.

Inca o dovada, si n-am pretentia ca le-am epuizat pe toate, e cronologia zilei de vineri 22 decembrie 1989, zi incheiata cu fuga lui Ceausescu. La orele 11.50, seful statului fuge cu elicopterul, iar un sfert de ora mai tarziu, P. Roman, insotit de un grup de studenti, patrunde in cladirea Comitetului Central, considerat pana atunci o fortareata a Partidului si a Securitatii. Intre timp, Iliescu sosea la Radio-Televiziune, unde poetul Mircea Dinescu anunta caderea comunismului si fuga „tiranului”. Ciudata sincronizare pentru ipoteza unui razboi civil… Si inca: disidentii intrati azi in Frontul Salvarii Nationale (fie ei fosti capi comunisti, fie intelectuali) erau, in ultimii ani ai regimului, supravegheati indeaproape si permanent de Securitate: zi si noapte politisti in civil, echipati cu talky-walky-uri se plimbau pe langa domiciliile lor, interziceau accesul vizitatorilor si urmareau cel mai mic pas al locatarilor. Daca era razboi civil, n-am inteles de ce disidentii n-au fost executati, o data pentru razbunare si, in al doilea rand, pentru a obstacula instalarea puterii viitoare prin suprimarea elitelor sale politice si culturale. Or, ca prin farmec, imediat dupa anuntarea caderii lui Ceausescu, securistii care ii pazeau pe disidenti s-au evaporat, spre marea surpriza a prizonierilor. Interviurile date de pastorul Tökes (4) si de Dan Petrescu (5) sunt exemplare in acest sens: dupa anuntarea caderii sefului statului la radio, amandoi se asteptau sa fie imediat executati.

O analiza a background-ului fondarii Consiliului FSN ofera un nou indiciu, a carui pertinenta a fost subevaluata de presa occidentala, chiar daca autoritatilor romane persista in a considera FSN o „emanatie” spontana. Insa o cunoastere precisa a celor intamplate cu putin inainte de caderea regimului va aduce noi informatii in favoarea teoriei loviturii de stat si va pune in alta lumina relatia dintre realegerea triumfala a lui Ceausescu la Congresul al XIV-lea al PCR (tinut intre 22 si 23 noiembrie 1989) si prabusirea regimului o luna mai tarziu. In numarul din 22 septembrie 1989, revista „Lupta”, publicatie a emigratilor romani in Franta, tiparea un memoriu intitulat „Poporul roman e in greva generala”, semnat de un oarecare „Front al Salvarii Nationale” (6), material care, cu o luna inainte fusese citit la postul de radio „Radio Europa libera” din München. Textul avansa o critica a situatiei din Romania in spiritul unui comunism reformist, dezavuand deriva hipernationalista, izolationismul si incapacitatea administrarii economice si sociale a tarii. In concluzie, memoriul deplangea fragilitatea rezistentei populare romanesti, atomizarea societatii si solutia grevei implicite.

In conditiile slabei coalizari sociale din Romania, schimbarea de regim ar fi implicat un complot ramificat care, pentru a reusi fara probleme, trebuia sa antreneze o retea de complicitati extinsa pana la instantele superioare ale statului, ale Armatei si Securitatii. Dovada: sorgintea politica a figurilor dominante ale Consiliului FSN. Toti acesti indivizi mancasera, mai mult sau mai putin, la masa puterii in timpul regimului ceausist. Sigur, Iliescu statea pe tusa din 1971, dar Brucan (fost ambasador in SUA), Celac (fost diplomat si interpret personal al lui Ceausescu), Mazilu (fost reprezentant la ONU), Militaru (fost colonel de Securitate, condamnat la moarte in 1980 pentru spionaj si salvat de interventia sovieticilor) sau Roman (fiul unuia dintre fondatorii Securitatii, in 1948) n-au abandonat corabia decat in ultima clipa…

Toti acesti mandri voluntari ai Salvarii Nationale acordasera credit deplin si participasera la punerea in practica a programului PCR din 1965 pana in 1989: industrializare si urbanizare fortata, autosuficienta statala, identitate nationala expusa pana la caricatura intr-un proces de mitologizare etnografica si istorica. Intre 1964 si 1975, acest program s-a bucurat de succesul si legitimarea populara, mai ales dupa ce N. Ceausescu proclamase, la sfarsitul lui august 1968, refuzul Romaniei de a participa la invadarea Cehoslovaciei, alaturi de armatele Pactului de la Varsovia. Prin aceasta decizie, Ceausescu a castigat increderea mai multor membri ai elitelor nationaliste, proaspat scapati din inchisori in 1962, si a motivat intrarea multor tineri intelectuali in Partid. Mai mult inca: declaratia de independenta a lui Ceausescu, apreciata de tarile occidentale, a permis redresarea coeziunii nationale – pierdute in timpul comunismului pro-sovietic al lui Gheorghiu-Dej (mort in 1964).

Programul ceausist a intrunit adeziunea intelectualilor numai pana in 1972-1973, cand partidul a transmis informatia ca independenta in politica externa nu antreneaza si autonomia grupurilor sociale care ar dori desprinderea de ochiul vigilent al Partidului. Divortul intereselor ireconciliabile dintre Partid si intelectuali s-a intamplat odata cu expulzarea din tara a scriitorului Paul Goma (semnatar al Chartei 77); totusi, disidentii intelectuali n-au fost niciodata decat niste voci solitare, fara sustinere populara.

Intre 1964 si a doua criza a petrolului de la finele anilor 1970, abundentele credite occidentale au permis industrializarea chiar intr-un regim de salarizare scazut, mentinand promovarea sociala si un nivel de viata acceptabil pentru o populatie care facuse inainte experienta saraciei severe. In momentul scadentei, cand bolovanul datoriei economice devenise prea greu si apasa asupra politicii interne, guvernarea Ceausescu a hotarat rambursarea datoriilor externe pentru a-si pastra independenta pe plan international, cu pretul unor restrictii draconice care au dus la pauperizarea absouta a intregii populatii, inclusiv a membrilor de partid (in jur de 3,8 milioane de insi).

Totusi, marile greve muncitoresti, cea a minerilor din Valea Jiului, din 1977, si cea a muncitorilor de la Brasov, din 1987, n-au fost reprimate cu arme de foc. Dupa ce devastasera sediile Partidului, muncitorii s-au vazut intampinati doar de soldati cu bastoane si tunuri de apa. Au fost arestate cateva capetenii sau cateva pretinse capetenii (s-a afirmat, fara probe formale, ca unii disparusera (7)) – au fost demisi responsabilii locali ai Partidului si parca un ministru, au fost relativ umplute rafturile magazinelor si, ce credeti?, situatia si-a regasit normalitatea ambigua de la inceput. Iata de ce cazul Timisoara surprinde – e evident ca acolo n-a fost vorba de o manifestatie muncitoreasca, ci de ceva mult mai obscur, pregatit dinainte. Asupra acestui punct, concluziile unor jurnalisti occidentali si acuzatiile aduse de Ceausescu membrilor Biroului Executiv ai Partidului, responsabili cu mentinerea ordinii, sunt in perfect acord.

Dupa ancheta, primii credeau ca se putea afirma ca mici grupuri de provocatori au distrus sediile Partidului ori magazinele (cu rafturile goale, de altfel) si ca au atacat soldati si ofiteri ai Armatei. In timpul procesului sau, Ceausescu n-a facut decat sa reitereze, impotriva acuzatiilor ce i se aduceau, teoria provocarii. Toate informatiile vehiculate prin ziare, de stanga sau de dreapta, converg asupra absentei implicarii clasei muncitoare in evenimentele care au premers si succedat caderii regimului Ceausescu. Cei mai angajati in ofensiva de agitare populara au fost studentii, segment destul de putin numeros in Romania de atunci, din pricina concursurilor dure de admitere in Universitate.

Sa chestionam putin si aparentul triumf al lui Ceausescu la cel de-al XIV-lea Congres al PCR. Se cunoaste bucataria interna a acestor congrese unanimiste, unde totul era reglat dinainte, totusi unele informatii pe care le receptasem in Ungaria, in octombrie 1989, lasau sa transpara o anumita nervozitate a bazei in timpul reuniunilor preparatorii. Se spunea, in mediile informate din Budapesta, si ca anume militanti organizati in celule de actiune s-ar opune realegerii lui Ceausescu in postul de secretar general al Partidului. In fine, de cateva luni, in mediile intelectuale din Bucuresti, Ion Iliescu circula ca varianta de succesor al lui Ceausescu.

Totusi nici un accident n-a survenit in timpul plenarelor. Congresul punea accent pe independenta Romaniei, obtinuta prin achitarea datoriei externe si prin sacrificiile necesare „apararii si inaltarii pe cele mai inalte culmi a cuceririlor socialiste”. In tot acest timp, lumea politica occidentala, de la Est la Vest, blama la unison strategiile ceausiste de rationalizare a hranei, de urbanizare distructiva si de control politienesc permanent. Telegrama de felicitare trimisa de Gorbaciov in deschiderea Congresului suna mai mult ca o porunca de schimbare (insultatoare pentru Ceausescu) decat ca un mesaj de solidaritate intre vechi capi ai lumii comuniste. Raspunsul dat de Ceausescu, la inchiderea Congresului, aducea aminte sefului sovietic ca din actul de dezavuare a pactul germano-sovietic in ce priveste Polonia si Tarile Baltice fusesera omise injustitiile comise in cazul Basarabiei si Bucovinei de Nord, smulse din teritoriul Romaniei Mari. Secretarul general al Partidului Comunist Roman folosea iar argumentele nationaliste cu care, pana atunci, persuadase mare parte din populatie.

Or, mai multe indicii aratau ca membri de prim rang ai Consiliului FSN intretineau relatii stranse cu sovieticii (8), dar si cu americanii, lucru care, dupa conferinta de la Malta, nu e lipsit de semnificatie. Ion Iliescu, numarul 1 in FSN, e prezentat ca un vechi prieten al lui Gorbaciov; Burcan, no. 2, tocmai se intorcea dintr-o calatorie de studii in SUA, in septembrie 1989, iar in octombrie pleca deja intr-un voiaj de documentare „stiintifica” la Moscova; Militaru, no. 3, fusese salvat de la moarte de sovietici; Bogdan (fost diplomat, rapus de un atac cardiac) se intorsese in octombrie 1989 din SUA, unde locuiau cele doua fiice ale sale. In aceste conditii, pare din ce in ce mai plauzibil ca apelul ceausist la reintegrarea Basarabiei in Romania sa fi jucat un rol de detonator, de declansare a sinergiei intre complotistii romani si cei sovietici (mai ales sovietici, fiindca chestiunea Basarabiei nu e pentru ei negociabila fara a pune in cauza unitatea intregii Uniuni Sovietice).

In absenta unei miscari serioase de opozitie populara, se impunea gasirea altor solutii de demitere a unei puteri incapabile sa se schimbe prin ea insasi: spre deosebire de celelalte tari din Est (cu exceptia Albaniei (9)), pe teritoriul Romaniei nu s-au mai aflat trupe si consilieri sovietici din 1958, iar agentii sovietici care operasera in structurile interne ale Securitatii au fost vanati apoi fara mila, mai bine de douazeci de ani. Cu toate acestea, legaturile cu Moscova n-au fost niciodata complet sistate; serviciile romanesti de spionaj au fost deseori acuzate in presa occidentala (ca si in memoriile lui Pacepa (10)) ca trudesc pentru stapanul de la Moscova, iar intalnirile intre statele majore ale armatelor Pactului de la Varsovia le permiteau inaltilor ofiteri romani sa intre in legatura cu omologii lor sovietici, bulgari sau unguri.

Trebuia doar gasit (sau inventat) un pretext… Dar adevarul cap-coada n-o sa-l aflam prea curand – un mister adanc invaluie evenimentele de la Timisoara sau mitingul de la Bucuresti din 21 decembrie 1989 (considerat de toti observatorii o greseala politica), cand multimea adunata si controlata de Securitate a inceput sa-l huiduie pe Ceausescu… Niciuna dintre informatiile pe care le detinem in prezent nu permite descifrarea relatiei dintre mica manifestatie de sustinere a pastorului Tökes si multimea de treizeci de mii de persoane care manifesta in 16 decembrie 1989, cand cateva elemente „abtiguite” (conform „Le Point”, nr. 1-7 ianuarie 1990) au sarit sa provoace trupele neinarmate ale Armatei sau ale Securitatii (cf. „Le Nouvel Observateur”, 11-17 ianuarie 1990). Iata de ce au trebuit executati seful de stat si consoarta sa: fiindca, in ciuda rigiditatii limbii de lemn ceausiste, denuntarea unui complot din interior, cu ajutorul puterilor straine, chiar huiduita in timpul discursului televizat in seara zilei de miercuri, 20 decembrie 1989, putea sa induca o tensiune dramatica reala (11).

Ceausescu s-a gasit pus intr-o situatie similara cu aceea a lui Robespierre, care, adulat de gloatele pariziene (citeste adunarile populare de dupa al XIV-lea Congres) si laudat de cei mai apropiati prieteni in timpul serbarilor Fiintei supreme, a trebuit, doua luni mai tarziu, sa fie tradat de cei care in ajun il tamaiasera cu sarg, insultat si aproape doborat cu pietre de aceleasi gloate, in drumul sau spre esafod.

Certificatul de nastere ambiguu al noii puteri politice – iesite dintr-o lovitura de stat si dintr-o revolta populara regizata – o fragilizeaza si o supune atacurilor continue a curentelor ultra-reactionare ale emigratiei romanesti (revenita in tara pentru a ajuta si a face sa renasca vechile partide politice) si furiei vindicative a multimii – cu atat mai inexplicabil-feroce, azi, impotriva vechilor comunisti, cu cat pana acum nu-si demonstrase, spre deosebire de alte tari din Est, decat puterea de a indura la infinit si servilismul fara pereche. Or, scurtand trecutul precomunist al Romaniei, constat, fara surpriza, ca inclinatiile spre democratie lipsesc. Din 1937, democratia (chiar una formala) a fost cvasi-suspendata in Romania; de la dictatura regala pana in 1940, de la dictatura Garzii de Fier fasciste pana in 1941 si de la dictatura maresalului Antonescu, aliat fidel al Germaniei naziste, pana in 1944 (minus intervalul august 1944-decembrie 1948, aflat sub control sovietic), poporul roman n-a avut timp sa invete decat cum se face dictatura.

Astazi, in absenta unei clase muncitoare unite, dar in prezenta diverselor factiuni politice emergente si a problemelor cvasi-insolubile ridicate de contencios si de resentimentele minoritatilor nationale, e dificil de intrezarit viitorul imediat al Romaniei. In ciuda abuzurilor inevitabile (o confuzie intre soldati din trupe diferite a provocat totusi moartea si ranirea unor civili (12)), maiestria acestei lovituri de stat a fost aceea a de a nutri imaginea unei revolutii populare si a unui masacru de proportii. Totusi, daca tot s-a proclamat victoria unei revolutii populare cu pretul unui imens sacrificiu uman (in interiorul caruia zac grelele compromisuri din trecut), poporului nu-i mai ramane decat sa se lase convins si sa-si ceara, pe drept, dividendele…

Din informatiile vehiculate de echipele de actiune umanitara transpare insa ideea instalarii unei dictaturi militare, dat fiind ca, alaturi de popor, armata, aureolata de victoria impotriva „teroristilor”, ramane singura institutie coerenta si organizata, capabila sa induca ordine, sa mentina in functiune sistemul industrial (13) si sa aplaneze o posibila revolta a plebei impotriva unei puteri politice fara legitimitate reala.

Claude Karnoouh,

Paris, 16 ianuarie 1990.

Paris 21 mai 1990.

P.S.: Chiar daca l-am republicat dupa alegeri, nu cred ca pertinenta acestui text a scazut. Trebuie sa mai adaug doar ca, alegandu-l pe Iliescu, romanii si-au manifestat atasamentul pentru o forta comunista care a atenuat constrangerile radicale din timpul regimului Ceausescu, mentinandu-i insa fundamentele nationaliste (v. maniera in care FSN a patronat degradarea relatiilor dintre romani si maghiari) si garantand un control riguros al economiei de piata. Nu e mai putin adevarat ca lovitura de stat a permis fostei administratii a PCR, Securitatii si Armatei sa conserve parghiile puterii, cu atat mai mult cu cat tocmai si-au redobandit legitimitatea, gratie unor alegeri mai mult sau mai putin democratice. In timp ce toate regimurile comuniste din Europa de Est au fost debarcate in favoarea partidelor conservatoare din punct de vedere politic si liberale din punct de vedere economic, Romania a ales sa stea de-o parte.

Paris 21 mai 1990.
Traducere din franceza de Teodora Dumitru
Note :

(1) „Romania libera”, 10 ianuarie 1990.

(2) Guy Sitbon, „La télé m’a menti” [„Televiziunea m-a mintit”], in „Le Nouvel Observateur”, 11- 17 ianuarie 1990; Jean-Paul Mari, „La dernière colère de Ceausescu” [„Ultimul zvacnet al lui Ceausescu”], ibidem.

(3) Vezi fotografiile publicate in „Le Point”, 1-7 ianuarie 1990.

(4) „Libération”, 5 ianuarie 1990.

(5) „Le Monde”, 2 ianuarie 1990.

(6) „Lupta”, nr. 128, 22 septembrie 1989, Paris.

(7) Jurnalistul B. Poulet l-a gasit sanatos pe Paraschiv (muncitor fondator al unui sindicat liber) – s-a dedus ca disparuse doar fiindca nu mai raspundea la apeluri telefonice internationale!

(8) In acest sens, a se considera ca un plus de pertinenta calatoria la Budapesta, opt zile inainte de caderea regimului ceausist, a trei dintre cei mai inalti responsabili ai Armatei: generalul Chitac, responsabil in cazul unui razboi chimic, astazi ministru de Interne, generalul Stanculescu, Seful Statului Major al Armatei, astazi ministru al Apararii, si generalul Milea, ministru al Apararii, „sinucis” in timpul loviturii de stat (?!).

(9) Trebuie mentionat aici foarte interesantul articol al lui Francis Cornu, aparut in cotidianul „Le Monde”, miercuri, 17 ianuarie 1990, unde, vorbind despre Albania, traseaza schema unei tulburari politice bazate pe o lovitura de stat venita din interiorul partidului comunist, in urma unei crize economice, si adauga: „ – o strategie incercata si in Romania”. Surprinzator!

(10) General Ion Pacepa, „Orizonturi rosii”, Paris, 1987.

(11) „Romania libera”, joi, 21 decembrie 1989: „Nu e o intamplare faptul ca la postul de radio de la Budapesta si posturile de radio ale celorlalte tari au declansat, in timpul acestor actiuni antinationale si teroriste, o campanie nerusinata de defaimare si minciuna impotriva tarii noastre”. Astazi multi stiu ca ceea ce se transmitea era purul adevar.

(12) „International Herald Tribune”, vineri, 5 ianuarie 1990: „Mai multe informatii venite din diverse surse sugereaza ca mai multe persoane au fost ucise de soldati surescitati nervos si prost antrenati”, Celestine Bohlen, „Spice From the Bucharest Rumor Mill”.

(13) De sase ani, in timpul guvernarii ceausiste incepuse deja militarizarea departamentelor de conducere a celor mai mari intreprinderi si a celor mai sensibile circumscriptii administrative.
Sursa:Le blog de Claude K
©Atentie! Textele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor şi pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală se pedepseşte conform Codului Penal.

Căpitanul Eugen Anghel l-a scos pe Valentin Ceauşescu din Bucureşti, pentru ca acesta să nu fie linşat de populaţia revoltată. Valentin Ceauşescu nu ştia în acele momente că părinţii săi fuseseră executaţi şi credea că va avea loc o judecată corectă.

2011-03-15T01:42:00.000+02:00

Capitanul (r) Eugen Anghel

Şeful Cercului Militar a avut misiunea de a apăra două dintre „comorile" fostului dictator: pe Valentin şi uzina de diamante. În decembrie 1989, căpitanul Eugen Anghel l-a scos pe Valentin Ceauşescu din Bucureşti, pentru ca acesta să nu fie linşat de populaţia revoltată.

La 20 de ani de la Revoluţie, colonelul în rezervă Eugen Anghel povesteşte cu lux de amănunte despre cele mai importante misiuni pe care le-a avut de îndeplinit în cariera sa
În decembrie 89, era proaspăt căpitan, abia ieşit de pe băncile Academiei Militare. „Pe 23 decembrie, la ora 5.00 dimineaţa, am primit ordin de la Bucureşti să plecăm spre capitală cu Regimentul 282 Mecanizate Unirea Principatelor Focşani. Odată ajunşi, am preluat paza Ministerului Apărării, acolo unde se aflau liderii Frontului Salvării Naţionale. A fost o primă misiune importantă", îşi aminteşte colonelul Anghel.

Marea provocare avea însă să vină două zile mai târziu, în contextul capturării cuplului Ceauşescu şi al procesului desfăşurat în faţa tribunalului ad-hoc.

Ţara era în fierbere şi militarul focşănean a trebuit să fie scut pentru unul din fii dictatorului împuşcat de Crăciun. „Pe 25 decembrie am primit un nou ordin, acela de a-l duce în siguranţă în afara Bucureştiului pe Valentin Ceauşescu. L-am luat de la Ministerul Apărăii şi am plecat cu un transportator de cercetare spre Domneşti, o comună aflată la câţiva kilometri de Bucureşti. Acolo se afla o unitate militară unde erau arestaţi toţi membrii Comitetului Central al PCR", spune col. (r), Eugen Anghel.

Drumul spre Domneşti a fost prilej pentru tânărul căpitan să poarte o lungă discuţie cu Valentin Ceauşescu.

Valentin susţinea nevinovăţia lui Nicu

Ion Iliescu impreuna cu Nicolae Ceausescu 1966

„Drumul, care în mod nomal trebuia să dureze mai puţin de o oră, s-a dus la peste trei ore. A trebuit să ocolim zonele fierbinţi din Bucureşti pentru ca lumea să nu-l vadă pe Valentin Ceauşescu. Altfel, eram linşaţi cu toţii. Era greu să-i mai controlezi pe oameni în acele momente", povesteşte colonelul.

Valentin Ceauşescu nu ştia în acele momente că părinţii săi fuseseră executaţi şi credea că va avea loc o judecată corectă. I-a spus căpitanului Anghel că fratele său nu ar fi capabil de atrocităţi.

Valentin Ceauşescu a susţinut atunci, în faţa militarilor din escortă, că mişcările care duseseră la căderea regimului nu erau altceva decât o mascaradă. „L-am întrebat dacă este adevărat că Nicu Ceauşescu, fratele său mai mare, ordonase la Sibiu să se tragă în oameni. El mi-a spus că Nicu are multe defecte şi că poate fi bănuit de aproape orice lucru, dar nu de genocid pentru că nu este un om rău".
A păzit uzina de diamante sintetice din Bucureşti

Valentin Ceausescu martie 1949

Pe 31 decembrie 1989, Eugen Anghel avea să primească o nouă misiune, care privea unul dintre obiectivele strategice ale României la acea oră: paza, alături de un contingent de militari, a fabricii de diamante sintetice.

Uzina se afla în cartierul Drumul Taberei, aproape de cinematograful Favorit. „Nimeni nu ştia de acea fabrică. Toţi care lucrau acolo erau securişti. Cei care păzeau până atunci fabrica, aveau pistolete Carpaţi cu încărcătoare de câte şase gloanţe. Era greu să se apere de grupurile de terorişti. Generalul de securitate care era şeful acelei fabrici ne-a deschis seiful şi ne-a arătat produsele finite. Ne-a spus că în fecare an, Ceauşescu avea profit de câteva sute de milioane de dolari", povesteşte Anghel.

Al treilea producător de diamante sintetice din lume la acea vreme şi singura cu acest profil din sud estul-Europei, fabrica Rami Dacia este astăzi în faliment.

Valentin Ceauşescu neagă vânzarea finalei cu AC Milan

Elena si Nicu Ceausescu

Susţinător al echipei de fotbal Steaua Bucureşti, mezinul familiei Ceauşescu a contestat, chiar şi în focurile revoluţiei, zvonurile potrivit cărora tatăl său ar fi urmat să primească bani pentru un "blat" în finala din 1989 cu Milan şi pierdută cu 0-4 de bucureşteni. "Ceauşescu mi-a spus că ştia de zvonurile cum că tatăl său luase bani buni pentru ca Steaua să trântească meciul. A spus, totuşi, că AC Milan era prea puternică la acea vreme şi până s-a aşezat el pe scaun în tribuna oficială scorul era deja de 2-0 pentru italieni. Vali Ceauşescu este respectat de toţi steliştii. A făcut multe lucruri bune pentru Lăcătuş şi compania", conchide col. (r) Eugen Anghel

©Atentie! Textele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor şi pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală se pedepseşte conform Codului Penal.

EXCLUSIV VEZI corespondenţa dintre Nicolae Ceauşescu şi Muammar Gaddafi, telegrame si scrisori. Primul lider al lumii arabe care a trimis salutări noului regim instaurat la Bucureşti, printr-un emisar prezidenţial, a fost nimeni altul decât colonelul Muammar Gaddafi. Da, Ceausescu imi da dreptate pe nevasta lui Gaddafi o cheama Zsofia Farkas, adica unguroaica! Vezi scrisoarea din 1985.

2011-03-08T03:17:00.016+02:00

Foto: ovidiu-nicolaeceausescu.blogspot.com

În decembrie 1973, Orientul Mijlociu fierbea: cu două luni în urmă, Siria şi Egiptul atacaseră Israelul, iar forţele israeliene traversaseră Canalul Suez. În spatele celor două tabere se aflau, ca de obicei, Uniunea Sovietică şi SUA.

Ceausescu ii scrie lui Gaddafi -16
octombrie 1979

Într-o scrisoare trimisă pe 12 decembrie 1973, Nicolae Ceauşescu îi propunea lui Muammar Gaddafi ca cele două ţări să se implice în instaurarea unei "păci juste şi trainice" în Orientul Mijlociu. "Am fi bucuroşi ca în realizarea acestui obiectiv ţările noastre să conlucreze în mod util", scria liderul român. La acea vreme, România era singura ţară din blocul răsăritean care menţinea relaţii diplomatice cu Israelul, ca parte a "independenţei" faţă de Uniunea Sovietică.
Pe atunci tânărul Gaddafi răspundea pe un ton înverşunat. Era evident că cei doi lideri vedeau cu totul diferit des invocata pace. "Domnule Preşedinte, noi, arabii suntem popoarele care acordăm cea mai mare atenţie cauzei păcii mondiale şi suntem cei mai îndârjiţi apărători ai ei; dorind-o cu ardoare, respingem ideea ca popoarele arabe să fie singurele care să suporte preţul acestei păci. (...) Este exclus ca pacea mondială să fie menţinută prin încurajarea agresorilor sau prin continuarea ignorării drepturilor popoarelor. Trebuie respins acest argument la care recurg cei puternici pentru a impune popoarelor mici sau dominate soluţii nedrepte. (...) Este de datoria noastră să ne mobilizăm eforturile pentru apărarea păcii, pentru lichidarea imperialismului şi a subdezvoltării care ameninţă lumea întreagă", arăta colonelul într-o scrisoare din 30 ianuarie 1974.

Jimmy Carter 12 aprilie 1978: "Locoitorii Statelor Unite sunt onorati sa-l aiba ca oaspete pe marele conducator al unei tari minunate.
Influenta liderilor Romaniei in lume este exceptionala.
Si noi ne propunem aceleasi scopuri pentru a avea o societate dreapta, trebuie sa consolidam drepturile omului”
Preşedintele Ceauşescu vine aici din România împreună cu soţia sa, Elena, şi este o mare placere pentru mine personal, si în numele ţării noastre să le urez bun venit.
--------------------------------------
Aceasta este cea de patra vizita a preşedintelui Ceauşescu în Statele Unite, şi predecesorii mei s-au onorat de vizitele Presedintelui Ceausescu.
Unul dintre cele mai recente notabile realizari a Preşedintelui Ceauşescu a fost de a avea un rol instrumental in amenajarea vizitei istorice a preşedintelui Sadat din Egipt la capitala Israelului în Ierusalim.

Ambele ţări Egipt si Israel au găsit în România o cale de comunicare şi de înţelegere care a fost foarte valoros pentru ei, în Orientul Mijlociu, precum şi pentru pacea lumii.

Este, de asemenea, de mare folos pentru mine, ca preşedinte să aibă o şansă să se consulte cu un lider naţional şi a unui international ca oaspetii de azi. Influenţa liderilor români este excepţională in intreaga lume. Din cauza angajamentelor preşedintelui şi independenţă statului roman, România a fost capabilă să servească drept o punte de legătură între naţiuni cu puncte de vedere foarte divergente de către liderii cu care ar fi dificil în unele situaţii să negocieze direct.

La dineu: "Mi-a facut placere sa discut cu Nicolae Ceausescu, este un bun sfatuitor. Nicolae ceausescu a indurat multe in trecut, a fost inchis, torturat, dar datorita curajului si increderii sale in viitorul tarii a infaptuit realizari majore pentru cei care au avut incredere in el.”
Nicolae Ceauşescu era primit în America lui Jimmy Carter ca un oaspete de seamă – acesta era un semn al recunoştinţei pentru contribuţia lui Nicolae Ceauşescu la realizarea acordurilor istorice de la Camp David, din 1978, purtînd semnătura şefului Executivului american, a preşedintelui egiptean Anwar El-Sadat şi a premierului israelian Menahem Begin.

--------------------------

Ceausescu continuare
scrisoarea din
16 octombrie 1979

Cadoul care l-a înmuiat pe Gaddafi

Ceauşescu şi Gaddafi aveau ocazia să-şi armonizeze opiniile două săptămâni mai târziu, la Tripoli. În timpul vizitei din 12-14 februarie 1974, una presărată cu gesturi simbolice, micile nepotriviri de caracter dintre cei doi se topeau într-o mare "frăţie". Iar asta ducea în următorii ani la schimburi economice importante: petrol libian pentru România, ingineri şi muncitori români pentru şantierele libiene.

Ceausescu catre Gaddafi
12 decembrie 1973

În "Orizonturi roşii", Mihai Pacepa relatează un episod ce ar putea reprezenta adevăratul început al acestei relaţii: în a doua zi a acelei vizite, Ceauşescu deschidea în faţa lui Gaddafi o cutie mare, de argint. Înăuntru era o carte foarte veche, scrisă de mână. "Acesta este manuscrisul original al primei traduceri în limba română a Coranului, făcută în urmă cu sute de ani. Avem numai
un singur exemplar, dar şi eu am un singur frate adevărat. Păstrează-l, frate!", i-ar fi spus Ceauşescu. Vizibil emoţionat, Gaddafi i-ar fi răspuns: "Fratele meu! Eşti fratele meu pentru tot restul vieţii mele!", şi l-a îmbrăţişat cu putere. Scena fusese atent regizată.

Ceausescu catre Gaddafi 1973

Peste cinci ani şi jumătate, Ceauşescu i se adresa lui Gaddafi cu formula: "Stimate prietene şi frate". Era după o nouă vizită în Libia, la Benghazi, iar liderul de la Bucureşti părea extaziat. "Bilanţul convorbirilor noastre fructuoase a constituit o etapă nouă, superioară în întărirea şi dezvoltarea relaţiilor de strânsă prietenie şi colaborare româno-libiene, a reprezentat o contribuţie preţioasă la întărirea luptei noastre comune împotriva imperialismului, colonialismului şi neocoloniasmului, pentru o lume mai dreaptă şi mai bună. (...) Sunt fericit să constat că şi Dumneavoastră, stimate prietene Gaddafi, acordaţi aceeaşi statornică atenţie îndeplinirii înţelegerilor la care am ajuns, înfloririi continue a relaţiilor frăţeşti care ne leagă şi cărora dorim să le asigurăm permanenţă", scria dictatorul român.

Dezamăgirea nucleară

Telegrama lui Gaddafi catre
Ceausescu 20 iulie 1982

Entuziasmul ambelor părţi avea să se înmoaie în anii următori. Ceauşescu continua să vorbească despre "politica de pace, destindere, independenţă şi cooperare". De cealaltă parte, Gaddafi înfiera planurile alianţei "americano-israeliene în zona arabă" de a crea "un imperiu pe baze religioase pe pământul palestinian şi arab" şi "metodele naziste" ale Israelului. Niciun răspuns de la Bucureşti.

În urma deplasării în Libia din 21-25 septembrie 1983, consilierul prezidenţial Florea Dumitrescu prezenta un raport strict secret. Textul făcea referire la "unele probleme ale relaţiilor economice româno-libiene". Un capitol special îl reprezenta cooperarea în domeniul energiei nucleare: România trebuia să devină o interfaţă pentru ambiţiile în domeniu ale Libiei, însă planurile se împotmoliseră. Florea Dumitrescu relata:

Gaddafi telegrama catre
Ceausescu 1982

"După ce am prezentat secretarului pentru energia nucleară posibilităţile noastre privind cooperarea bilaterală în acest domeniu, el a relatat următoarele: colonelul Muammar Gaddafi, când mă întâlneşte, mă întreabă care este stadiul cooperării cu România în domeniul folosirii energiei nucleare în scopuri paşnice. Când am fost primit de preşedintele României în timpul vizitei mele la Bucureşti (1981), am reţinut cu mare atenţia dorinţa domniei sale de a realiza o cooperare cu Libia.

Cu toate acestea, deşi eram foarte optimist, din programul de cooperare stabilit la indicaţia conducătorilor celor două ţări nu s-a realizat nicio acţiune. Libia, a spus interlocutorul, a dorit să realizeze cooperarea cu România în operaţia de concentrare a uraniului, în producţia de apă grea şi în construirea de termocentrale nucleare. Am dorit să construim centralele într-o cooperare în care România să fie al treilea partener. Aveam în vedere să realizăm cu partenerii români întregul complex, inclusiv pregătirea cadrelor (construirea şi dotarea unui institut de pregătirea cadrelor medii pentru care Romproiect a prezentat documentaţia). Ne-am gândit atunci chiar să acordăm României un credit pentru procurarea din Canada a 5 reactoare nucleare necesare Libiei şi să realizăm construcţiile şi alte completări şi utilităţi cu partea română. Pentru aceasta am trimis o delegaţie de specialişti în România care s-a întors dezamăgită de modul cum s-au purtat convorbirile, de felul în care a decurs vizita". În situaţia dată, reprezentantul Libiei arăta că ţara sa şi-a găsit un alt partener – un nenumit stat socialist – care s-o ajute în realizarea acestor planuri.

Gaddafi telegrama
catre Ceausescu 1982

De cealaltă parte, în martie 1985, Ceauşescu îi cerea "prietenului său" să-şi plătească datoriile strânse, pentru ca întreprinderile româneşti să-şi poată continua activitatea în Libia. În plus, îi explica lui Gaddafi de ce n-a putut să-l primească la Bucureşti, în octombrie 1984: se afla într-o vizită în China şi Coreea de Nord. În rest, transmitea Libiei urări de pace, progres şi prosperitate.

ENTUZIAST. Ceauşescu remarca, în octombrie 1979, "înflorirea continuă a relaţiilor frăţeşti" dintre România și Libia
FOTO: ARHIVELE NAŢIONALE
O nouă Zi a Muncii, un alt sediu O.N.U.

•Pe 1 septembrie 1979, Gaddafi sărbătorea un deceniu de la "Marea Revoluţie" care îl adusese la putere. Cu câteva luni înainte, le ceruse ajutorul şefilor de state, de partide muncitoreşti şi conducătorilor de sindicate ale muncitorilor să schimbe Ziua Muncii după "calendarul" libian. "Între ceea ce s-a întâmplat la 1 Mai 1886 în America şi ceea ce s-a petrecut în septembrie 1969 este o mare şi profundă deosebire. Ceea ce au realizat muncitorii la 1 Mai 1886 a fost o grevă terminată printr-un eşec, dar ceea ce au realizat muncitorii la 1 Septembrie 1969 a fost o revoluţie paşnică, care s-a încheiat cu realizarea stăpânirii depline a muncitorilor din toate colţurile Libiei asupra tuturor fabricilor şi locurilor de muncă", susţinea el. Chemarea sa a rămas fără răspuns.

•Colonelul Gaddafi avea gânduri mari: voia să mute sediul Organizaţiei Naţiunilor (O.N.U.) de la New York (SUA), într-un stat mic, neutru. "Jamahiria Arabă Libiană Populară Socialistă apreciază că a sosit timpul de a se transfera sediul O.N.U. într-o ţară cu adevărat capabilă să-şi îndeplinească obligaţiile internaţionale de gazdă O.N.U. În caz contrar, Organizaţia Naţiunilor Unite se va prăbuşi ca şi Liga Naţiunilor, ajungându-se la retragerea ţărilor membre, Jamahiria fiind prima care va face acest lucru", arăta Gaddafi, într-un mesaj transmis lui Ceauşescu în octombrie 1985.
ŞI ALTELE
Prima întâlnire la Bucureşti, după "calitatea pâinii"

Florea Dumitrescu
consilier prezidential,
face un raport
21-25 septembrie 1983

Între 24 şi 27 septembrie 1981, Muammar Gaddafi îi întorcea vizitele "prietenului şi fratelui" Ceauşescu. Atunci a răsărit legenda potrivit căreia fratele colonelului libian ar fi fost împuşcat mortal în România, într-un accident de vânătoare. Documentele CC al PCR nu conţin însă detalii legate de un astfel de eveniment. În stenogramele şedinţei din 20 octombrie 1981 - cea în care a fost prezentat raportul legat de vizita lui Gaddafi - întâlnirea e trecută la capitolul "şi altele", alături de o informare nedezbătută în şedinţă, scrisă în limbă de lemn, la pachet cu informarea despre o altă vizită de peste hotare, cea a premierului indian de atunci, Indira Gandhi.

Pe 20 octombrie 1981, de la ora 11, timp de două ore Nicolae Ceauşescu a discutat pe larg despre recolta de toamnă. Despre calitatea pâinii şi însămânţare. Despre veşnica îndeplinire a planului. La finalul întâlnirii, la punctul 4 al şedinţei, stenograma întâlnirii CC a PCR strecoară, sec: "Informări privind vizita în România a colonelului Muammar Gaddafi şi a primului ministru al Indiei, Indira Gandhi". Când ajungea aici, Ceauşescu tăia însă scurt şedinţa: "Aţi citit, nu sunt probleme deosebite, le cunoaşteţi".
O vagă informare

Florea Dumitrescu raport 1983

În lipsa unei discuţii în plen despre vizita lui Gaddafi, protocolul şedinţei cuprindea informarea despre întâlnire, una plină de fraze lungi, încărcate de "optimism bilateral" şi de laude la adresa mai tânărului "coleg" de scaun din Libia, "conducătorul Marii Revoluţii de la 1 Septembrie al Jamahiriei Arabe Libiene Populare Socialiste". "Comitetul Politic Executiv a dat deosebită apreciere rezultatelor noii întâlniri româno-libiene la nivel înalt şi a subliniat că schimburile de păreri dintre tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi colonelul Muammar Gaddafi, desfăşurate într-o atmosferă prietenească şi de înţelegere, au pus în evidenţă voinţa comună de a conferi noi dimensiuni conlucrării dintre România şi Libia, pe multiple planuri, care îşi găseşte o elocventă expresie în orientările şi măsurile stabilite, în documentele semnate şi adoptate", arată stenograma. România şi Libia urmau să intensifice schimburile comerciale în urma întâlnirii, "prin utilizarea mai eficientă a posibilităţilor economiilor naţionale ale României şi Libiei".
Pacea de pe hârtie

Florea Dumitrescu raport 1983

Cei doi liderii au discutat în zilele petrecute de Gaddafi la Bucureşti despre politica mondială, iar protocolul sublinia: "A fost relevată importanţa schimbului de păreri dintre tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi colonel Muammar Gaddafi cu privire la situaţia internaţională, la schimbările revoluţionare, naţionale şi sociale care au loc în lumea contemporană". Spre final, Comitetul Executiv se arăta încântat – cel puţin pe hârtie – că dictatorul român şi cel libian au arătat din nou că politicile se completau. Propaganda nu scăpa însă din vedere că ambele regimuri de fier trebuiau creionate ca fiind unele pacifiste. Astfel, textul consemnează pompos că, la Bucureşti, Gaddafi şi Ceauşescu "au reafirmat hotărârea României şi Libiei de a întări conlucrarea pe plan extern, de a contribui activ la îmbunătăţirea climatului politic mondial şi soluţionarea constructivă a marilor probleme ce confruntă omenirea, la înfăptuirea năzuinţelor de pace, independenţă şi progres ale tuturor naţiunilor".
Dincolo de golul de idei întins pe două pagini, stenograma e expresia unei amiciţii şi "frăţii" dintre cei doi dictatori. Peste nouă ani însă, lucrurile stăteau altfel. Nicolae Ceauşescu era executat la Târgovişte, iar primul lider al lumii arabe care a trimis salutări noului regim instaurat la Bucureşti, printr-un emisar prezidenţial, a fost nimeni altul decât colonelul Muammar Gaddafi.
ARHIVĂ
12 decembrie 1973
Scrisoarea lui Nicolae Ceauşescu da click către Muammar Gaddafi din 12 decembrie 1973, un apel la pace în Orientul Mijlociu
30 ianuarie 1974
Scrisoarea lui Muammar Gaddafi către omologul său român, în care liderul libian milita pentru lichidarea imperialismului şi a subdezvoltării care ameninţă lumea întreagă".
16 decembrie 1975
La sfârşitul lui 1975, Nicolae Ceausescu făcea un prim bilanţ al relaţiilor cu Libia
15 mai 1979
Telegrama lui Gaddafi din mai 1979, în care cerea altor şefi de state să susţină schimbarea Zilei Internaţionale a Muncii: 1 Septembrie ("victoria oamenilor muncii" din Libia) în loc de 1 Mai
16 octombrie 1979
Ceauşescu se declara încântat de avântul relaţiilor româno-libiene

19 iulie 1982
Reacţia lui Gaddafi după "campania murdară militară sionistă din Liban"
13 octombrie 1983
Raportul secret întocmit de consilierul prezidenţial Florea Dumitrescu, după vizita în Libia din 21-25 septembrie 1983. România fusese "muştruluită" pentru lipsa de cooperare în „problema nucleară”
Sursa Evenimentul Zilei
--------------------------------------
SCRISOAREA LUI CEAUSESCU CATRE MUAMMAR GADDAFI
Bucuresti, 12 decembrie 1973 numar: 5235 - 7. XII -1973.

EXCELENTEI SALE MUAMMAR AL-KADHAFI, PRESEDINTELE CONSILIULUI COMANDAMENTULUI REVOLUTIEI AL REPUBLICII ARABE LIBIENE.
Stimate domnule presedinte,
Folosesc acest pirlej pentru a va transmite salutul meu cordial, impreuna cu cele mai bune urari de prosperitate si fericire pentru poporul libian.
Tinind seama de importanta situatie din Orientul Mijlociu pentru pacea mondiala si pornind de la dorinta sincera de a dezvolta relatii de colaborare prieteneasca intre tarile noastre, doresc ca- prin consilierul meu personal, Mircea Malita - sa va prezint elementele fundamentale ale pozitii Romaniei, precum si unele considerente referitoare la evolutia evenimentelor in etapa actuala. Totodata, as dori tot pe aceasta cale sa cunosc mai indeaproape punctul dumneavoastra de vedere in legatura cu problemele abordate.
Romania s-a pronuntat consecvent pentru solutionarea pe cale politica a conflictului din Orientul Mijlociu, astfel incat sa se ajunga la o pace dreapta si trainica. Pentru aceasta am considerat si consideram ca este necesar ca Israelul sa se retraga din teritoriile arabe ocupate in urma razboiului din 1967 si sa ajunga la o rezolvare justa a problemei poporului arab palestinian, conform aspiratiilor si intereselor sale nationale legitime.

Apreciem ca numai pe aceasta cale se poate asigura respectarea suveranitatii nationale si a intregritatii teritoriale ale tuturor statelor din Orientul Mijlociu, astfel incit popoarele din aceasta regiune sa se poata consacra muncii pasnice pentru promovarea progresului economic si social, prosperitatii si bunastarii, in conditii independenta. Romania considera ca, in momentul actual, obiectivul prioritar trebuie sa-l constitue realizarea efectiva a unor masuri de consolidare a incetarii focului si de dezangajare militara, in spiritul recentelor rezolutii ale Consiliului de Securitate si al acordului intervenit la 11 noiembrie a.c. In acest sens consideram ca se impun noi actiuni care sa determine retragerea cat mai grabnica a trupelor israeliene de pe malul vestic al Canalului de Suez, precum si de pe pozitiile ocupate in teritoriul sirian.

Sint convins ca infaptuirea unor asemenea masuri este de natura sa creeze conditii propice pentru desfasurarea cu succes a Conferintei de pace sub egida Organizatiei Natiunilor Unite, la care - alaturi de partile direct implicate, ceea ce presupune si o reprezentare corespundatoare a poporului palestinian - ar trebui sa participe si alte state - mari, mijlocii si mici - de pe diferite continente, indeosebi din Europa si din Africa, care doresc si pot aduce o contributie constructiva la reglementarea definitiva a situatiei, la instaurarea unei paci juste si trainice in Orientul Mijlociu. Am fi bucurosi ca in realizarea acestui obiectiv tarile noastre sa conlucreze in mod util.
Folosesc acest pirlej pentru a exprima dorinta mea si a poporului roman de a dezvolta relatii de prietenie si colaborare intre tarile noastre, servind astfel interesele poparelor roman si libian si, totodata, cauza securitatii si pacii in intreaga lume.
Cu deosebita stima,
Nicolae Ceausescu.
---------------------------

Sotii Ceausescu, Muammar Gaddafi si sotia sa
Zsofia Farkas (Safiya Farkash Gaddafi)

SCRISOAREA LUI CEAUSESCU DIN 1979 CATRE MUAMMAR GADDAFI
Bucuresti, 16 octombrie 1979 - Nr. 2447 - 28 X. 1979.
EXCELENTEI SALE MUAMMAR AL-KADHAFI, PRESEDINTELE CONSILIULUI COMANDAMENTULUI REVOLUTIEI AL REPUBLICII ARABE LIBIENE.
Stimate prietene si frate,
Doresc de la inceput sa subliniez ca imi amintesc cu deosebita placere de primire calda si de ospitalitatea frateasca de care ne-am bucurat, eu si sotia mea, cu prilejul vizitei si intalnirii pe care am avut-o la Benghazi in luna aprilie, anul acesta. Guvernul, intregul meu popor au primit cu vie satisfactie si au dat o inalta apreciere vizitei si intelegerilor la care am ajuns impreuna.

Bilantul convorbirilor noastre fructuoase a constituit o etapa noua, superioara in intarirea si dezvoltarea relatilor de stransa prietenie si colaborare romano-libiene, a reprezentat o contributie pretioasa la intarirea luptei noastre comune impotriva imperalismului, colonialismului, pentru o lume mai dreapta si mai buna.

As dori, pe aceasta cale, sa reafirm hotarirea mea, a guvernului roman de a actiona si in viitor in mod ferm pentru realizarea tuturor intelegerilor convenite, plecand de la convingerea ca aceasta serveste fericirii si prosperitatii popoarelor noastre, luptei comune pentrul triumful pacii, libertatii si progresului in lume.

Sint fericit sa constat ca si Dumneavoastra, stimate prietene Geddafi, acordati aceeasi statornica atentie indeplinirii intelegerilor la care am ajuns, infloririi continue a relatiilor fratesti care ne leaga si carora dorim sa le asiguram permanenta, trainicie si dezvoltare neintrerupta.

Plecand de la aceasta preocupare comuna pentru dezvoltarea continua a relatiilor romano-libiene, consider ca orice problema care apare in colaborarea noastra si orice de incercare de a umbri prietenia dintre noi pot sa fie clarificate in mod fericit, direct si la timp, in spiritul increderii reciproce si prieteniei trainice care ne leaga, inlaturand astfel orice nor sau sursa de neintelegere, pentru a pastra in felul acesta drumul larg pe care l-am deschis impreuna intaririi neintrerupte a raporturilor fratesti dintre popoarele noastre.

In acest spirit al dorintei comune de consolidare si dezvoltare in continuare a relatiilor romano-libiene, cu scopul de a explora si de a pune in valoare noi posibilitati, am insracinat pe trimisul meu personal, Vasile Pugan, sa va prezinte, din partea mea, unele propuneri si sugestii.

La randul meu, voi fi foarte bucuros si fericit sa cunosc, draga prieten si frate Geddafi , parerile Dumneavoastra pentru ca impreuna sa putem actiona pentru a dinamiza si extinde si mai mult colaborarea multilaterala dintre tarile noastre pe plan bilateral , cat si in sfera relatiilor internationale.

Sint convins ca si vizita Dumneavoastra in Romania, pe care o astept cu deosebit interes si placere, ne va prilejul de schimb larg de pareri pentru a da noi dimensiuni relatiilor romano-libiene, pentru a analiza problemele internationale actuale si va constitui, totodata, o placuta ocazie de a adinci si mai mult prietenia si increderea frateasca ce caracterizeaza relatiile noastre personale.

Sotia mi se alatura in a Va transmite, Dumneavoastra si doamnei Geddafi, cele mai bune urari de fericire, sanatate personala si succese, iar poporului libian pace, prosperitate si progres.
Nicolae Ceausescu.
-------------------------------------------------

In spate Aisha Gaddafi, si nevasta lui Muammar Gaddafi
Zsofia Farkas. arabizata (Safia Farkas)

SCRISOAREA LUI CEAUSESCU DIN 1985 CATRE MUAMMAR GADDAFI
Bucuresti, 16 decembrie 1985 -Nr. 2599 - 16 XII. 1985
EXCELENTEI SALE MUAMMAR AL-KADHAFI, PRESEDINTELE CONSILIULUI COMANDAMENTULUI REVOLUTIEI AL REPUBLICII ARABE LIBIENE.
Draga prietene,

Doresc in primul rand sa va adresez un cald salut de prietenie si cele mai bune urari.
Imi amintesc cu multa placere de intalnirile si convorbirile pe care le-am avut impreuna in martie anul acesta la Tripoli si acord o importanta deosebita realizarii intelegerilor convenite cu acel prilej, menite sa asigure o dezvoltare puternica a relatiilor de prietenie si colaborare romano-libiene, ceea ce corespunde pe deplin intereselor popoarelor noastre, aspiratiilor lor de progres si buna stare, cauzei generale a pacii, colaborarii si intelegerii.

Din dorinta de a impulsiuna realizarea intereselor convenite in timpul vizitei mele in tara dumneavoastra in vederea dezvoltarii colaborarii dintre tarile noastre si in primul rand a schimburilor comerciale si cooperarii economice, l-am imputernicit pe tovarasul Manea Manescu, membrul al Comitetului Politic Executiv al C.C al P.C.R, vicepresedinte al Consiliului de Stat, sa va prezinte considerentele mele privind actiunile pe care ar trebui sa le intreprindem impreuna pentru dinamizarea si amplificarea in continuare a relatiilor bilaterale romano-libiene si in legatura cu unele probleme actuale ale vietii internationale.

Apreciez ca pentru a da noi dimensiuni a relatilor economice romano-libiene este important sa initiem si sa extindem actiuni de cooperare in domeniile constructiilor, petrolului, petrochimiei, constructiilor mecanice si alte sectoare de interes reciproc.

As dori in acest sens sa acordati intregul Dumneavoastra sprijin si sa dati dispozitiile necesare organelor competente libiene pentru ca intreprinderile romanesti care lucreaza in Libia, in cadrul cooperarii dintre tariile noastre, sa-si continue in bune conditii activitatea.

In legatura cu aceasta, imi exprim increderea ca prin decizia Dumneavoastra vor fi solutionate problemele financiare legate de obiectivele economice realizate sau in curs de executie de catre intreprinderile romanesti.

Potrivit intelegerii la care s-a ajuns cu prilejul vizitei mele in tara Dumneavoastra, consider ca este deosebit de important sa fiti de acord sa inceapa cat mai repede negocieri romano-libiene in vederea convenirii si semnarii acordului dintre tarile noastre cu privire la importul in perioada 1986 1990 a unei cantitati anuale de 3-5 milioane tone titei cu plata prin executarea de obiective economice si prin livrari de marfuri.

Totodata, ar avea o mare insemnatate decizia Dumneavoastra favorabila privind plata restantilor la lucrarile executate prin livrari de titei pina la sfarsitul anului 19ö5. Aceasta ar crea conditii ca intreprinderile noastre la executarea de noi obiective din programul de dezvoltare economica si sociala a tarii Dumneavoastra.

De la ultima noastra intalnire, situatia internationala continua sa ramina incordata ca urmare a continuarii curesei inarmarilor, ideosebi a celor nucleare si perpetuarii crizei economice mondiale care efecteaza tot mai profund tarile in curs de dezvoltare.
Romania, poporul roman asteapta ca intalnirea de la Geneva dintre conducatorii Uniunii Sovietice si S.U.A. sa se incheie cu rezultate pozitive, sa duca la reducerea armamentelor nucleare, la incetarea amplasarii de noi arme nucleare cu raza medie in Europa si la retragerea celor existente, la oprirea militarizarii cosmosului, la reluarea politicii de destindere si colaborare pasnica.

Astazi, mai mult ca oricand, este necesar sa se actioneze pentru unirea eforturilor tuturor tarilor in scopul de a determina reducerea tensiunii in relatiile dintre state, adoptarea de masuri ferme de dezarmare nucleara, pentru edificarea noii ordini economice internationale, rezolvarea pe cale politica, prin negocieri, a tuturor starilor de incordare si razboi din diferite regiuni ale lumi si, in acest cadru, solutionarea justa si durabila a conflictului din Orientul Mijlociu, respectarea dreptului popoarelor de a-si hotari singure soarta, de a se dezvolta liber, la adapost de orice manifestare de forta, de dominatie si amestec, din afara.

Deoarece in luna octombrie, cand ati dorit sa vizitati Romania, ma aflam intr-o vizita oficiala de prietenie R.P.Chineza si R.P.D.Coreeana, n-am putut sa ne intalnim la Bucuresti asa cum as fi vrut si eu.
Doresc sa va pot saluta cat mai curand la Bucuresti pentru a continua dialogul prietenesc si rodnic pe care l-am stabilit intre noi si in acest sens, in numele meu si al tovarsaei mele Elena, va reinnoiesc invitatia ca Dumneavoastra, impreuna cu doamna Safia Farkas, sa efectuati o vizita oficiala de prietenie in Romania, la o data cat mai apropiata.

In incheiere va urez multa sanatate si fericire personala, iar poporului libian prieten implinirea nazuintelor sale de pace, progres si prosperitate.
Cu prietenie,
Nicolae Ceausescu.
©Atentie! Textele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor şi pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală se pedepseşte conform Codului Penal.

Gaddafi, Ceauşescu şi bomba atomică - Biografie pe scurt a lui Muammar Gaddafi

2011-03-02T14:18:00.001+02:00

Muammar Gaddafi 1971

Muammar al-Gaddafi s-a născut în 1942. Familia sa a fost membra ai tribului Qathathfa, berberi Arabizati care au fost exilaţi din Cirenaica. Potrivit Gaddafi, bunicul lui a fost ucis in luptă cu italieni şi tatăl său a fost rănit în timpul primului război mondial. Gaddafi provine dintr-o familie de nomazi beduini care au trăit în corturi. Cel mai tanar dintre cei şase copii şi singurul fiu. Muammar a fost "animalul" de companie al familiei, şi el a primit o abundenţă de atenţie iubitoare. Când a avut nouă sau zece ani, tatăl său l-au trimis la şcoală pentru prima dată în Sirte, un oraş de 7.000 de oameni. El a dormit într-o moschee locală şi se ducea acasă pentru o data pe săptămână. Ca unul din doar trei sau patru beduini la şcoală, el a fost tratat cu dispreţ de către unii dintre alţi studenţi. Când a avut paisprezece ani, familia sa mutat la Fezzan, unde a participat la o scoala numita Sebha. Aici el a devenit bun prieten cu Abdel Salam Jalloud, iar cei doi vor împărţi o calatorie remarcabila de o viata. În această perioadă, Gamel Abdul Nasser din Egipt a promovat mândria arabă şi unitatea arabă, iar tanarul Gaddafi a fost foarte impresionat de mesajele lui Nasser. Si a urmat filosofia lui Nasser. Gaddafi avea şaptesprezece ani cand a inceput sa viseze de a conduce o revolutie in Libia. La şcoală el a fost liderul demonstraţilor de protest pentru asasinarea lui Patrice Lumumba, un fapt pentru a protesta faţă de testarea franceza de bombe atomice, şi în favoarea revoluţiei anticoloniale în Algeria.

Gaddafi Nasser 1969

Gaddafi a fost exmatriculat de la scoala pentru distribuirea unor fotografii a lui Nasser. După participarea la şcoală timp de doi ani, Gaddafi s-a înscris, în 1963, în Academia Militară din Benghazi. Aceasta a fost o decizie calculata pe baza realizarea lui că, pentru ca o revoluţie sa aiba succes trebuie sa aiba un control militar. Gaddafi ia convins pe prietenii sai, inclusiv Abdel Salam Jalloud, sa intre la Academie. Gaddafi s-a bucurat de încrederea ofiţerilor mai în vârstă şi sa concentrat pe oamenii de vârsta lui, ca urmare a creat propria miscare Uniunea Libera de Ofiteri, un grup dedicat scopului unităţii arabe. Gaddafi a absolvit în 1966 la Academia Militara din Benghazi şi apoi a petrecut mai multe luni în Marea Britanie, la Academia Militară Regală la Sandhurst.
--
Începutul relaţiilor bilaterale la nivel înalt între cele două state a fost unul destul de zbuciumat. În vara anului 1973, maiorul Abdel Salam Jalud, al doilea om de stat din Libia, face o escală în România, întorcându-se de la Moscova. Este primit de Nicolae Ceauşescu cu care va avea o convorbire de peste şase ore. Motivul pentru care convorbirea a durat aşa de mult a fost diferenţa de opinii între cei doi pe tema Israelului. La momentul întâlnirii, România era singura ţară din blocul comunist care mai întreţinea relaţii diplomatice cu statul evreu. Maiorul Jalud venise cu directiva primită de la Gaddafi pentru a încerca să îl convingă pe Ceauşescu să rupă relaţiile cu Israelul, reproşându-i totodată liderului român iniţiativa de a înlesni unele tratative directe de pace arabo-israeliene. Neobţinând nicio concesie din partea lui Nicolae Ceauşescu, Abdel Salam Jalud a omis a-i mai transmite acestuia invitaţia lui Gaddafi de a vizitat Libia.

Ceausescu Gaddafi 1985 Tripoli

Declanşarea războiului de Yom Kippur, dintre Israel şi Egipt, din octombrie 1973, şi implicarea tot mai frecventă a României în iniţiativele de pace din regiune, l-au făcut pe colonelul Gaddafi să trimită prin canalele diplomatice arabe o nouă invitaţie adresată lui Ceauşescu de-a vizita Libia. Invitaţia a fost reînnoită cu ocazia vizitei la Tripoli a ministrului Învăţământului din România, Mircea Maliţa.

Gaddafi Ceausescu 1985

Nicolae Ceauşescu va vizita în cele din urmă Libia între 12 şi 14 februarie 1974. Primit neaşteptat de călduros şi reuşind să treacă peste divergenţa numită Israel, între cei doi lideri se va lega o simpatie reciprocă, tradusă prin stabilirea relaţiilor diplomatice între cele două ţări la nivel de ambasadă şi prin semnarea unei serii de acorduri de cooperare economică, ştiinţifică şi tehnică.

Golda Meir Nicolae Ceausescu

România şi-a deschis ambasada la Tripoli în aprilie 1974, moment în care statul român s-a implicat în Libia într-o serie vastă de proiecte de infrastructură, de la construcţia de şcoli, spitale, drumuri, stadioane, porturi maritime, până la prospecţiuni de petrol, pescuit, etc. Mai mult, autorităţile române s-au angajat să primească la studii câteva mii de elevi din Libia.

La doar un an distanţă, în Libia executau lucrări 14 firme româneşti şi peste 11.000 de români. Prin acordul cu Libia, România a fost unul dintre puţinele state care au reuşit să se pună la adăpost de criza petrolului ce a început în 1973. Peste un milion de tone de petrol importate de România în 1974, proveneau din Libia. În perioada 1974-1980 schimburile economice între cele doua state au explodat, depăşind la începutul anilor '80, suma de un miliard de dolari.

Ceausescu, Gaddafi si sotia sa Zsofia (Safiya) Farkas

Gaddafi, Ceauşescu şi bomba atomică
Pe fondul strângerii relaţiilor între cele doua state, Gaddafi a propus statului român, conform fostului şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe (DIE), generalul Pacepa, să finanţeze cercetarea şi producţia în România a unei arme bacteriologice şi a unei bombe nucleare de dimensiuni reduse, lucru acceptat de Nicolae Ceauşescu.

„Generalul Pacepa scria în 2006, că facilităţile de cercetare, pilot şi producţie pentru arme bacteriologice şi chimice au fost subordonate Ministerului Apărării Naţionale şi coordonate de generalul Mihai Chiţac, şeful trupelor chimice. Proiectul nuclear a fost coordonat de ministrul de Interne, iar din martie 1978 de şeful Departamentului Securităţii Statului, Teodor Postelnicu”.

Imparateasa Michito, Imparatul Japoniei Akihito
si Sotii Ceausescu 1979

Dezvoltarea relaţiilor dintre cele două state a condus la o nouă întâlnire, în Libia, în 1979 (8-9 aprilie) la Benghazi, a celor doi conducători de state. Dacă Gadafii era interesat de informaţiile pe care le deţinea România cu privire la stadiul contactelor între Egipt şi Israel, dar şi dintre statul evreu şi Organizaţia de Eliberare a Palestinei (OEP), partea română vroia să evite să fie afectată de noua criză a petrolului declanşată de revoluţia islamică din Iran. Cum România îşi deschise un număr foarte mare de şantiere de construcţie în Libia, iar autorităţile libiene trebuiau să plătească toate aceste servicii, cele două state au căzut repede de comun acord să îşi mărească schimburile comerciale.

O vânătoare încheiată tragic

În 1981, Gaddafi îi întoarce vizitele lui Nicolae Ceauşescu şi păşeşte pentru prima dată pe pământ românesc. Şi, cum Nicolae Ceauşescu îşi ducea toţi „pretenii” la vânătoare, de această „distracţie”, care se va termina tragic, a avut parte şi liderul libian. Vânătoarea de fazani comandată de Ceauşescu în onoarea invitatului său a avut loc în pădurea Buriaşu, situată lângă Periş, judeţul Ilfov. Iată ce scrie în cartea sa, „La vânătoare cu Ceauşescu”, Vasile Crişan, cel care organizat un timp vânătorile dictatorului, despre întâmplarea nefericită în urma căreia şi-a pierdut viaţa fratele dictatorului libian: „În baza protocolului stabilit, Ceauşescu a ajuns în pădurea Buriaşu în jurul orei 11.00, când trebuia să sosească şi Gaddafi. Conform obiceiului, şeful statului libian a întârziat mai mult de o jumătate de oră. Se vorbea atunci că, în noaptea precedentă, tot personalul din suită chefuise zdravăn la casa de oaspeţi Peleş-Sinaia. Gaddafi nu bea alcool. În fine, la ora 11.30 apare şi Gaddafi. Strângeri de mână, îmbrăţişări, atingeri de obraz, zâmbete.

În jurul orei 12.00 începe şi vânătoarea, prin deplasarea vânătorilor spre prima goană. Gaddafi este instalat în stand, dar numai cu cei doi din garda personală, fără armă de vânătoare. Arma cu care trebuia să vâneze încă nu sosise. În acestă situaţie, organizatorii vânătorii au dat o armă de vânătoare şi cartuşele necesare însoţitorilor din standul lui Gaddafi. Ceauşescu a cerut să fie aşezat într-un stand cât mai îndepărtat de cele ale libienilor.

Goana întâi a început cu gălăgie mare. Pe măsură ce gonaşii se apropiau, se trăgeau din ce în ce mai multe focuri de armă. Gaddafi nu a tras niciun foc. De fapt nici nu a pus mâna pe armă. Era doar un simplu spectator care se uita cum trag ceilalţi şi aplauda când cădeau fazanii.

«O bubuitură puternică de armă»

Regele Hussein Ceausescu

După 25-30 de minute, când goana era terminată, se aude o bubuitură puternică de armă şi un om s-a prăbuşit în şanţul de pe marginea drumului forestier. Cei care au fost în imediata apropiere a persoanei căzute ca lovite de trăsnet şi-au dat seama imediat că este vorba de o mare nenorocire.

De fapt, cine era persoana şi ce s-a întâmplat? Cel căzut era un libian, şeful gărzii personale a lui Gaddafi, presupus văr cu acesta (frate vitreg, n.r.), care se aşezase în standul din stânga lui Gaddafi. Acesta venise cu arma şi muniţia lui şi părea a fi vânător. În timpul goanei, el a împuşcat mai mulţi fazani care au căzut în desişul din faţa lui. După terminarea goanei, libianul a plecat din stand, a rezemat arma de craca unui lăstar şi a intrat în desiş să ridice un fazan împuşcat. La întoarcere, după ce a luat fazanul, a prins arma de ţeavă şi a tras de ea să iasă din desiş. Arma nefiind cu piedica pusă şi având în ea încă un cartuş, atunci când a tras de ţeavă, trăgaciul armei s-a agăţat într-o crăcuţă şi a declanşat focul. Nenorocul lui a fost că, trăgând de armă, a îndreptat ţeava exact spre capul lui. Direcţia loviturii a fost fatală. Gura ţevii armei fiind la 40-50 cm de capul lui, snopul de alice a plecat grupat şi i-a intrat direct în cap, deasupra urechii. Omul s-a prăvălit ca secerat în şanţ, cu creierii ieşind din ţeastă, iar arma a căzut aproape de el. Un vechi angajat de la Scroviştea, tehnicianul silvic Gheorghe Păun, cunoscut de Ceauşescu, s-a dus grăbit la acesta şi l-a informat despre cele văzute. Reacţia imediată a lui Ceauşescu a fost: «Nu se poate! Nu se poate! Nu se poate!» Aşa a repetat încontinuu, până ce a ajuns lângă accidentat. «Să vină maşina Salvării! Chemaţi şi un elicopter să-l ducă imediat la un spital în Bucureşti!» S-a creat o panică generală. Gaddafi, cu o faţă mai tuciurie decât era în mod obişnuit, vorbea neîntrerupt cu cei din garda personală.

Maşina Salvării, aparţinând de preşedinţie, un „Mercedes“ dotat cu cele mai moderne mijloace de salvare, care era undeva, pe drumul forestier, în coada coloanei, a ajuns la locul accidentului cu mare dificultate. Arabul este dus de urgenţă la Spitalul nr. 9 din Bucureşti, unde era aşteptat de profesor dr. Arsene, care fusese anunţat despre cele întâmplate. Între timp, la pădurea Buriaşu a sosit şi un elicopter, dar era prea târziu. Accidentatul plecase deja cu maşina Salvării.

După ce Mercedesul a ajuns la Spitalul nr. 9 din Bucureşti, profesorul Arsene a coborât la maşină să vadă accidentatul. Din cele relatate de unele persoane care au fost prezente, după ce a văzut starea accidentatului, profesorul Arsene ar fi concluzionat: «Luaţi-l de aici! Ăsta e mort de două zile, dă-l în aia a mă-sii!»(...). În final, Gaddafi, accidentatul şi toată delegaţia libiană au plecat cu avionul, în aceeaşi zi. Ceauşescu s-a întors şi el la Bucureşti, imediat ce accidentatul a plecat spre spital.

Acest accident de vânătoare nu a rămas fără urmări. În aceeaşi zi, Ceauşescu a interzis să se mai organizeze vânători oficiale cu şefii misiunilor diplomatice, cu ataşaţii militari din România sau cu orice alţi invitaţi de marcă străini”, încheie relatarea episodului Vasile Crişan.

Au existat după acest incident numeroase speculaţii apărute în ziarele din Vest cum că Gaddafi si-ar fi eliminat propriul frate pentru că îşi simţea poziţia oarecum periclitată. Oricum în lipsa altor dovezi, istoriografia a „clasat” acest episod ca pe un accident de vânătoare.

Întâmplare tragică din timpul partidei de vânătoare nu a influenţat relaţiile dintre cei doi conducători. La mai puţin de doi ani de la aceasta, liderul libian revine într-o vizită oficială în România. Iritat de pacea dintre Egipt şi Israel, pe care o considera drept o trădare a cauzei arabe, Gaddafi apelează din nou la partea română pentru a îl informa despre ultimele noutăţi în privinţa relaţiilor dintre Israel şi OEP.Relaţiile economice fiind într-o dezvoltare continuă, cei doi lideri au semnat un acord economic valabil, parcă prevestitor, până în 1990.

Pacepa - în vizorul lui Carlos

Yitzhak Shamir Isreal cu Ceausescu

Imediat după fuga în Vest a lui Ioan Mihai Pacepa, Nicolae Ceauşescu a căutat să îl elimine pe omul care până la trădare îi fusese unul dintre cei mai de încredere apropiaţi. Şi cum „prietenul la nevoie se cunoaşte”, Gaddafi l-a sfătuit pe Ceauşescu, la începutul anilor 80, să apeleze pentru „lichidarea „problemei” la „Carlos Şacalul”. Colonelul Sergiu Nica afirma într-un raport, în 1990 că CIE l-a folosit pe "Carlos Şacalul" pentru "neutralizarea trădătorului Pacepa", fiind confirmat şi de alte surse din cadrul serviciilor de informaţii din România.

Dictatorul libian tocmai îi comandase atunci cunoscutului terorist asasinare preşedintelui american, Ronald Regan. Preţul pe care era dispus să îl plătească Gaddafi pentru „capul” lui Reagan era de 100 de milioane de dolari, în schimb Ceauşescu era dispus să achite două milioane de dolari lichidare fostului „prieten”. Cum ambele atentate trebuiau să aibă loc pe teritoriul SUA, teroristul le-a acceptat la pachet. Pentru ducerea la îndeplinire a planului, spionajul românesc apelase pentru a-i facilita misiunea lui Carlos la fostul comandant al unităţii speciale "Task Force 157" din Vietnam, Edwin P. Wilson, ce avea legături cu CIA-ul. Soarta a făcut ca Wilson să intre pe mâna autorităţilor americane într-o altă problemă. La interogatoriu acesta a cedat şi a devalut planurile de asasinare a lui Regan şi Pacepa.

Ultima întâlnire

Între 4 şi 6 martie 1985, Nicolae Ceauşescu se întâlneşte pentru ultima dată cu liderul libian. Vizita la Tripoli a dictatorului român fusese oarecum forţată de împrejurări neplăcute pentru staul român, Libia rămăsese în urmă cu plata serviciilor furnizate. Problema nu a putut fi rezolvată, la alt nivel, aşa că Ceauşescu s-a hotărât să se implice personal în soluţionarea acesteia.

În 1986, ca urmare a implicării tot mai accentuate a Libiei în susţinerea terorismului, SUA bombardează capitala libiană, inclusiv reşedinţa lui Gaddafi. Dictatorul libian scapă ca prin minune, dar fiica adoptivă a acestuia îşi va pierde viaţa.

Atacul asupra Libiei va stârni furia lui Nicolae Ceauşescu care va condamna în termeni duri bombardamentul american, crescând, totodată, exportul de arme româneşti către Libia. Ultimul acord de export de arme şi muniţie realizat de România către Libia a fost încheiat în 1989.

Răsturnarea regimului comunist din România şi executarea lui Ceauşescu îl vor întrista pe liderul libian care se va simţii ofensat de „noile autorităţi” române. Acuzaţia care l-a înfuriat pe Gaddafi a fost zvonul lansat în zilele Revoluţiei, cum că terorişti arabi, în speţă libieni, au participat la „apărarea” dictatorului român. În ianuarie 1990, o delegaţie libiană a sosit în România pentru a investiga dacă miile de elevi libieni ce erau şcoliţi de statul român s-au implicat în evenimentele din decembrie. După 1990, schimburile economice între cele doua state au scăzut dramatic, chiar şi aşa statul libian este dator unor companii din România cu peste 100 de milioane de dolari.
©Atentie! Textele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor şi pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală se pedepseşte conform Codului Penal.

Ceausescu inger erou!!! “Mulţumesc din adâncul inimii tovarăşei Elena Ceauşescu. Datorită omeniei ei îl am astăzi viu pe fiul meu, Sorin.”Când a venit Ceauşescu şi a spus să se niveleze cu buldozerele s-a aruncat la picioarele lui şi a insistat să i se caute copilul printre dărâmături. Ana Fălămaş: când Ceauşescu şifonierul ăla cu două uşi pe care-l avem în apartament „A zis: «Să dispară ăsta, că e ca un sicriu. Să meargă la expoziţie şi să-şi aleagă mobila pe care şi-o doreşte»”.

2011-03-01T13:43:00.002+02:00

Elena Ceauşescu îl mângâie pe Sorin Crainic la spital Foto: arhiva Scînteia

În martie 1977, un tânar muncitor de 19 ani din Drumul Taberei, Sorin Crainic, a ţinut zile intregi prima pagina a ziarului „Scânteia” dupa ce a fost găsit, mai mult mort decât viu, sub dărâmăturile de la Continental, la 251 de ore (11 zile!) dupa marele cutremur.
Ziarul partidului a condimentat povestea cu declaraţiile emoţionante ale mamei sale, Ana Ivan, care, potrivit ziarului „Scânteia”, a implorat-o pe Elena Ceauşescu, ca de la mamă la mamă, s-o ajute să-şi găsească fiul sub ruine.

Nicolae Ceauşescu la spital, lângă Sorin Crainic Foto: arhiva Scînteia

„Mulţumesc din adâncul inimii tovarăşei Elena Ceauşescu. Datorită omeniei ei îl am astăzi viu pe fiul meu, Sorin. Pe dosul palmei mele drepte, atunci când o imploram să mă ajute să-mi găsesc băiatul, am simţit picurând o lacrimă…”, declara în ziarul „Scânteia”, la finalul lunii martie, mama lui Sorin.
Când a venit Ceauşescu şi a spus să se niveleze cu buldozerele s-a aruncat la picioarele lui şi a insistat să i se caute copilul printre dărâmături.
Lacrimi de mamă
„Era firesc, şi chiar şi mie mi se părea firesc, să nu se mai creadă în posibilitatea salvării vreunei vieţi de sub dărâmăturile aproape complet evacuate. Se ajunsese la nivelarea terenului. Şi totuşi, Sorin al meu era acolo, iar mie inima îmi spunea că încă trăieşte. Şi inima unei mame nu poate să nu fie înţeleasă de altă mamă. M-a mângâiat, m-a încurajat, i-am văzut ochii încărcaţi de lacrimi”, erau cuvintele Anei Ivan din „Scînteia”.

„Cum să nu se mai sape?! M-am apropiat de Nicolae Ceauşescu şi i-am spus că sunt mama copilului care crede că încă mai e în viaţă. Atunci i-a spus soldatului: «Vei săpa până îl vei găsi, viu sau mort!»”, povesteşte şi într-o înregistrare de arhivă a Televiziunii Române mama lui Sorin.

„Atunci m-am gândit că vreau să trăiesc pentru a-mi vedea mama!”, spunea atunci şi Sorin, de pe patul de spital

Puştiul pentru care a plâns Elena Ceauşescu a devenit de-a lungul anilor o legendă, supravieţuirea sa miraculoasa sub dărămăturile blocului „Continental” fiind confirmată de foarte puţine persoane.

Oficial, povestea prezentată atunci suna aşa: în seara aceea de vineri, 4 martie 1977, Sorin a plecat să-şi vadă un prieten care lucra la barul Continental. După ora 21.00, au auzit un zgomot puternic, lumina s-a stins şi au fugit amândoi către uşă. Pereţii se prăbuşeau şi s-a ghemuit. A rămas prins sub un planşeu 11 zile. Prietenul lui nu a avut aceeaşi soartă.

La trei decenii după dezastrul din 1977, Sorin Crainic şi mama lui au povestit în presă cum a scăpat baiatul din coşmar.

„E unicul meu copil, dumneavostră aveţi trei, aşa i-am spus tovarăşei”, mărturisea femeia în urmă cu câţiva ani, la Pro TV.

„Când au mai fost cutremure eram deja expert. N-am mai trecut prin ceva aşa traumatic şi nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu!”, spunea şi el.

„Nu vreau să-mi amintesc! Cui foloseşte?!”

Zilele acestea, la 34 de ani de acele evenimente, contactat de reporterii „Adevarul de Seara”, Sorin Crainic n-a mai vrut sa intre in detalii.

„Nu vreau să-mi amintesc de acele zile. Cui îi foloseşte?! Au fost zile de groază pentru mine. O duc greu, cu criza asta…”, a spus el şi ne-a inchis telefonul.

„Strângătorii” din ruine, numeroşi după cutremur

„Sorin Crainic ar fi stat 17 zile sub dărâmături. Cutremurul l-ar fi surprins în barul Continental care se afla în spatele Muzeului Şuţu. Căutările au fost oprite la câteva zile după cutremur, iar mama lui s-a dus la Elena Ceauşescu şi i-a indicat locul unde se afla fiul ei, fiind convinsă că trăieşte. Se spune că ar fi supravieţuit atâtea zile cu ţigări şi resturi de alimente. Au existat însă şi voci care spuneau că băiatul ar fi căutat bunuri în moloz”, a declarat istoricul Dan Falcan.

Acelaşi lucru este susţinut de spusele generalului Aurel Udor, la acea vreme comandantul unui pluton de pompieri: „În primă fază au fost enorm de mulţi voluntari, pentru că reacţia celor mai «strângători», a hoţilor, a fost mai rapidă decât a forţelor de salvare. Astfel, mulţi au fost nevoiţi să facă faţă şi celor care adunau printre ruine bunurile rămase după cutremur”.

Povestea lui, susţinută de fostul şef de stat major

În 2009, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul de Seară”, regretatul general Eugen Epure, şeful de stat major al Marii Unităţi de Pompieri din Capitală confirma insa povestea lui Sorin.

„La Colonade era o mamă deznădăjduită care a stat acolo zile în şir, ştiind că fiul său era la un bar. Când a venit Ceauşescu şi a spus să se niveleze cu buldozerele s-a aruncat la picioarele lui şi a insistat să i se caute copilul printre dărâmături. Era un băiat din Drumul Taberei. Şi după zece zile l-au găsit în viaţă…”.
Pe 4 martie 1977,

Cand Bucureştiul s-a zguduit din temelii, dispărea sub ruine şi Niculina Drăgoescu, rudă a dictatorului

Niculina Dragoescu nepoata lui Ceausescu

In seara zilei de 4 martie 1977, Niculina Drăgoescu, fata Mariei Agachi, sora lui Nicolae Ceauşescu, şi-a găsit sfârşitul printre ruinele blocului Continental, din centrul Bucureştiului, alături de actorul Toma Caragiu, cu care era vecin.
—————————–
——————-
———-

Preşedintele de atunci al României a trimis o echipă de salvare special pentru nepoata sa şi a venit imediat la faţa locului, unde a stat până când soldaţii au găsit cadavrul Niculinei sub dărâmături.”
————————-

Sotii Ceausescu la Spitalul Grigore Alexandrescu

Vineri, 4 martie 1977. Ceauşescu se afla în Nigeria. La ora 21,22 seismul, cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, loveşte ţara noastră.
Ceauşescu este informat despre cutremur. Banchetul este întrerupt câteva minute mai târziu. Informaţiile care i-au parvenit iniţial, vorbeau despre un cataclism de 10 grade şi despre distrugerea totală a Bucureştiului. Stabilind legătura cu ţara, Ceauşescu a cerut informaţii precise, a dat primele ordine şi a instituit starea de necesitate pe teritoriul României. A doua zi, la ora 8,15 minute, o aeronavă având la bord familia Ceauşescu şi restul delegaţiei, ateriza pe aeroportul Otopeni. Sursa – Historia În timpul nopţii, delegaţia română s-a întors în ţară. Pe parcursul zilelor ce au urmat, Ceauşescu a făcut vizite în Bucureşti pentru a evalua pagubele şi a calma populaţia, dând ordine pentru continuarea căutării victimelor, chiar şi peste termenul considerat limită de supravieţuire.

DECRET PREZIDENŢIAL

Cu privire la instituirea stării de necesitate pe teritoriul Republicii Socialiste România (…)

În temeiul art. 75, pct. 13 din Constituţia Republicii Socialiste România , preşedintele Republicii Socialiste România, comandantul suprem al Forţelor Armate DECRETEAZĂ:

Art. 1 – Se instituie starea de necesitate pe întreg teritoriul Republicii Socialiste România.

Art. 2 – Toţi activiştii de partid şi de stat, ai organizaţiilor de masă şi obşteşti sunt mobilizaţi la sediile organelor de partid şi de stat şi în mijlocul oamenilor muncii, pentru a participa cu toate forţele la acţiunile legate de înlăturarea efectelor cutremurului.

Art. 3 – Toate unităţile forţelor armate, unităţile Ministerului de Interne, formaţiunile gărzilor patriotice, sunt puse în stare de alarmă pentru a acorda ajutorul necesar – cu toate mijloacele materiale şi umane de care dispun – populaţiei şi unităţilor economice şi sociale afectate de cutremur.

Art. 4 – Unităţile Ministerului de Interne şi ale Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor vor lua măsuri urgente pentru punerea imediată în stare de funcţionare a întregii reţele de transport şi telecomunicaţii.(…)

Art. 6 – Ministerele şi consiliile populare vor lua de îndată măsuri pentru asigurarea aprovizionării neîntrerupte a populaţiei cu apă, pâine şi celelalte produse alimentare de primă necesitate.

Art. 9 – Toate unităţile socialiste din zonele afectate de cutremur sunt obligate să ia măsuri imediate pentru salvarea bunurilor, pentru restabilirea în cel mai scurt timp a activităţii şi desfăşurarea normală a procesului de producţie.

Art. 10 – Întreaga populaţie aptă de muncă este obligată să participe la toate acţiunile organizate pentru înlăturarea consecinţelor cutremurului. (…)

Nicolae Ceauşescu, Preşedintele Republicii Socialiste România,Comandant Suprem al Forţelor Armate ale Republicii Socialiste România

Compasiunea…

Tovarăşului Nicolae Ceauşescu,

Cu un sentiment de profundă amărăciune, am aflat despre grava calamitate care s-a abătut asupra Republicii Socialiste România – puternicul cutremur care a provocat victime omeneşti şi distrugeri. C.C. al P.C.U.S., Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S., guvernul sovietic, întregul popor sovietic vă transmit dumneavoastră, scumpi tovarăşi, familiilor celor decedaţi şi întregului popor român frate, sinceră compasiune şi urări de lichidare cât mai grabnică a urmărilor acestei calamităţi.Leonid Brejnev, Nikolai Podgornîi, Alksei Kosîghin

Stimate Domnule Preşedinte,

Sunt profund impresionat de vestea dezastrului cauzat de cutremurul de ieri din România. Familia mea şi cu mine, întregul popor american suntem alături de naţiunea dumneavoastră atât de lovită şi îndurerată.Statele Unite ale Americii sunt gata să acorde ajutor de urgenţă celor care au avut de suferit sau au rămas fără adăpost în urma acestui tragic eveniment.Cu stimă, Preşedintele SUA

Jimmy Carter

Excelenţei Sale Domnului Nicolae Ceauşescu

Profund emoţionat de ştirea despre seismul care a lovit România, vă adresez, domnule preşedinte, expresia viei mele simpatii.V-aş fii recunoscător dacă aţi transmite sincerele mele condoleanţe familiilor victimelor şi vă rog să fiţi încredinţaţi de sentimentele mele foarte îndurerate.

Valery Giscard D’Estaing.

Informaţii de la Golden

Centrul american de informaţii asupra seismelor de la Golden, statul Colorado, a apreciat că seimul din România este cel mai puternic înregistrat, de la începutul anului, în întreaga lume. Nici unul din toate seismele care au avut loc în regiune din anul 1908, nu a depăşit în intensitate acest cutremur. În acelaşi timp, specialiştii centrului, au exclus orice posibilitate a unor şocuri secundare, întrucât cutremurul, ale cărui urmări s-au făcut resimţite într-o zonă vastă, până la Moscova şi Roma, s-a produs la o adâncime de 110 km, prea mare pentru a genera noi seisme.

Bulgaria afectată

Cutremurul din 4 martie s-a resimţit puternic şi în Bulgaria. Localitatea Sviştov a fost cea mai afectată. Urmările seismului la sudul Dunării: 50 de morţi, 75 răniţi, 355 locuinţe distruse, 4.463 locuinţe avariate.
Pe 8 martie 1977, Comitetul Politic Executiv al C.C. al P.C.R. hotăra: „Cetăţenii care au locuit în blocurile prăbuşite vor primi imediat locuinţe în blocurile noi. Persoanele spitalizate vor putea, de asemenea, la părăsirea unităţilor sanitare, să se mute în noile locuinţe puse la dispoziţie de stat. Toţi cetăţenii ale căror locuinţe au fost nimicite şi cărora cataclismul le-a distrus avutul vor primi noile apartamente, dotate gratuit, de către stat, cu tot mobilierul necesar, inclusiv cu aparate de radio şi televizoare”. Zis şi făcut: la nici o săptămână de la cutremur, în blocul nou din strada Ziduri Moşi au început să apară primii locatari. Potrivit „Scînteii”, era vorba de „un bloc cu 44 de apartamente ce trebuie să fie gata peste două săptămâni, dar care, prin eforturile din ultimele zile şi din ultimele nopţi ale constructorilor, ale unui mare număr de oameni ai muncii din întreprinderile învecinate, îndeosebi femei, a fost gata, până la ultimele detalii, în zorii zilei de vineri (n.r. – vineri, 11 martie 1977)”.

Murmur din dărâmături: „Salvaţi-ne, salvaţi-ne!”

Ana Fălămaş

În apartamentul 18, de la etajul 3, stă, de treizeci şi unu de ani, Ana Fălămaş. S-a mutat aici în martie 1977 cu fiica ei de 8 ani, Evelin, după ce blocul de 9 etaje în care locuiau – din Tudor Arghezi nr. 1 – s-a făcut una cu pământul. Îşi aminteşte, de parc-ar fi fost ieri, starea de nelinişte ce-o cuprinsese în ziua aceea: „Nu mă certasem cu nimeni dar eram foarte agitată. În autobuz, când mă-ntorceam de la serviciu, aveam impresia că toată lumea îmi suflă-n faţă”. Şi-a dus fata la naşa ei, pe bulevardul Republicii, şi s-a întors acasă. Dar n-avea stare, n-avea stare: „Îmi înmuiasem nişte rufe, n-am putut să spăl, aveam de călcat, n-am călcat, îmi tot făceam cruce şi mă-ntrebam ce-o fi cu mine. Îmi tot suna o voce-n cap: «Du-te», «du-te»...” Şi s-a dus. S-a dus după fată. Nu s-a oprit, deşi-i zisese o mătuşă din bloc să treacă pe la ea. Mătuşa a murit câteva ore mai târziu. Ce-a văzut apoi după cutremur, a îngrozit-o: „Perdele fluturând pe firele de troleibuz, calorifere aruncate de-a valma, pe stradă, iar din grămada care fusese blocul meu se-auzeau ţipete, murmure: «Salvaţi-ne, salvaţi-ne», «Eu sunt, Cristina, de la etajul 4...» Din vreo 500 de persoane câte trăiam acolo, au mai rămas în viaţă vreo 50, că ne-am întâlnit apoi pe la primărie, când se făceau listele cu sinistraţi”.

Avea 35 de ani atunci Ana Fălămaş. Câteva nopţi a dormit într-un cămin din Grozăveşti, a mâncat la cantina studenţilor, pentru ca apoi să se numere printre primii supravieţuitori ai cutremurului care au căpătat o locuinţă în blocul de pe Ziduri Moşi. Îşi aminteşte că soţia lui Emil Bobu se ocupa de aprovizionare, că în apartament erau de toate: mobilă, aragaz, radio, televizor, lenjerie, pături, îşi aminteşte şi brăduţii plantaţi în faţa blocului. Şi că avea emoţii mari când au venit în vizită Ceauşeştii: „I-am văzut pe geam că vin, am coborât şi m-am întâlnit cu o activistă de partid: «Doamnă, vine Ceauşescu! Eu ce zic?!», «Ziceţi şi dumneavoastră ce simţiti»”. Şi mai ştie că Tovarăşul a mustăcit când a văzut şifonierul ăla cu două uşi pe care-l avea în apartament: „A zis: «Să dispară ăsta, că e ca un sicriu. Să meargă la expoziţie şi să-şi aleagă mobila pe care şi-o doreşte»”.

Maria Agachi, Agache Ceausescu
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu

Xavier Drăgoescu (39 de ani), nepotul lui Nicolae Ceauşescu, a supravieţuit cutremurului din 1977. Mama sa, Niculina, fiica Mariei Agachi, sora lui Nicolae Ceauşescu, nu a avut noroc.
„Aveam 5 ani. Ghinionul nostru a fost în ziua aceea că ne-am întors de la bunicii care stăteau la casă, în zona Parcului Izvor, cu cinci minute mai devreme de începerea cutremurului. Dacă mai întârziam puţin, mama ar fi trăit“, îşi aminteşte Xavier.

Familia doctorului Henorel Drăgoescu locuia în blocul din spatele Muzeului Naţional de Istorie Bucureşti, pe strada Bibliotecii. Vecini de bloc erau Doina Badea, la etajul 8, şi Toma Caragiu, la etajul 9. „Mă jucam cu o maşinuţă primită de la Nicu Ceauşescu şi deodată îl aud pe tata strigând că e cutremur. El s-a repezit spre ieşire şi mama spre o altă uşă, şi-i auzeam cum strigau unul la altul «Vino încoace!». De mine uitaseră. Tata a vrut să sară pe acoperişul muzeului, şi în momentul ăla m-am agăţat de pantalonii lui şi m-a luat în braţe“, povesteşte Xavier.

Au urmat două secunde de cădere, podeaua s-a surpat şi cei doi au căzut de la 30 de metri înălţime. „Am căzut pe tata. Era linişte totală. Atunci am început să plâng şi să-l strig. Nu mi-a răspuns şi mai târziu am auzit cum scuipa molozul înghiţit. Strigam după ajutor. Am avut noroc cu grinda de la uşă, care s-a oprit deasupra noastră. Mama a fost lovită în cap de o cărămidă “, îşi continuă istorisirea tânărul. Orele acelea de groază îi sunt întipărite în memorie şi acum, după 34 de ani: „Tatei i-au intrat nişte ţevi în spate şi un picior i-a fost smuls. A fost anuric o perioadă“.

Xavier Dragoescu 5 ani

I-au ascuns moartea mamei doi ani

Familia i-a ascuns lui Xavier moartea mamei sale, Nicolle, aşa cum o alinta el, timp de doi ani, spunându-i că este la tratament în străinătate. „Nici tata nu a ştiut în primele zile, când era la spital. Familia purta haine de doliu, dar când veneau la spital să-l viziteze se schimbau în haine civile“, spune cu durere nepotul lui Ceauşescu. Spre dimineaţă, după şase ore de spaimă şi incertitudine, în întuneric, Xavier a văzut lumini de lanternă: „Ceauşescu a venit personal la faţa locului să vadă dacă nepoata lui, Niculina Drăgoescu, mai trăieşte.

Târât printre ruine, moloz şi bălţi de sânge, copilul speriat a început să plângă. „Pompierii au săpat un tunel şi ţin minte că nu vroiam să mă desprind de tata, iar el a ţipat la mine să ies“, spune Xavier, care crede că a fost printre singurii supravieţuitori din bloc. „Cu Bogdan, unul dintre băieţii Doinei Badea, mă jucam în faţa blocului. Pe Toma Caragiu nu mi-l amintesc“, mărturiseşte supravieţuitorul.

Niculina Drtagoescu nepoata lui
Ceausescu in brate Xavier

După cutremur, Xavier s-a mutat cu tatăl său într-o vilă naţionalizată din cartierul Primăverii. Aici mai locuiau Emil Bobu, ministru de Interne, Ion Stoian, prim-secretar, Angelo Miculescu, socrul lui Adrian Năstase, şi Florea Ceauşescu, fratele dictatorului.

Xavier a rămas cu spaima de cutremur şi cu frica de înălţime. „Nu călătoresc cu avionul decât foarte rar, dacă sunt nevoit“, spune tânărul. „Este mai bine să-ţi trăieşti propriul destin imperfect decât o imitaţie a vieţii altcuiva“, este maxima după care s-a ghidat toată viaţa Xavier Drăgoescu

©Atentie! Textele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor şi pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală se pedepseşte conform Codului Penal.